Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 11 octombrie 2026, 08:12 / Actualizat duminica, 11 octombrie 2026 09:22
Atacantul lui Real Madrid, Vinicius jr, a fost eliminat cu „roșu” direct, în minutul 73 al meciului cu Villarreal (1-0), la scorul de 1-0, imediat după ce a marcat.
În construcția fazei golului, Vinicius jr l-a tras de păr pe Saliba, adversarul direct, creîndu-și astfel și un avantaj, iar apoi a marcat din centrarea lui Bellingham, pentru 2-0. Arbitrul Diaz de Mera i-a acordat inițial golul, dar apoi, la sesizarea VAR, a revăzut întreaga fază și l-a eliminat pe brazilian cu „roșu” direct.
Pe înregistrarea audio VAR se poate auzi: „O potențială conduită violentă”
Federația spaniolă a publicat înregistrarea audio VAR a incidentului care a dus la cartonașul roșu al lui Vinicius, iar ceea ce au spus arbitrii îl pune pe brazilian într-o poziție dificilă înainte de El Clásico.
Muñiz Ruiz, arbitrul aflat în cabine VAR, îi propune lui Díaz de Mera să analizeze „o potențială conduită violentă”, ceea ce ar însemna o suspendare mai lungă de un meci și, prin urmare, l-ar exclude pe atacantul lui Real Madrid din El Clasico. „Albii” joacă etapa viitoare împotriva Sevillei (18 octombrie), după care se deplasează pe Camp Nou, unde o vor întâlni pe campioana FC Barcelona (25 octombrie).
VIDEO. Vinicius jr îl trage de păr pe jucătorul lui Villarreal, Saliba
Angle of the red card offense by Vini Is this a red? Thoughts? https://t.co/AAvlGwx91a
— The ANF Club ⚽️ (@adjorNfriends) October 10, 2026
În raportul său, De Mera îl condamnă, practic, pe Vinicius. În ceea ce privește cartonașul roșu pe care i l-a arătat, acesta a explicat că l-a eliminat în minutul 73 „pentru că a tras de părul unui adversar în timp ce mingea era în joc, chiar dacă mingea nu era în dispută între ei”.
Arbitrul Diaz de Mera a scris în raport despre atitudinea agresivă a lui Vinicius jr
La rubrica „alte incidente”, arbitrul a relatat ce s-a întâmplat după eliminare: „În minutul 73 al meciului, în timp ce jocul era oprit, jucătorul numărul 7 al echipei gazdă, D. Vinicius José De Oliveira Do Nascimento, după ce fusese eliminat și încă se afla pe teren, a continuat să protesteze împotriva deciziei mele, strigând și apropiindu-se de zona în care stăteam cu o atitudine agresivă”.
De asemenea, Diaz de Mera a specificat că atacantul „a trebuit să fie imobilizat de coechipierii săi”, deși a clarificat că nu a putut observa „nicio expresie specifică”. Raportul, coroborat cu regulamentul, sugerează că sancțiunea s-ar putea extinde dincolo de un singur meci, ceea ce înseamnă că Vinicius ar rata Clásico-ul împotriva Barcelonei pe 25 octombrie .
Vinicius jr? Sâmbătă noapte a ieșit cu un mesaj pe rețelele de socializare: „Bucuria continuă… Le prezint scuze colegilor mei și fanilor”.
Clasamentul la zi în La Liga
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.