Articol de Sergiu Alexandru - Publicat sambata, 13 aprilie 2024 19:57 / Actualizat sambata, 13 aprilie 2024 20:45
Wrexham, echipa actorilor Ryan Reynolds și Rob McElhenney, a promovat azi, matematic, în League One, a treia divizie din Anglia. Iar fanii au sărbătorit pe teren victoria favoriților.
Wrexham, a treia cea mai veche echipă de fotbal din lume, înființată în 1864, este tot mai populară în întreaga lume, după ce în 2020 a fost preluată de Reynolds și McElhenney. Și reușește să obțină și rezultate.
În vara lui 2023 a promovat în League Two, după o pauză de 15 ani. Azi, echipa galeză a bifat a doua promovare la rând.
VIDEO. Fanii lui Wrexham au sărbătorit pe teren promovarea
Wrexham s-a impus azi de o manieră categorică, 6-0 cu Forest Green. Din League Two, primele 3 promovează direct. Iar cu două meciuri rămase de jucat, Wrexham e pe locul 2, cu 82 de puncte. Și are un avans de 8 puncte față de locul 4, fiind promovată matematic.
La finalul meciului de azi, fanii au început sărbătoarea. Arena de Racecourse Ground (12.600 de locuri) a fost plină, iar după fluierul de final, toți fanii au invadat terenul și au început petrecerea.
![Rob McElhenney și Ryan Reynolds în 2023 // foto: Guliver/gettyimages Echipa vedetelor de la Hollywood a făcut-o din nou! Nebunie totală în Anglia, după a doua promovare consecutivă, fanii au invadat terenul](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26062023/8db46129-9df7-413c-8987-e7b049a2cc3f.jpg?width=900&height=0)
„Nu am cuvinte” a fost mesajul lui Rob McElhenney.
În acest sezon, echipa antrenată de Phil Parkinson a strâns 24 de victorii, 10 egaluri și 10 înfrângeri, având un golaveraj 84-51.
23 de Cupe ale Țării Galilora câștigat Wrexham, fiind cea mai titrată echipă din competiție
Înainte de anii 2000, formația din Wrexham a evoluat în opt ediții de Cupa Cupelor. Cea mai bună performanță a galezilor a fost în sezonul 1975-'76, când au fost eliminați în "sferturile" competiției de Anderlecht, echipă ce avea să câștige trofeul în acel an.
La ultima participare, în sezonul 1995/'96, AFC Wrexham a fost eliminată de Petrolul Ploiești, în primul tur al competiției. Meciul tur s-a terminat cu o remiză "albă", iar "Lupii galbeni" s-au impus cu 1-0 pe vechiul stadion "Ilie Oană".
Citește și:
![Vin arabii! Negocieri pentru cumpărarea unui club imens din Serie A!](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/13042024/a6344250-748e-4356-be5b-62c71563d08a.jpg?width=195&height=130)
![Îl cer pe Drăgușin titular: „Să scăpăm de «Mickey Mouse»!” » Rivalul pe post al românului, scos vinovat pentru dezastrul de pe St James' Park: „Trebuie să o spun”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/13042024/7327296f-0268-4197-82de-5c13fb6bb23f.jpg?width=195&height=130)
![Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/eb10b62d-4e8b-4b29-b680-d6f16de2ed37.jpg?width=195&height=130)
![Mourinho a făcut cea mai scumpă achiziție din istoria fotbalului turc! Primul român în top e pe locul 52](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/69e82980-ac50-4114-a939-7985ab617a0e.jpeg?width=195&height=130)