De ce patru echipe naționale de la Campionatul Mondial 2026 nu folosesc culorile drapelelor respective

De la portocaliul Olandei și albastrul Japoniei până la verdele Australiei și celebrul „azzurro” italian, fiecare alegere ascunde o poveste care ține de monarhie, tradiție, superstiție sau identitate națională.

De ce joacă Olanda în portocaliu

În Țările de Jos, portocaliul este mai mult decât o culoare. În timpul marilor turnee, țara este cuprinsă de fenomenul numit „Oranjegekte” („nebunia portocalie”), deși drapelul național este format din roșu, alb și albastru.

Explicația vine din secolul al XVI-lea și este legată de Wilhelm de Orania, considerat „părintele spiritual” al națiunii. Acesta a moștenit Principatul Orange din Franța, iar culoarea asociată casei sale a devenit, în timp, simbolul monarhiei și al întregii țări.

Deși portocaliul a dispărut de pe drapel, fiind înlocuit cu roșu pentru o mai bună vizibilitate pe mare în momentul călătoriilor, echipa națională a continuat să joace în această culoare încă de la primul său meci în echipament portocaliu, disputat în 1907.

Olanda

Japonia: albastrul adus de o tradiție universitară

Deși drapelul Japoniei este alb cu un cerc roșu, naționala este cunoscută în întreaga lume drept „Samuraii Albaștri”. Originea culorii datează din 1930, când la Jocurile din Extremul Orient de la Tokyo țara a fost reprezentată de Universitatea Imperială din capitală, formație care evolua în albastru deschis.

Culoarea a fost păstrată, iar în 1936 Japonia a obținut la Jocurile Olimpice de la Berlin prima victorie importantă din istoria sa, 3-2 cu Suedia, purtând tricouri albastre. O încercare de revenire la culorile drapelului, între 1988 și 1992, nu a adus succes, iar după câștigarea Cupei Asiei din 1992 în echipament albastru, alegerea a devenit definitivă.

Japonia

Australia: culorile sunt inspirate de o plantă

Deși drapelul Australiei conține roșu, alb și albastru, reprezentativele sportive ale țării sunt asociate cu verdele și galbenul. Originea acestor culori este legată de „golden wattle” (acacia aurie), planta care a devenit simbol al unității naționale și a fost inclusă în stema Commonwealth-ului încă din 1901.

Chiar dacă verdele și galbenul au fost recunoscute oficial drept culori naționale abia în 1984, echipele Australiei le foloseau de zeci de ani. Naționala de rugby evolua astfel încă din 1928, iar selecționata de fotbal, „Socceroos”, de la primul său Campionat Mondial, în 1974.

Australia

Nouz Zeelandă: „All Whites”

În Noua Zeelandă, culoarea neagră domină sportul. Rugbyștii sunt cunoscuți drept „All Blacks”, jucătorii de cricket drept „Black Caps”, iar baschetbaliștii drept „Tall Blacks”.

Fotbaliștii au ales însă o altă direcție. Pentru a se diferenția de celelalte reprezentative, echipa națională a început să joace în alb și a primit porecla „All Whites”.

Momentul decisiv a venit în preliminariile Campionatului Mondial din 1982, când selecționata neozeelandeză a folosit pentru prima dată un echipament complet alb într-un meci cu Taiwan. Porecla și identitatea vizuală s-au păstrat până astăzi.

Noua Zeelandă

Italia: moștenirea Casei de Savoia

Deși nu participă la actuala ediție a Cupei Mondiale, Italia rămâne una dintre cele mai cunoscute excepții. Drapelul italian este verde, alb și roșu, însă „Squadra Azzurra” joacă în albastru.

Culoarea a fost adoptată în 1911 ca omagiu adus Casei de Savoia și regelui Victor Emanuel al II-lea, primul monarh al Italiei unificate. Albastrul regal a devenit rapid un simbol al unității naționale.

După abolirea monarhiei, în 1946, nimeni nu a mai pus la îndoială tradiția. Mai ales că Italia a cucerit patru titluri mondiale purtând celebrul echipament albastru, în 1934, 1938, 1982 și 2006.