Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 10 iulie 2026, 17:39 / Actualizat vineri, 10 iulie 2026 17:50
Lamine Yamal (18 ani), extrema dreaptă a Spaniei, ajută la descifrarea limbajului actual al tinerilor și le dă asigurări fanilor săi: „Dacă nu aș fi fost la Campionatul Mondial, aș fi stat pe o bancă în cartierul meu”.
La doar 18 ani, Lamine Yamal este una dintre marile vedete ale Campionatului Mondial. Deși a ajuns la turneu cu forțe diminuate din cauza unei accidentări, prezența sa este suficientă pentru a atrage atenția, mai puțin însă prin acțiunile cu care să influențeze decisiv soarta meciurilor echipei lui Luis de la Fuente.
În schimb, decarul spanol dă interviuri, mai multe decât golurile marcate pentru Spania, dar ultimele declarații au fost apreciate în cadrul discuției cu ziariștii de la El Mundo.
Lamine Yamal: „Aura? Este ca și când vezi pe cineva în film și spui «Wow». De exemplu, Brad Pitt sau cineva de genul”
La aprope 19 ani, pe care-i va împlini luni, Yamal a vorbit deschis despre familie, despre cartierul său și ceea ce îl liniștește.
Într-o parte mai lejeră a interviului, Yamal l-a ajutat pe jurnalist să descifreze argoul tinerilor, explicând termeni ca „bro” (frate), „cringe” (ce provoacă jenă, cum ar fi „să-l vezi pe tatăl tău dansând în fața prietenilor tăi”) sau „crush” (o iubire imposibilă, sau poate nu).

Despre conceptul de „aură”, Lamine l-a descris ca pe ceva ce o persoană carismatică iradiază: „Aura este ceva ce transmite un om. Nu știu... când ajunge undeva, e ceva la ea... înțelegi?
E ca atunci când vezi pe cineva într-un film și te gândești «Uau». De exemplu, Brad Pitt sau cineva de genul ăsta. În fotbal, mă gândesc la Cristiano. Acesta ar fi un bun exemplu de aură”.
Când a fost provocat să spună cine dintre el și intervievator ar avea mai multă aură, Yamal a răspuns zâmbind: „Hmm, cred că eu sunt”.
„Lumea are o imagine a mea ce nu corespunde cu cea reală. Nu-mi pasă, altfel aș spune adevărul în toate interviurile”
Întrebat despre starea sa fizică, jucătorul a asigurat că e în condiții perfecte pentru faza decisivă a turneului: „Sunt foarte bine. Am ajuns aici după două luni de pauză și a trebuit să-mi intru în ritm treptat, dar mă simt bine pentru această fază decisivă a turneului”.
În ciuda tinereții sale, Yamal se arată rezervat în privința adevăratei sale personalități, admițând că se plictisește de interviuri pentru că sunt „mereu aceleași întrebări”. Jucătorul a precizat că nu dezvăluie totul despre el pentru a-și proteja intimitatea:

„Nu vreau să se știe cum sunt cu adevărat, este ceva ce păstrez pentru mine. Adică, cred că lumea are o imagine despre mine care nu corespunde celei reale. Nu-mi pasă [ce cred despre mine]. Altfel, aș spune adevărul în toate interviurile”.
„Să fii de cartier înseamnă să fi crescut în realitate, realitatea pe care o trăiesc majoritatea oamenilor și care nu este realitatea în care trăiesc eu acum. Să ieși cu prietenii tăi în parc, să te joci, apoi să te întorci acasă, să încerci să vezi fotbal la orice bar, să ieși să bei ceva cu mama ta și să mergi la restaurant o dată pe lună... asta înseamnă să fii de cartier, nu să cauți probleme
- Lamine Yamal, extremă dreaptă Spania
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.