Articol de Alexandru Stanciu - Publicat luni, 20 iulie 2026 07:59 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 08:57
Nico Williams (24 de ani), autorul pasei decisive a golului marcat de Ferran Torres (26 de ani), a reacționat după ce Spania și-a adjudecat al doilea Campionat Mondial din istorie, după 1-0 cu Argentina în finala ediției din 2026.
Nico Williams s-a confruntat cu numeroase accidentări în acest an, însă a prins până la urmă lotul lui Luis de la Fuente pentru Campionatul Mondial. Deși nu a început niciun meci ca titular, fotbalistul lui Bilbao și-a adus aportul la trofeul istoric cucerit de Spania cu prestația din finala contra Argentinei.
Nico Williams, după ce Spania a cucerit al doilea Campionat Mondial din istorie: „Am trecut prin iad”
„Tot ce s-a întâmplat a fost o nebunie totală. Am trecut prin iad, iar acum sărut icoana. Aceasta este cea mai fericită zi din viața mea, datorită tuturor lucrurilor prin care a trebuit să trec anul acesta.
Cred că încă nu realizăm pe deplin ce am reușit, dar suntem incredibil de fericiți. Este o nebunie. Aici, fiecare a venit să contribuie cu ce poate. Nimeni nu are dreptul să se creadă o mare vedetă, muncim și ne dăruim pentru toți”, a declarat Nico Williams, citat de sportal.bg.
Nico Williams a intrat pe teren din postura de rezervă în toate cele 3 meciuri din grupă, dar s-a accidentat la victoria cu Uruguay, scor 1-0, acuzându-l pe Nico de la Cruz că l-a lovit puternic, din frustrare.
Fotbalistul lui Bilbao a ratat apoi primele două meciuri eliminatorii, 3-0 cu Austria și 1-0 cu Portugalia, urmând să bifeze 11 minute în victoria cu Belgia, 2-1, și 6 minute în succesul contra Franței din semifinale, scor 2-0.
În finala contra Argentinei, Nico Williams a fost introdus pe teren în minutul 75, în locul lui Alex Baena. Extrema stângă a ieșit la rampă în minutul 106, când i-a pasat ideal, cu capul, lui Ferran Torres, care a marcat unicul gol al meciului cu un voleu imparabil expediat din interiorul careului.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Șase echipe naționale sunt deja calificate la Mondialul din 2030!