Umilință totală pentru Serbia: nu a mai suferit niciodată o asemenea înfrângere

Serbia, umilită în Mexic / foto: Imago Images
Serbia, umilită în Mexic / foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 05 iunie 2026 12:00 / Actualizat vineri, 05 iunie 2026 12:25

Serbia a înregistrat un nou eșec drastic, după cel cu Insulele Capului Verde (0-3), de această dată pe terenul Mexicului (1-5), una din gazdele Campionatului Mondial.

Această înfrângere este cu atât mai dureroasă cu cât, în cele două decenii de la independență, Serbia nu a mai primit niciodată cinci goluri într-un meci amical. Recordul anterior data din martie 2024, când a fost învinsă la Moscova de Rusia, scor 0-4.

Serbia, umilită în Mexic

După ce a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Statele Uniate ale Americii, Canada și Mexic, Serbia continuă perioada dificilă.

După ce au fost umiliți în acest weekend de Capul Verde, scor 0-3, vecinii noștri au suferit un nou eșec drastic, 1-5, la Toluca, în fața Mexicului.

De când Serbia și-a declarat independența pe 5 iunie 2006, în urma votului Muntenegrului pentru dizolvarea Uniunii Statale Serbia și Muntenegru, echipa națională a încasat 5 goluri în doar două partide oficiale, potrivit sportal.blic.rs.

  • contra Angliei, în calificările pentru Campionatul Mondial din 2026, 0-5 la Belgrad

  • contra Ucrainei, în calificările pentru Campionatul European din 2020, 0-5 la Liov

Totuși, până la meciul din Mexic, sârbii nu încasaseră niciodată 5 goluri într-un meci amical.

Înainte de independența Serbiei, aceștia au mai încasat cinci goluri pe 6 septembrie 2002, la Praga, sub numele de RF Iugoslavia. Atunci, Cehia i-a învins pe sârbi cu 5-0, rezultat care a decis demisia lui Dejan Savicevic.

Umilință totală pentru Serbia: nu a mai suferit niciodată o asemenea înfrângere
Echipa națională a Serbiei la partida cu Mexic

În primul rând, vreau să subliniez angajamentul și sacrificiul tuturor băieților care au venit în această călătorie, care nu a fost deloc ușoară. Cred că în prima repriză echipa a avut o energie fantastică, am controlat foarte bine evenimentele și am preluat conducerea, marcând un gol foarte frumos. M-am bucurat că efortul și munca băieților s-au transformat într-un gol, ceea ce este bine pentru noi, deoarece în ultima vreme nu am marcat goluri în deplasare. Egalarea a venit pe meritul lor, însă al doilea gol, care a venit chiar înainte de finalul reprizei și pe care ni l-am dat singuri, ne-a îngreunat mult munca.

Le-a fost foarte greu băieților, dar asta se întâmplă. Indiferent de rezultat, cred că băieții au dat tot ce au avut mai bun în acest moment, am primit goluri din greșeli forțate, două ni le-am dat singuri, trebuia să intervenim mai bine. Toate acestea sunt lecții pe care trebuie să le învățăm, aceasta este o echipă tânără care a jucat pentru prima dată împreună. Au fost și lucruri bune, dar rezultatul strică multe.

- Veljko Paunovic, selecționer Serbia

Citește și:
Uitat pe bancă în finala Cupei Mondiale, Lautaro Martinez a rupt tăcerea
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Uitat pe bancă în finala Cupei Mondiale, Lautaro Martinez a rupt tăcerea
Farsa crudă făcută de un pilot spaniol într-un avion plin cu argentinieni
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Farsa crudă făcută de un pilot spaniol într-un avion plin cu argentinieni
Scandal cu Michael Olise! » Fosta iubită îi aduce acuzații grave fotbalistului plătit cu 14 milioane de euro pe an
Campionate
Scandal cu Michael Olise! » Fosta iubită îi aduce acuzații grave fotbalistului plătit cu 14 milioane de euro pe an
Atac violent la Argentina: „Dacă arată a rahat și miroase a rahat, e rahat!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Atac violent la Argentina: „Dacă arată a rahat și miroase a rahat, e rahat!”
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Profit.ro
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Nadia Comăneci numește 3 sportivi români actuali și o echipă puternică drept model: „Le arată copiilor că se poate”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează