INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  SE TEM DE HULIGANI

Fosta soţie a lui Maradona a fost reţinută 4 ore pe aeroport pentru verificări

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 iunie 2010 00:00

Claudia Villafane, fosta soţie a selecţionerului Argentinei, Diego Maradona, a fost reţinută timp de patru ore pe aeroportul din Johannesburg, alături de alţi fani argentinieni, timp în care autorităţile sud-africane au verificat dacă are antecedente penale, informează cotidianul AS.

Cei aproape 60 de pasageri argentinieni au fost reţinuţi de personalul de la vamă, care doreşte să evite accesul huliganilor în Africa de Sud. Potrivit martorilor, oficialii sud-africani s-au urcat în avion cu o listă cu nume şi au cerut ca 58 de pasageri, între care şi Villafane, să coboare.

Unei mari părţi a grupului de pasageri i s-a permis să păşească pe teritoriul Africii de Sud după un scurt proces de identificare. În schimb, Villafane şi alţi zece pasageri au fost reţinuţi aproximativ patru ore, pentru verificarea antecedentelor.

"M-au reţinut patru ore şi mi-au luat paşaportul, fără să-mi dea explicaţii. Apoi, m-au lăsat să plec, mi-au spus că a fost o eroare şi că îşi cer scuze"
, a declarat fosta soţie a lui Maradona.

Diego Maradona a mulţumit Ambasadei şi Consulatului Argentinei în Africa de Sud pentru că au ajutat-o pe Villafane.

Argentina a furnizat, în ultima perioadă, informaţii autorităţilor sud-africane privind aproximativ 800 de huligani. Naţionala antrenată de Diego Maradona a fost deja însoţită în Africa de Sud de 30 de fani recalcitranţi, care au călătorit chiar cu avionul selecţionatei argentiniene, ceea ce a strârnit o puternică polemică în ţara lor.

Citește și:
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Superliga
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Superliga
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”
Superliga
Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează