INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  GOLGETERII MONDIALULUI

Golgeterii Mondialului » Just Fontaine - Suedia 1958

Articol de GSP - Publicat luni, 31 mai 2010 00:00

La fiecare ediţie a Campionatului Mondial există o „gură de foc”, un fotbalist care se face remarcat prin uşurinţa cu care marchează, trăgând, practic, o întreagă echipă după el.

Un asemenea jucător a fost Just Fontaine, care a stabilit, la Campionatul Mondial din 1958, un adevărat record pentru turneele finale : a marcat 13 goluri în doar 6 meciuri!

Născut în Marrakech şi crescut în Casablanca, ambele oraşe din Maroc, Just Fontaine s-a făcut remarcat la Nisa, unde a ajuns în 1953. În acelaşi an, a debutat la naţională, cum altfel, decât cu un hat-trick, într-o partidă disputată în compania Luxemburgului.

Şi, pentru că lui Just îi plăcea, probabil, să înceapă totul cu un hat-trick, a debutat la fel şi la Campionatul Mondial din 1958, marcând trei goluri în poarta ghinionistului paraguayan Ramon Mayeregger, într-un meci încheiat cu scorul de 7-3.

Sarabanda golurilor din partea lui Fontaine a continuat : acesta a mai înscris trei până la ieşirea Franţei din grupă (două împotriva Iugoslaviei şi unul în poarta Scoţiei) iar apoi încă două în partida cu Irlanda de Nord, din sferturi (4-0).

Însă nici măcar Just Fontaine nu a putut opri Brazilia lui Pele, cea care avea să aducă pentru prima oară titlul mondial la Rio. A marcat totuşi un gol, însă „Perla Neagră” a sud-americanilor i-a răspuns cu arma sa favorită, hat-trick-ul. Însă acest 2-5 din semifinale nu l-a descurajat pe Fontaine.

Aşa că, în finala mică împotriva Germaniei de Vest, care, la acea dată, încă era campioana mondială, Fontaine a încheiat turneul cu patru goluri de mare efect, aducând medaliile de bronz naţionalei „Cocoşului Galic” – partida s-a încheiat cu scorul de 6-3.

Pe plan intern, Fontaine a câştigat de două ori titlul cu Stade Reims, unde a ajuns de la Nisa, iar statisticile le dau dreptate celor care l-au numit cel mai bun fotbalist francez al ultimilor 50 de ani : a marcat 122 de goluri în 133 de partide pentru această formaţie!

S-a retras prematur, din cauza unei accidentări, după care s-a apucat de antrenorat. Acum, Fontaine are 76 de ani şi se ocupă cu diferite afaceri legate de sport, cum ar fi câteva magazine cu articole sportive deschise la Toulouse sau Portret-sur-Garonne.

În 2006, i-a întors serviciul competiţiei care l-a făcut celebru şi i-a dedicat acesteia un blog, prin intermediul căruia a comentat evoluţia naţionalei din Hexagon împreună cu suporterii francezi.

Citește și:
Bogdan Mara îl asigură pe Gigi Becali: „Bag mâna în foc, e antrenorul care va o va duce pe FCSB la un alt nivel”
Superliga
Bogdan Mara îl asigură pe Gigi Becali: „Bag mâna în foc, e antrenorul care va o va duce pe FCSB la un alt nivel”
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Cu ei vrea să o transforme Gigi Becali pe FCSB: „Le zic vulturii”
Superliga
Cu ei vrea să o transforme Gigi Becali pe FCSB: „Le zic vulturii”
Marius Șumudică: „Am încercat să dau de Tavi Popescu, n-am reușit să dau de el”
Superliga
Marius Șumudică: „Am încercat să dau de Tavi Popescu, n-am reușit să dau de el”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează