INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  SUA - ANGLIA 1-1

Portarul Angliei îşi cere scuze pentru gafa de la golul SUA

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 iunie 2010 00:00

Portarul naţionalei Angliei, Robert Green, autorul unei greşeli în timpul meciului de ieri cu SUA, scor 1-1, din grupa C de la Cupa Mondială, a spus că nu are nici o scuză, dar a precizat că îşi doreşte să-şi păstreze postul de titular.

"Nu am nici o scuză, dar asta e viaţa. Vreau să-mi reprezint ţara cât mai mult posibil, dar dacă trebuie să plătesc pentru această greşeală, atunci aşa să fie. Îmi asum responsabilitatea",
a spus Green, conform Mediafax.

Green a scăpat în poartă un şut aparent fără pericol al mijlocaşului Clint Dempsey şi astfel americanii au egalat aseară.

Selecţionerul Fabio Capello a anunţat că nu s-a decis dacă Green îşi va păstra postul de titular sau dacă va fi înlocuit cu David James sau Joe Hart, în jocul de vineri contra Algeriei.

Citește și:
Două cutremure masive au devastat Venezuela » Imagini înfiorătoare de pe stadioane: meciuri oprite de urgență
Stiri extrasport
Două cutremure masive au devastat Venezuela » Imagini înfiorătoare de pe stadioane: meciuri oprite de urgență
Scandal MONDIAL! Jurgen Klopp a părăsit interviul când i s-a pus întrebarea
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal MONDIAL! Jurgen Klopp a părăsit interviul când i s-a pus întrebarea
Ziua „Z”! Merge la Palat pentru negocierile decisive chiar de ziua lui Gigi Becali: „A ajuns în țară”
Superliga

Elias Charalambous, prezentat oficial la noua echipă
Campionate
Elias Charalambous, prezentat oficial la noua echipă
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Profit.ro
FOTO Stațiune din România revitalizată. Investiții de aproape 47 de milioane de lei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!

Comentarii (1)
kytzu
kytzu  •  13 Iunie 2010, 14:20

predictiionline.com - predictii gratis pentru CM 2010

Vezi toate comentariile (1)
Comentează