INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  GERMANIA - ARGENTINA, SÎMBĂTĂ, 17:00, TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Verdictul caracatiţei - oracol: "Bat nemţii"

Articol de - Publicat miercuri, 30 iunie 2010 00:00

Celebră pentru justeţea predicţiilor sale, molusca de la acvariul din Oberhausen n-a dat greş pînă acum în ceea ce-i priveşte pe elevii lui Low.

Se numeşte Paul, e o caracatiţă cît se poate de obişnuită şi poate fi văzută la Sea Life Aquarium din Oberhausen. Însă la turneele finale, fie că e vorba de Euro sau de Mondial, respectiva moluscă se transformă brusc într-un veritabil oracol. Prezice cu o marjă extrem de mică de eroare deznodămîntul meciurilor!

La acest Mondial, de pildă, Paul s-a întrecut pe sine în privinţa Germaniei. I-a ieşit tot: victoriile cu Australia, Ghana şi Anglia, dar şi înfrîngerea în faţa Serbiei. Puterea sa de predicţie a făcut senzaţie şi ieri. Cînd a fost pusă să dea în avans verdictul "sfertului" Germania - Argentina, sediul Sea Life Aquarium a fost luat cu asalt de televizuni şi de fotografi.

Ca şi pînă acum, ritualul a fost acelaşi. În bazinul caracatiţei au fost scufundate două paralelipipede de sticlă, unul conţinînd steagul nemţilor, celălalt pe al adversarei. Ei bine, Paul s-a dus glonţ spre primul, pe care l-a şi luat în stăpînire cu şapte dintre tentaculele sale, în timp ce pe-al optulea l-a aşezat deasupra steagului sud-americanilor. Interpretarea dată de specialişti: "Germania cîştigă. Dar strîns".  Reacţia argentinienilor: "Avem şanse dacă ne-a întins şi nouă o mînă".

80 la sută din rezultate la Euro!
Paul a ieşit prima oară în evidenţă la Euro 2008. Spre deosebire de Mondialul sud-african, unde se "concentrează" doar asupra "naţionalei" Germaniei, atunci a fost pusă să facă predicţii la toate meciurile disputate. Şi i-au ieşit nu mai puţin de 80 la sută!

Citește și:
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Campionate
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Gică Hagi a anunțat lotul României pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor » 12 jucători nu au mai fost convocați! Noutățile „Regelui”
Nationala
Gică Hagi a anunțat lotul României pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor » 12 jucători nu au mai fost convocați! Noutățile „Regelui”
Golul sezonului a fost marcat în Liga 2: reușită superbă de la peste 40 de metri!
Liga 2
Golul sezonului a fost marcat în Liga 2: reușită superbă de la peste 40 de metri!
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Campionate
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează