INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  FCSB

FOTO Cine a lipsit de la antrenamentul celor de la FCSB înaintea debutului în Conference League » Nou-venitul Dumiter n-a participat

Antrenament FCSB înaintea meciului cu Shakter Karagandy. +9   FOTO
Antrenament FCSB înaintea meciului cu Shakter Karagandy.

Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 iulie 2021 19:35 / Actualizat miercuri, 21 iulie 2021 19:45

FCSB debutează în Conference League, joi de la ora 21:30 pe Arena Națională împotriva celor de la Șahtior Karagandy. La antrenamentul oficial dinaintea partidei mai mulți jucători au lipsit de pe teren.

FCSB-Șahtior Karagandy este transmis în direct joi de la 21:30 pe PRO TV și LIVETEXT pe GSP.RO

FCSB se pregătește de debutul în Conference League. Fotbaliștii antrenați de Dinu Todoran au efectuat antrenamentul oficial înaintea înfruntării cu echipa din Kazahstan.

VIDEO. Antrenamentul oficial al celor de la FCSB înaintea meciului cu Șahtior Karagandy

Fără accidentații Olaru, Miron și nou-venitul Dumiter

Cei trei jucători nu au fost prezenți la baza din Berceni la antrenamentul din această seară. Olaru și Miron sunt indisponibili din cauza accidentărilor suferite, iar Dumiter de-abia a semnat cu roș-albaștriii și nu este pe lista UEFA pentru partida de mâine seară.

FCSB - Șahtior Karagandy, în turul II din Conference League

Sorții au fost blânzi cu FCSB la tragerea la sorți pentru turul II al Conference League. Capi de serie, roș-albaștrii au evitat emoțiile și au dat peste un adversar slab cotat, Șahtior Karagandy din Kazahstan.

Departe de strălucirea din urmă cu un deceniu, când devenea dublă campioană a Kazahstanului, Șahtior Karagandy traversează un moment complicat, aflându-se, la jumătatea campionatului actual, pe un loc periculos (locul 12 din 14 echipe, cu doar 12 puncte acumulate în 15 etape).

În prezent, Șahtior Karagandy e cotată de site-ul Transfermarkt la 6,43 milioane de euro. Echipa e antrenată de rusul Magomed Adiev, iar cel mai valoros jucător din lot e extrema Arsen Khubulov, cotat la 450.000 de euro. 

Alți jucători interesanți: Ziguy Badibanga (extremă, fost la Anderlecht), Alan Chochiev (mijlocaș ofensiv), Gevorg Nadzharyan (mijlocaș central) sau ghanezul Gideon Baah (fundaș central). În comparație, FCSB valorează 30,8 milioane de euro, de 5 ori mai mult decât adversara din Kazahstan.

 Nu e prima experiență europeană a clubului kazah, care a mai evoluat în preliminariile Champions League, în grupele Europa League, dar și în defuncta Cupa UEFA Intertoto.

Galerie FOTO de la antrenamentul oficial al celor de la FCSB:

+5 FOTO

Citește alte știri despre FCSB:

Revine Nordul! Anunț de impact al ultrașilor de la FCSB: „Ne vrem înapoi echipa, ne-am săturat de procese!”

Dinu Todoran aplaudă vizita lui Gigi Becali la baza echipei: „Abia îl aștept, dă acea energie pozitivă”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează