Articol de GSP - Publicat joi, 10 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2011 13:37
Pentru ca partida amicală dintre Ucraina şi Germania, programată mîine seară, să se desfăşoare pe un gazon demn de stadionul care va găzdui finala Campionatului European de anul viitor, organizatorii au apelat la ultimele tehnologii pentru întreţinerea suprafeţei de joc
Astfel, pentru îngrijirea gazonului de pe Stadionul Olimpic din Kiev a fost adusă o instalaţie de iluminat artificial tocmai din Norvegia, care produce fascicule luminoase de culoare aurie, menite să înlocuiască lumina solară.
Acest dispozitiv poate încălzi simultan 700 de metri pătraţi de gazon, astfel că procesul pentru un sfert de teren se poate încheia în decurs de 14 ore. Pentru că instalaţia este una uşoară, realizată din aluminiu, aceasta nu poate produce degradarea gazonului.
Conform centrului de informare al CE din Ucraina şi Polonia, ukraine2012.gov.ua, gazonul de pe Olympiysky a fost adus din Slovacia, dar iarba a crescut natural. Suprafaţa de joc are o suprafaţă de aproximativ 8395 metri pătraţi.
Costurile stadionului NSC Olympiysky se ridică la 550 de milioane de euro, mai mult decît dublu faţă de cele ale Arenei Naţionale din Capitală.
De o astfel de instalaţie e nevoie şi pe Naţional Arena, spun cei care se ocupă de întreţinerea gazonului.