INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GRUPA D

Otto Rehhagel

Articol de GSP - Publicat luni, 19 mai 2008 00:00

Divinizat în Grecia după triumful de la Euro 2004, Otto Rehhagel este văzut şi la această ediţie a europenelor drept atuul elenilor în faţa adversarilor din Grupa D. Chiar dacă nu a reuşit să califice “naţionala” pentru Campionatul Mondial din Germania, Rehhagel a beneficiat în continuare de încrederea federaţiei de la Atena şi s-a revanşat printr-o nouă performanţă importantă.

Cu un nucleu format în marea sa majoritate din jucătorii care s-au impus în finala din urmă cu 4 ani, Grecia porneşte în competiţie cu avantajul omogenităţii şi al experienţei, sperînd că va putea face faţă duelului cu două dintre forţele continentului, Spania şi Suedia. “La fel s-a întîmplat şi în urmă cu 4 ani. Nimeni nu ne dădea şanse, dar la final noi ne-am bucurat!” a comentat Rehhagel, 69 de ani, şansele ca formaţia condusă din teren de energicul Karagounis să repete parcursul excelent din Portugalia.

“Copilul Bundesligii”, cum este alintat de presa germană sau “Regele Otto”, aşa cum îi spun grecii, tocmai şi-a prelungit contractul pînă în 2010, timp destul pentru a construi o nouă echipă în vederea Mondialului Sud- African, obiectivul oficial impus de forul grec. Atenţie la greci, totuşi!

Citește și:
Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
Nationala
Vlad Chiricheș face dezvăluiri șocante din vestiarul echipei: „Nu știu dacă a mai spus cineva asta până acum”
Episodul 8 din „scandalul protocolului” de la Sepsi - Dinamo: „Am văzut toate filmările. Nici pentru mine nu a adus”
Superliga
Episodul 8 din „scandalul protocolului” de la Sepsi - Dinamo: „Am văzut toate filmările. Nici pentru mine nu a adus”
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
„Craiova e la zeci de ani în fața Rapidului” » Antrenorul din Superligă, categoric la câteva ore după meciul cu Getafe
Superliga
„Craiova e la zeci de ani în fața Rapidului” » Antrenorul din Superligă, categoric la câteva ore după meciul cu Getafe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close