INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  5 ZILE PÎNĂ LA MECIUL CU FRANŢA (LUNI, ORA 19:00, TVR1)

Vieira despre accidentarea sa: „Nu este nimic grav”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 iunie 2008 00:00

Căpitanul echipei naţionale a Franţei, Patrick Vieira, care a declarat deja forfait pentru primul meci de la Euro, cu România, a dezvăluit, marţi, că a suferit "o mică ruptură" la coapsa stângă, dar că speră să poată disputa celelalte meciuri din cadrul turneului final, informează AFP.

"Examenele medicale pe care le-am efectuat au arătat că am o mică ruptură. Nu este nimic grav, dar, din păcate, problema a apărut la momentul nepotrivit, pentru că zilele până la Euro sunt numărate. Acum, ceea ce mai pot face, este să încerc să mă recuperez cât pot de repede", a declarat Vieira, marţi seară, pentru postul de televiziune TF1, înaintea meciului amical Franţa - Columbia.

Fotbalistul francez a menţionat că dacă nu se va recupera în timp util, va renunţa la Euro. "Dacă, din nefericire, nu mă voi recupera, lucrurile sunt clare, nu voi participa la Euro, aşa cum am stabilit cu antrenorul şi cu coechipierii. Dar încă sunt optimist şi mai am câteva zile pentru a încerca să mă refac. Am încredere că voi reuşi", a spus mijlocaşul.

Patrick Vieira a adăugat că nu i-a fost uşor să declare forfait pentru primul meci de la Euro, cel cu România. "Nu a fost o decizie uşoară, dar este cel mai bine aşa, este cel mai logic în raport cu echipa şi cu mine însumi. Al doilea meci va fi la patru zile după primul. Dacă de acum într-o săptămână, antrenându-mă cu coechipierii, nu mă voi simţi bine, va fi greu pentru mine să particip la Euro", a continuat Vieira.

Pentru a suplini un eventual forfait al lui Vieira, care s-a accidentat la un antrenament înaintea meciului amical Franţa - Paraguay, selecţionerul Raymond Domenech l-a convocat, luni, ca măsură de siguranţă, pe mijlocaşul Mathieu Flamini.

Franţa face parte din Grupa C la Campionatul European din Austria şi Elveţia, alături de România, Italia şi Olanda. Primul meci al Franţei la Euro va fi cu România, în 9 iunie, de la ora 19.00, la Zurich.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate

E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga

Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”

Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează