Articol de GSP - Publicat sambata, 12 decembrie 2015 20:06
România va juca în Grupa A la Campionatul European din Franța împotriva țării organizatoare și a Albaniei și Elveției.
Basarab Panduru consideră că naționala noastră are șanse mari să meargă mai departe din această grupă și speră la o surpriză chiar din primul meci, care va fi contra Franței.
"Nu aș fi vrut cu Franța pentru că e țara organizatoare. În general echipa care organizează trece mai departe. Totuși, e bine că e primul meci și toată lumea se va uita la noi. 0-0 cred că îl avem asigurat dacă nu cumva vom scăpa pe final și să-i batem. Cu Elveția nu cred că va fi ușor, pe Albania va trebui să-i batem. Cred că vom ieși din această grupă", a spus Panduru la Dolcesport.
"E o grupă grea, dar nu cea mai grea. Avem șanse mari să mergem mai departe. În primul meci nimeni nu va risca, dar cu Elveția putem emite pretenții la victorie. În ultimul joc sîntem condamnați să cîștigăm, Albania e cea mai accesibilă echipă" Ciprian Marica la Dolce
"Franța e o echipă bună, dar n-avem nici o șansă. Cu tot respectul pentru cei de la FRF, Franța e una dintre primele echipe din lume. Și Elveția e foarte bună, presiunea va fi cu Albania. Dacă nu batem Albania, va fi o problemă", a spus Șumudică la Digisport.
"Franța va pune foarte mult accent pe meciul de deschidere cu noi. Nici noi nu ne vom lăsa mai prejos. Pe acel stadion am debutat pentru națională. E foarte important pentru mine să ieșim din grupă. Nu contează cum. Se poate întîmpla orice la un Campionat European. Meciul pleacă de la 0-0 cu Franța, de aceea avem șansele noastre. Teoretic avem șanse mai mici, dar practic vom vedea", a adăugat Răzvan Raț la Digisport.
România joacă în meciul de deschidere împotriva Franței pe Stade de France în data de 10 iunie.
Meciurile noastre:
10 iunie Franța - România (Stade de France, Saint-Denis)
15 iunie România - Elveția (Parc des Princes, Paris)
19 iunie România - Albania (Stade des Lumieres, Lyon)
Citește și: Prezentarea grupei A de la Euro 2016 » Un adversar incomod, doi abordabili! SONDAJ » Ieșim din grupe?
Superduel la Euro! Jucăm meciul de deschidere » România e în grupă cu Franța, Albania și Elveția!
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.