INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  BUCUREȘTI

FOTO Poftiți la fan shop-ul Euro 2020 de la București! Cât costă o șapcă, un tricou sau un breloc

Fan Shop Euro 2020 +8   FOTO
Fan Shop Euro 2020

Articol de , - Publicat joi, 17 iunie 2021 15:06 / Actualizat joi, 17 iunie 2021 15:27

Bucureștiul găzduiește în premieră meciuri de la Campionatul European. Patru partide se vor juca pe cel mai mare stadion din țară, iar suporterii prezenți la arenă au la dispoziție și un magazin oficial de unde își pot cumpăra produse dedicate turneului final. 

  • Plata se poate face în lei, dar și cu cardul. Alte monede, euro, dolari sau franci, nu sunt acceptate.

Iar produsele oficiale dedicate Campionatului European sunt la mare căutare, la coadă fiind atât suporteri români, cât și ucraineni sau macedoneni. Aproape fiecare își cumpără câte un suvenir, care să-i amintească de vizita la București.

Pentru o insignă cu trofeul „Henri Delaunay”, suporterii trebuie să plătească 30 de lei, iar pentru una cu stadionul „Arena Națională” sau cu logoul competiției, 45 de lei. Există și un magnet cu trofeul europeanului, la o dimensiune mai mare, care costă 55 de lei. Același preț îl are și un magnet cu cel mai mare stadion din România.

Fan Shop EURO 2020 la București

Fanii echipelor care joacă la București au la dispoziție și produse special dedicate. De la tricouri cu Ucraina, Austria sau Macedonia de Nord, care costă 145 de lei, la șepci cu numele țărilor respective, la 110 de lei. Fanii își pot achiziționa și pălării cu logoul competiției, tot la 110 de lei.

+3 FOTO

Pentru cei care țin să poarte produse realizate de sponsorul tehnic al competiției, la aceste fan shop-uri există și tricouri produse de Adidas. Prețurile sunt pe măsură, de la 160 la 300 de lei. Mingea oficială a turneului costă 650 de lei, iar pentru o minge mai mică, asemănătoare cu una de tenis, prețul este de 80 de lei.

Nu lipsește mascota Skillzy. O figurină de pluș costă 80 de lei și trebuie să reamintim că din 1980, fiecare ediție a Campionatului European a avut parte de câte o mascotă. S-a pornit de la idei simple, însă tehnologia a evoluat pe parcurs, iar mascotele au devenit tot mai importante și cu un design mult mai complex.

+3 FOTO

Pentru cei care nu ajung la București și nu pot avea acces la magazinul fizic amplasat în curtea stadionului „Arena Națională”, UEFA, a lansat un magazin oficial online, unde găsiți mult mai multe produse de achiziționat decât la București. Borsete, hanorace, brelocuri, căni sau chiar moneda de start a arbitrului.

VIDEO. Suporterii Ucrainei și ai Macedoniei de Nord se distrează în Centrul Vechi înaintea meciului

Mai multe știri de la EURO 2020:

Un altfel de Ucraina - Macedonia de Nord: GSP vă prezintă poveștile a doi artiști străini care s-au consacrat în România

Încă un scandal la EURO 2020: UEFA a deschis anchetă » Pavard, fără suflare 15 secunde!

Citește și:
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Tenis
Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
Campionate
Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!
David Popovici, reacție rapidă după aurul la 200 de metri liber: „Pentru asta înot acum!”
Altele
David Popovici, reacție rapidă după aurul la 200 de metri liber: „Pentru asta înot acum!”
Continuă șantierul la a doua cea mai mare Sală Polivalentă din România
Special
Continuă șantierul la a doua cea mai mare Sală Polivalentă din România
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Profit.ro
Românii fug în număr mare din Spania. Exodul tăcut a ajuns la un nivel record
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează