INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  ITALIA - SPANIA

VIDEO+FOTO Italia - Spania 1-1, 4-2 d.p. » Italia, prima finalistă de la EURO!

Italia - Spania, semifinale EURO 2020 +46   FOTO
Italia - Spania, semifinale EURO 2020

Articol de - Publicat miercuri, 07 iulie 2021 00:48 / Actualizat joi, 08 iulie 2021 18:25

Italia este prima finalistă de la EURO 2020. După 1-1 în timpul regulamentar cu Spania, s-a trecut la lovituri de departajare, unde italienii au fost mai inspirați.

  • În cealaltă semifinală se vor înfrunta Anglia și Danemarca;
  • Finala va avea loc pe 11 iulie, tot pe Wembley, asemenea semifinalelor. 

Din această seară, centrul fotbalului continental a devenit Londra. Euro s-a stabilit pe "Wembley", pentru semifinale și finală. Și ce putea fi mai frumos pentru deschiderea spectacolului decât Italia - Spania, partida cel mai des văzută la CE sau CM. 

A 10-a confruntare directă la cel mai înalt nivel. Până acum, patru victorii albastre și doar una roșie. Dar acel unic succes iberic era în finala Euro 2012: 4-0! Totuși, ultimul duel direct fusese în "optimile" CE 2016, 2-0 pentru peninsulari!

Fratelli d'Italia din tot sufletul

La imnuri, spaniolii au fost gânditori, concentrați. Rivalii latini, explozivi. Au cântat Fratelli d'Italia din tot sufletul. Pe teren însă, cei gânditori și concentrați au avut mingea mai mult. 76% posesie în primul sfert de oră.

Luis Enrique a surprins cu Morata, l-a trecut pe bancă, și Oyarzabal titular în premieră la acest turneu. Ce linie ofensivă: Oyarzabal - Dani Olmo - Ferran Torres, cu vrăjitorul Pedri, în spate! Împreună au 21,5 ani medie de vârstă. Primul 11 blanco, 25,5 ani. Italienii, 28,2! Cu veteranii Bonucci - Chiellini, 70 de ani adunați în centrul apărării. Lipsea Spinazzola, TGV-ul din banda stângă. Emerson, în locul lui.

foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
+42 FOTO

Contraatac devastator

În iarbă, La Roja a fost în control până la pauză. Mișcare continuă, pase multe, încercând să fisureze zidul din față. Și au fost două ocazii mari. Oyarzabal a uitat balonul singur cu portarul, apoi Donnarumma a parat șutul lui Dani Olmo.

Italienii, mereu la pândă. Cu câteva combinații rapide, erau în fața careului. Și bară, Emerson! Așa s-a încheiat prima repriză. Viteza a crescut. Șansele de gol au alternat. Busquets. Imediat, Chiesa, prima minge pe poartă a squadrei, blocată de Unai. 1-1, șuturi cadrate.

Pe acest fond, cu posesie a Spaniei de peste 60%, peninsularii au declanșat CONTRAATACUL. Devastator. 16 secunde a durat totul. Donnarumma a lansat, Verratti a prelungit spre Insigne, care l-a deschis pe Immobile. 

Laporte a respins, dar Chiesa, tot el, a finalizat. Superb, din careu, cu efect, la colț. 1-0 (60). Ce fotbalist, Chiesa! Federico e mai bun decât tatăl Enrico! Două șuturi pe poartă, Italia. Ambele, Chiesa. Unul a fost golul.

A intrat Morata. Și a egalat

S-a resemnat Spania? Niciodată! A intrat Morata și chiar el a egalat. Alvaro, mereu în căutarea revanșei. Un-doi cu Olmo și 1-1 (80)! Morata, vârful lui Juventus, marcând după ce i-a depășit pe Chiellini și Bonucci. A treilea meci la rând cu prelungiri pentru Furia Roja. Al doilea și pentru italieni. Fără gol. Penalty-uri!

La loviturile de departajare, 3 jucători au ratat. Locatelli pentru Italia, Olmo și Morata de celalată parte. Italia, în finală!

FOTO: Alexandra Fechete
foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
foto: Guliver/gettyimages
+42 FOTO

FOTO: Alexandra Fechete

12 goluria marcat Italia la Euro 2020, record egalat al peninsularilor la un turneu final

3 goluria marcat Alvaro Morata la această ediție, cel mai prolific jucător spaniol

Italia - Spania 1-1, 4-2 la loviturile de departajare

Italia - Spania, echipe de start:

Italia: Donnarumma - Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson - Barella, Jorginho, Verratti - Chiesa, Immobile, Insigne
Selecționer: Roberto Mancini

Spania: Unai Simon - Azpilicueta, Eric Garcia, Laporte, Alba - Koke, Busquets, Pedri - Ferran Torres, Oyarzabal, Dani Olmo
Selecționer: Luis Enrique

Stadion: Wembley (Londra)
Arbitru: Felix Brych (Germania)

Citește și alte știri despre Euro 2020: 

Italienii visează după calificarea în semifinalele Euro 2020: „Luați-l în calcul pentru Balonul de Aur” » Bookmakerii nu-l bagă în seama!

Walter Zenga, entuziasmat de parcursul Italiei la EURO 2020 + laude pentru Donnarumma

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (96)
mickey13
mickey13  •  07 Iulie 2021, 10:11

Nu puteati sa va abtineti de la comentarii in contradictoriu? Aici nu este vorba de talpan, jiji sau csa!!! Revenind la meciul de aseara, mi-a parut rau ca a pierdut Spania, dar m-am bucurat si pt Italia. Italia, de departe, a facut cel mai bun turneu de decenii!!! Un fotbal incantator si ... pe atac! Normal, aseara au jucat mai italieneste, dar un fotbal placut! SUPER!!! Din pacate, oricare dintre ele ar fi mers in finala, nu as fi fost pe deplin fericit! Am tinut cu ... ambele!

eugol
eugol  •  07 Iulie 2021, 09:34

Pt domnul geograf Theodor Jumătate: peninsulari sunt si unii, si altii.

jgcwgwgvgebtr
jgcwgwgvgebtr  •  07 Iulie 2021, 08:04

Vad ca esti nascut mai tarziu. Spania a jucat bine totdeauna, rezultatele sunt cele care nu au vrut sa apara pana recent.

Vezi toate comentariile (96)
Comentează