INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ANTWERP

Antwerp - Alkmaar 1-4 prel. (în tur 1-1) // Boloni acuză arbitrajul într-o singură direcţie: „Totul s-a dat mereu în favoarea lor”

Articol de - Publicat vineri, 30 august 2019 12:04 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 12:42

Antwerp - Alkmaar 1-4 prel. (în tur 1-1) // Ladislau Boloni s-a plâns de Sidiropulos, susţinând că i-a eliminat uşor pe Mbokani şi pe Lamkel Zé şi i-a refuzat un penalty la De Sart. În prelungiri, grecul a întrerupt jocul din cauza furiei fanilor. 

Dramă teribilă joi seară, la Antwerp, în Belgia, unde gazdele au ratat calificarea în grupele Europa League, 1-4 contra lui Alkmaar în prelungiri. 

Loţi Bölöni a apărut deprimat şi supărat la conferinţa de presă, criticând maniera de a conduce meciul a grecului Sidiropoulos. 

„Arbitrul a văzut totul numai într-o singură direcţie. Nu ştiu cu ce a greşit Mbokani la primul avertisment şi dacă merita cartonaşul, la fel ca la primul «galben» primit de Lamkel Zé. Apoi a fost acţiunea lui De Sart în careu la care nu ni s-a acordat penalty, deşi recunosc că n-am revăzut imaginile. Orice s-ar fi întâmplat mereu pe teren era în avantajul lor şi ne-a afectat evoluţia în întreg meciul”.

„Fanii se simt frustraţi”

Antrenorul român şi-a lăudat elevii pentru atitudine şi sacrificiu, în condiţiile în care au jucat în 10 oameni din minutul 35 şi în doar 9 din minutul 74, Mbokani şi Lamkel Zé fiind eliminaţi pentru cumul de cartonaşe: „Este păcat, pentru că ne-am luptat formidabil şi am fost egalaţi în minutul 90. Toată lumea a dat totul în teren". 

Şi a găsit alibi publicului pentru manifestările agresive care au condus la întreruperea meciului în prelungiri: 

„Ar trebui să-i înţelegem şi pe fani, ce se simt frustraţi după un astfel de joc. Până la urmă nu au intrat pe gazon. Sunt ultima persoană care să dea vina pe suporterii noştri. Calificarea ar fi fost ceva fantastic şi pentru ei”. 

„Să se înveţe minte!”

Bölöni a comentat şi "roşiile" primite "stupid de Mbokani şi Lamkel Zé, într-un meci pe care 11 la 11 Antwerp l-ar fi câştigat după ce ultimul deschisese scorul", cum a scris Het Laatste Nieuws. "Buta, Seck şi Lamkel Zé n-au jucat niciodată în cupele europene şi trebuie să înveţe minte. Emoţiile nu pot fi o scuză pentru eliminări. Ei sunt fotbalişti profesionişti şi cunosc regulile". 

"Per total, sunt mulţumit de campania noastră în Europa League. Nu am pierdut niciun meci în preliminarii în 90 de minute, ci doar în prelungiri"
- Loţi Bölöni, antrenor Antwerp

4 cartonaşe roşiiau primit jucătorii lui Antwerp în cele patru meciuri din preliminariile EL: Seck, în returul cu Plzen, Buta, în turul cu Alkmaar, Mbokani şi Lamkel Zé, joi

Citește și:

FOTO FCSB, prestație penibilă! Cronică Remus Răureanu: „Calificarea ar fi aruncat la gunoi logica, toată teoria din fotbal și bunul simț”

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează