INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  CFR CLUJ - YOUNG BOYS 1-1

FOTO+VIDEO » CFR Cluj a suferit cu Young Boys, dar rămâne în cărțile calificării! Clasamentul grupei

CFR Cluj și Young Boys Berna au remizat, scor 0-0, în etapa secundă a grupei A din Europa League. +14   FOTO
CFR Cluj și Young Boys Berna au remizat, scor 0-0, în etapa secundă a grupei A din Europa League.

Articol de , - Publicat joi, 29 octombrie 2020 01:00 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2020 14:49

CFR Cluj și Young Boys Berna au remizat, scor 1-1, în etapa secundă a grupei A din Europa League.

Deznodământul tuturor meciurilor din Europa League

Cronică de Remus Răureanu la CFR Cluj - Young Boys Berna 1-1: Au ruginit roboții „Bursucului”

Clujenii au fost dominați în majoritatea timpului, au condus cu 1-0, apoi au greșit o dată și le-au dispărut două puncte. Au, oricum, patru puncte și pot calcula pentru calificare, înaintea unei „duble” cu Roma programate în luna aceasta.

Cu spiritul de luptă, cu plăcerea de a se bate fază după fază, meci de meci, CFR supraviețuiește și în cele mai rele situații. Clujul a câștigat la Sofia după ce a suferit în prima repriză, în care ȚSKA păruse mai tehnică, mai fină. Și Young Boys îi domină pe vișinii. Nu domină clar elvețienii, ei împing jocul către poarta lui Bălgrădean ca la un asediu purtat cu arme prea grele, prea vechi. 

Trupa din Berna deține jucători corecți, dar nu are vreun fotbalist cu o creativitate extraordinară. Este motivul pentru care Young Boys nu au avantaj la capătul primei părți a meciului, în care au atacat mai clar. CFR suportă presiunea și, cumva, se descurcă din nou. Hoban îi trimite balonul lui Rondon, venezueleanul se întoarce și șutează rapid. Cu un pic de noroc, mingea pe care a trimis-o Mario a fost deviată și a rezultat o execuție imparabilă. În avantaj, vișiniii s-au retras și mai mult, până când li s-a fisurat baricada. 

+10 FOTO

Nu pot, într-un oraș atât de frumos, să construiesc o echipă care să joace urât", a spus Vincenzo Montella în perioada în care o conducea pe Fiorentina. Echipa lui Petrescu nu joacă frumos. Sigur, orașul nu are nicio vină, însă vremea e în acord cu bătălia haotică de pe teren. E destul de frig și e o umezeală care intră-n oase. Vișiniii continuă să joace la fel, caută să-și securizeze apărarea și mai speră să dea o lovitură dintr-o fază fixă ori dintr-o deviere, așa cum s-a întâmplat la golul lui Rondon. 

Vremea reumatică îi uzează pe „veteranii" lui Petrescu. Vinicius, 36 de ani, s-a accidentat devreme. Dan îl înlocuiește pentru ultimele zece minute pe Hoban, de aproape 38 de ani. Înlocuitorul lui Ovidiu, Itu, greșește prima atingere și îi pune pe contraatac pe oaspeți. Pereira mai are o mică șansă, doar că francezul alunecă și tehnica lui bună nu mai contează, catapultează mingea, din cădere, un metru peste poartă. Și un fotbalist foarte tehnic ajunge să joace tot scrâșnit în planul lui Petrescu, unul creat pentru roboți capabili să alerge, să degajeze mingea cât mai lung și să lupte la baionetă în fiecare moment al jocului. 

Rețeta cam rudimentară a câștigat patru puncte din primele două etape ale acestei grupe. În condițiile date, o critică a stilului pare un moft. Nespectaculoasa formulă a „Bursucului" e singura din România capabilă să mai obțină câte ceva din meciuri europene importante.

FOTO+VIDEO » CFR Cluj a suferit cu Young Boys, dar rămâne în cărțile calificării! Clasamentul grupei

FINAL » CFR Cluj - Young Boys Berna 1-1

Final de meci: CFR Cluj - Young Boys Berna 1-1.

min. 86: Chipciu trimite o minge în careu, puternic. Balonul ajunge la Pereira, care nu reușește să-l controleze așa cum își dorește și trage modest, mult pe lângă.
min. 80: Șutul lui Gaudino de la 16 metri este blocat de Susic.
min. 78: Ultimele două modificări la CFR Cluj: Păun și Hoban sunt schimbați cu Pereira și Itu.
min. 69: GOL Young Boys! Fassnacht egalează pentru elvețieni, în urma unui aut.
min. 63: Chipciu intră în locul lui Ciprian Deac.
min. 62: GOOOL CFR Cluj! Rondon deschide scorul pentru „feroviari”. Șutul venezueleanului de la 10 metri a fost deviat decisiv de doi adversari.
min. 46: Începe repriza a doua. Petrescu mai efectuează o modificare: Debeljuh este schimbat cu Omrani.

Pauză la Cluj: 0-0.

min. 45: Oaspeții domină finalul primului act, fără însă să-și creeze mari oportunități de deschidere a scorului.
min. 37: Ocazie pentru Young Boys. Ngamaleu trage din câțiva metri direct în Bălgrădean, la colțul scurt
min. 31: Bălgrădean reține cu siguranță lovitura de cap a lui Fassnacht.
min. 14: Vinicius, accidentat, iese de pe teren. Manea intră în locul brazilianului.
min. 13: Hoban centrează periculos la bara a doua. Maceiras respinge în corner.
min. 12: Debeljuh se luptă cu fundașii elvețienilor în careu. Nu reușește să-și pună colegii din linia a doua în valoare.
min. 1: A început meciul.

CFR Cluj - Young Boys Berna, echipe de start

CFR Cluj  (4-3-3): Bălgrădean - Susic, Vinicius, Burcă, Camora - Păun, Hoban, Djokovic - Deac, Debeljuh, Rondon
Rezerve: Sandomierski, Manea, Omrani, Pereira, Ciobotariu, Latovlevici, Chipciu, Itu, Joca, Carnat
Antrenor: Dan Petrescu

Young Boys Berna (4-3-3): Ballmoos - Hefti, Camara, Zesiger, Maceiras - Fassnacht, Lustenberger, Aebischer - Elia, Nsame, Moumi Ngamaleu
Rezerve: Neunschwander, Faivre, Sierro, Sulejmani, Gaudino, Burgy, Siebatcheu, Mambimbi, Garvia, Lefort, Rieder
Antrenor: Gerardo Seoane 

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj 
Arbitru: Glenn Nyberg / Asistenți: Mahbod Beigi, Andreas Söderqvist (toți din Suedia)

Citește și alte știri despre CFR Cluj - Young Boys: 

Motivație suplimentară pentru CFR Cluj înainte de meciul cu Young Boys » Șefii au achitat 3 milioane de euro!

Dan Petrescu surprinde înainte de CFR Cluj - Young Boys Berna: „E mult mai important să ne concentrăm acolo!”

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (354)
983732924972315
Soos Vilmos  •  30 Octombrie 2020, 14:44

Jalnica fituica, jalnici comentatori.

147259629210475
Valentin Onea  •  30 Octombrie 2020, 14:36

D-lor ziaristi anonimi (si la propriu si la figurat, cum vreti s-o luati ).............tare va bucurati de semiesecul Clujului. Numai asa puteti si voi sa scrieti ceva. Doar la scandal va pricepeti, ca pe parte tehnica.....................Saracu Vanea Chirila, se zvircoleste in mormint cind vede ce scriu baietii astia de azi.

zorrozabal
zorrozabal  •  30 Octombrie 2020, 10:27
Postat de reteleanu pe 30 Octombrie 2020, 05:50

in conditiile date, ca sa citez din articol, adica de criza a fotbalului romanesc, chiar ca e un rezultat excelent. cfr poate sa castige si grupa, mai ales ca roma nu pare foarte interesata de EL.

Crezi tu ca Roma nu pare interesata de Europa league?In conditiile in care castigatoarea competitiei se califica de drept in grupele Champions league?Pai atunci cum iti explici ca a bagat numai titulari,in meciul cu TSKA Sofia?

Vezi toate comentariile (354)
Comentează