INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO

Dinamoviștii recunosc: "Dacă jucăm cu Bilbao peste o lună, n-am mai avea nicio șansă" » Marea nemulțumire după meciul tur

FOTO: Ștefan Constantin
FOTO: Ștefan Constantin

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 iulie 2017 09:42

Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al celor de la Dinamo, a vorbit în această dimineață despre remiza cu Athletic Bilbao, 1-1, din turul III al preliminariilor Europa League.

"Am ieșit cu capul sus din meci. Am început timid, poate i-am respectat cam mult, dar după ce am luat gol am intrat în joc și am făcut o partidă bună. În repriza  a doua am avut momente în care am dominat clar adversarul. 

Eram pe bancă cu Cosmin și ne-am speriat de începutul de meci. E normal să-ți respecți adversarul, dar noi am fost foarte fricoși. 

Suntem nemulțumiți de faptul că am lucrat foarte mult pe faze fixe și tocmai din acest gen de fază am primit gol. Contra a pregătit jocul extrem de bine, dar jucătorii au comis niște greșeli de marcaj și așa am primit golul.

Sunt ceva regrete. Puteam mai mult, Athletic a fost abia la primul meci oficial. A fost o echipă împotriva căreia puteam face mai mult. Peste o lună n-am mai avea nicio șansă, cred. Oricum, sunt impresionat de organizarea lor tactică și de automatismele lor", a declarat Dănciulescu, la TV Digi Sport.

Fostul jucător dinamovist a prefațat și meciul retur de peste o săptămână și crede că singura șansă a lui Dinamo este să practice un joc cât mai curajos la meciul de la Bilbao. 

"Ar trebui să privim meciul retur cu încredere. Nu suntem favoriți, Athletic joacă acasă, va avea publicul de partea ei. Mergem să ne jucăm șansa, dacă vom înscrie un gol lucrurile se complică pentru adversari. Trebuie să jucăm cu curaj, altfel n-avem cum să rezistăm", a adăugat directorul sportiv al lui Dinamo. 

"Rivaldinho a demonstrat că este un jucător bun. S-au spus multe despre el, cum că e doar «băiatul lui Rivaldo», însă nu e așa. Rivaldinho e foarte mobil, se demarcă foarte bine, vine foarte bine din spate, recuperează, trage la poartă" Ionel Dănciulescu

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (9)
319671251790728
Cezar Petru  •  28 Iulie 2017, 12:17

Intrebare pentru conducerea GSP: cei care scriu articole la acest ziar nu trebuie sa cunoasca limba romana?... "Dacă jucăm cu Bilbao peste o lună, n-am mai avea nicio șansă"?? Conform gramaticii limbii romane, in frazele cu "daca" verbele din ambele propozitii care formeaza fraza trebuie sa fie la acelasi timp! Deci corect este :"Daca am juca cu Bilbao peste o luna nu am avea nici o sansa." Ca sa nu mai spun ca, de fapt , Ionel Danciulescu s-a exprimat corect iar cel care a scris articolul l-a citat gresit. Asa cum se intampla de multe ori in GSP...

zizu
zizu  •  28 Iulie 2017, 20:54
Postat de John Milne pe 28 Iulie 2017, 16:29

Afara cu Rusinea Pesedista din Europa capitalista .

de echipa favorita a lui hrebenciuc e vorba? cel de al treilea puscarias al vostru?>

1425838917717550
John Milne  •  28 Iulie 2017, 16:29

Afara cu Rusinea Pesedista din Europa capitalista .

Vezi toate comentariile (9)
Comentează