Articol de Eduard Apostol, Andrei Furnigă (video), Alexandru Stanciu - Publicat miercuri, 19 februarie 2025 20:47 / Actualizat miercuri, 19 februarie 2025 21:22
Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK, a susținut în această seară conferința de presă. El a declarat că n-a simțit nicio emoție în momentul în care a aterizat în România, înaintea meciului retur cu FCSB din play-off-ul Europa League.
De asemenea, Răzvan Lucescu nu a dorit să comenteze declarațiile lui Gigi Becali, de după meciul tur, câștigat de FCSB cu scorul de 2-1.
Răzvan Lucescu, înainte de FCSB - PAOK: „Povestea celor două meciuri recente reprezintă o situație aparte”
„Ce s-a realizat până acum nu s-a întâmplat datorită lui Răzvan Lucescu, s-a întâmplat datorită echipei PAOK, datorită grupului, a jucătorilor care intră pe teren. Datorită motivației uriașe, datorită motivației pentru a ne califica mâine”, și-a început conferința de presă Răzvan Lucescu.
Întrebat cum este să revină pe Arena Națională, dacă are emoții și dacă se gândește la o revanșă inclusiv pentru eșecul din 2006 suferit cu Rapid, Răzvan a replicat: „Mă așteptam să am mai multe emoții, mă așteptam să simt ceva special. Nu! Singurul lucru care-mi umblă acum prin cap este calificarea.
N-am prea multe amintiri cu acest stadion. Am plecat de foarte mult timp de aici. Doar în primul an de la finalizarea acestui stadion am participat la două evenimente.
Au trecut atâția ani și am trecut prin atâtea evenimente, meciuri, finale, meciuri decisive câștigate, pierdute. Este o experiență atât de mare. Nu ai, la nivelul acesta, cum să te gândești la revanșă.
Povestea celor două meciuri recente reprezintă o situație aparte.
Anul trecut am avut de înfruntat Aris de 4 ori în campionat. Am făcut un egal, am pierdut două meciuri, am spus că vom câștiga ultimul și cel mai important. La ei acasă! Și vom lua și campionatul, fără să știm vreodată că vom ajunge în acea situație.
Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să jucăm acel meci pentru câștigarea campionatului și am reușit. Avem și această experiență, în viață nu trebuie să te gândești la revanșă.
Incontrolabilul nu poate fi controlat. Sunt momente când toate merg în favoarea ta, orice șut la poarta adversă lovește bara și intră în poartă. Sunt alte momente când sunt împotrivă. Probabil că există întotdeauna o compensație între noroc sau succes și ghinion sau înfrângere.
Cred că este important să reușești să ai un mare echilibru. Trebuie să ai noroc, șansă, ajutor de la Dumnezeu, fără să o iei razna, să rămâi cu picioarele pe pământ. Trebuie să știi să gestionezi și momentele în care soarta ți-a fost împotrivă.
Mai cred că atunci când faci lucrurile bine de tot, cu foarte mare seriozitate - mă refer la jucători, conducere, antrenori -, se creează o atmosferă pozitivă care atrage binele de partea ta. Pentru a câștiga lucruri importante ai nevoie și de șanse”, a declarat Răzvan Lucescu.
Răzvan Lucescu despre comentariile lui Gigi Becali: „N-am nicio problemă, îl respect”
„Mă aștept la o atmosferă foarte frumoasă, cum fanii din România știu să o facă în meciurile europene. La fel, suntem și noi foarte obișnuiți cu o atmosferă incredibilă, cum doar în Grecia poți vedea.
În general, o echipă de start se cunoaște și de către o parte, și de către cealaltă. Pot apărea una, două modificări. Nu cred că se schimbă foarte mult structura generală a unei echipe. Sunt multe meciuri urmărite și de către de noi, și de către ei. Nu contează prea mult dacă echipa FCSB-ului va fi cea anunțată de domnul Becali sau va avea câteva schimbări.
(n.r. despre declarația lui Gigi Becali de după meciul tur) Niciodată nu comentez declarațiile celorlalți. N-am nicio problemă, îl respect pe domnul Becali, pe FCSB, pentru mine FCSB este Steaua. Are o tradiție în fotbalul european, are o prezență uriașă în toate grupele europene posibile. Nu am avut în niciun moment intenția să jignesc pe cineva.
Da, a fost un rezultat fals, pentru că a fost determinat de două greșeli cruciale ale arbitrului împotriva noastră. A fost argumentat. Prima este o eliminare la fundașul central al Stelei (n.r. se referă la Ngezana), după golul al doilea anulat pe motiv de ofsaid, îl lovește intenționat pe Samata, îl și culcă la pământ. Aici vin și vă spun că n-am vrut să facă nimeni presiune pe arbitri.
Este eliminare fără discuție, de aceea am și spus că fundașul Stelei i-a dat o lovitură lui Samata ca la liga satelor. A doua este eliminarea total eronată a lui Taison, în acel moment s-a creat un dezechilibru.
Pentru mine, asta înseamnă că a fost un rezultat fals. Steaua are jucători talentați, o organizare excelentă, are un tricou greu în lumea fotbalului, are istoric”, a adăugat Răzvan Lucescu.