INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - SLOVAN LIBEREC 0-2

FCSB - SLOVAN LIBEREC 0-2 FOTO + VIDEO » Cronică de Cristi Geambașu: „Prea mici, prea bolnavi”

Slovan Liberec a eliminat-o pe FCSB din Europa League, după ce a învins-o cu 2-0 la Giurgiu. +20   FOTO
Slovan Liberec a eliminat-o pe FCSB din Europa League, după ce a învins-o cu 2-0 la Giurgiu.

Articol de , - Publicat joi, 24 septembrie 2020 09:00 / Actualizat joi, 24 septembrie 2020 22:39

Slovan Liberec a eliminat-o pe FCSB din Europa League, după ce a învins-o cu 2-0 la Giurgiu, în turul 3 preliminar.

Urmărește AICI toate rezultatele zilei din Europa League

Cronică de Cristi Geambașu: „Prea mici, prea bolnavi”

FCSB s-a prăbușit lent, dar implacabil în fața unei formații modeste din Cehia, care nu a fost însă nevoită să alinieze un prim „11” alcătuit din juniori și refuzați.

Înainte de meci s-a cântat aria patriotismului. FCSB trebuie ajutată, FCSB va fi ajutată! Versurile îndemnau la mobilizare generală, ceva de genul „Totul pentru front, totul pentru victorie". Uite cum descoperim valorile repudiate ale sistemului cooperatist. Ce nostalgic, ce frumos! Mai ales că reciproca nu-i valabilă! Vă mai amintiți declarațiile trufașe care au curs dinspre FCSB după calificarea cu stelara Topola.

Azerul nepatriot

Karanovici, una dintre perlele trimise de la Sibiu ca să păstreze intactă diadema roș-albastră, s-a accidentat în minutul 10. A rămas pe teren cealaltă ofrandă, Caiado, izolat undeva între fundașii Liberecului. Lucrurile se complică în minutul 20, când arbitrul nepatriot îl elimină pe Cană, pentru fault asupra lui Mosquera, aflat în situație iminentă de a înscrie. Sau cel puțin așa a interpretat azerul cu fluierul, despre care Emil Grădinescu spune că nu prea ne are la suflet. Vechile noastre obsesii.

+16 FOTO

E praf mare și pe ulița lor!

Meciul este de nivelul unuia de subsolul clasamentului la Divizia B. N-ar fi de mirare din perspectiva FCSB-ului, unde Perianu este uns căpitan la 18 ani, iar, în lipsa titularilor bolnavi, Soiledis, Enache, Panțîru și Adi Petre au devenit vedetele echipei. Mirarea vine dinspre acest Slovan Liberec, totuși un mesager al fotbalului ceh. Despre care noi știam altceva. E criză mare și pe ulița lor care a dat două vicecampioane mondiale. Întrebarea este însă dacă FCSB va rezista în fața acestei modeste echipe cehe, jucând mai mult de două treimi din meci în inferioritate numerică.

Straton, mereu Straton

21 și 43 sunt minutele în care Straton își salvează echipa, cu intervenții spectaculoase, eficiente, dar care conțin și ceva butaforie. Comparația cu Ducan nu își are rostul și este evident că grație altruismului dinamovist, rivala din Berceni a câștigat un portar veritabil. Oricum, după primele 45 de minute încheiate cu scor alb este clar că ori FCSB se mobilizează excepțional indiferent cu cine joacă și pe cine poate trimite în teren, ori adversarii ieșiți în cale sunt niște impostori.

Perianu, un câștig

Repriza secundă începe cu o ratare uriașă a lui Helal, după ce flancul stâng al apărării fecesebiste a cedat ușor. Formația clasată pe locul 5 în Cehia, la nu mai puțin de 25 de puncte de campioana Slavia, domină. Nu o face cu grație, dar își creează ocazii care îi dau iarăși prilejul lui Straton să comită gesturi eroice (52). Mihai Pintilii arată mai a antrenor principal decât Toni Petrea, iar Perianu și Simion sunt câștiguri și pentru timpurile în care bolnavii vor reveni la posturile lor.

Petre, ce decepție!

Golul lui Helal, care a sărit peste Șut aproape un metru, retează speranțele anemice ale coechipierilor lui Straton. Este limpede că nu te poți califica folosind o echipă încropită cu juniori și renegați de propriul patron. Adi Petre mai pierde o ocazie să arate că are fibră de fotbalist și prin tot ce face pare că are două picioare stângi. El fiind dreptaci. Pintilii înțelege și îl schimbă cu Robert Ion. Fără efect. Are efect însă urcarea în atac a lui Rabusici, care înscrie pentru 2-0 și pune lucrurile într-o ordine care nu are nicio legătură cu patriotismul. COVID-19 nu este singurul virus care bântuie liber pe la FCSB.

FINAL » FCSB - Slovan Liberec 0-2

  • Au marcat: Helal '64, Rabusic '82

Vezi AICI Live + Statistici

Final la Giurgiu. Slovan Liberec o învinge pe FCSB, 2-0, și se califică în play-off-ul Europa League.

  • min. 82: GOL LIBEREC! Rabusic mărește avantajul pentru oaspeți, de asemenea dintr-o lovitură de la colț
  • min. 68: Robert Ion îi ia locul pe teren lui Adi Petre

  • min. 64: GOL LIBEREC! Yusuf deschide în cele din urmă scorul pentru oaspeți. Lovitură de cap din 10 metri, în urma unui corner
  • min. 62: Ocazie uriașă Liberec! Șut scoate de pe linia porții!

  • min. 53: Straton, cel mai bun om de la FCSB! Intervine decisiv încă o dată, în urma unei faze fixe executate de Liberec
  • min. 51: Oportunitate de a deschide scorul și pentru FCSB. Petre ratează din situație de unu contra unu cu portarul
  • min. 46: Ocazie mare pentru Slovan. Helal nu reușește să introducă mingea în poartă din apropiere
  • Start în actul secund

Pauză la Giurgiu. FCSB și Liberec sunt la egalitate, scor 0-0.

  • min. 43: Straton, din nou la înălțime. Helal trimite puternic cu capul de la 10 metri. Noul goalkeeper al lui FCSB scoate in-extremis de lângă bară
  • min. 42: Oct. Popescu ia o acțiune pe cont propriu în partea stângă. Șutul său este blocat de adversari 
  • min. 25: Încă o ocazie pentru Liberec. Pesek trimite puțin cu capul pe lângă
  • min. 21: Straton o salvează pe FCSB! Scoate o lovitură liberă de la 16 metri, și-i mai blochează o dată pe cehi, din câțiva metri

  • min. 20: Cană vede cartonașul roșu, după un fault din postura de ultim apărător asupra lui Mosquera. FCSB rămâne în 10 oameni
  • min. 10: Karanovic, transferat special pentru meciul cu Liberec, s-a accidentat. În locul său intră Octavian Popescu
  • min. 8: Șut își pune bine mingea pe dreptul și își încearcă norocul de la aproape 30 de metri. Balonul este respins de portarul Nguyen
  • A început meciul

FCSB - Slovan Liberec » Echipele de start

  • Perianu, la doar 18 ani, a fost căpitan la FCSB.

FCSB (4-3-3): Straton - Enache, Soiledis, Cană, Panțîru - Șut, Simion, Perianu - Caiado, Karanovici Ad. Petre
Rezerve: Udrea, R. Ion, Pantea, Horșia, Botezatu, Oct. Popescu, Ardelean
Antrenor: Mihai Pintilii

Slovan Liberec (4-2-3-1): Nguyen - Koscelnik, Kacharaba, Tijani, Mikula - Beran, Hromada, Mara, Peaek - Helal, Mosquera
Rezerve: Knobloch, Jugas, Rabusic, Matousek, Rondic, Fukala, Chalus
Antrenor: Pavel Hoftych

Stadion: Marin Anastasovici (Giurgiu)
Arbitri: Aliar Agaev. Asistenți: Zeinal Zeinalov, Akif Amirali (toți din Azerbaidjan)

Citește mai multe știri despre meciul FCSB - Europa League:

Dinamovistul Dănuț Lupu și-a ales favorita înainte de FCSB - Slovan Liberec: „Iar o să fiu înjurat”

Ioan Niculae confirmă negocierile cu Gigi Becali: „E o situație de forță majoră. Mi-a mulțumit”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (925)
brera30
brera30  •  25 Septembrie 2020, 11:49
Postat de moldovan pe 24 Septembrie 2020, 17:19

si cu cine joaca universitatea diseara? la ce ora e meciul ei si pe ce post e transmis?

Lasa tu Craiova, e prea complicat. Ce spuneai de fcsb? Aroganța bătaia de joc la adresa tuturor costă și incompetența managerială costă, mult.

131624217670160
Geani Muraru  •  25 Septembrie 2020, 09:15

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

apollo
apollo  •  25 Septembrie 2020, 08:33

Invidia , frustrarea si"capra vecinului" e sport national. In 1986 la meciul direct dinamovistii scandau "Steaua, nu uita/Ne *** pe cupa ta ! " Apoi manifestarile de bucurie dupa semifinala cu Boro , vestele, incendierea peluzei si multe altele.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (925)
Comentează