Articol de GSP - Publicat joi, 22 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 22 noiembrie 2012 14:46
Meciul Stelei din această seară cu Stuttgart e decisiv în privinţa calificării în primăvara europeană. Roş-abaştrii au nevoie de cel puţin un egal pentru a merge mai departe, dar primul loc e o miză foarte importantă. Egalul împotriva nemţilor îi garantează Stelei primul loc în grupa E.
În primul rînd, dacă va termina pe primul loc în grupă, Steaua va fi cap de serie la trangerea la sorţi şi astfel va evita adversarii ce au terminat pe locul 1 în Europa Leaugue. Întîlnind un adversar mai abordabil, jucătorii lui Reghecampf au şanse mari de a-şi prelungi aventura europeană şi automat vor veni şi alte cîştiguri financiare.
Locul 1 va fi recompensat cu 400.000 de euro, dublu faţă de locul secund. Steliştii au dat lovitura în acest an în Europa. Fiind singura echipă românească în grupele EL, trupa lui Reghecampf va avea încasări record. Suma primită din drepturile TV nu va mai fi împărţită, astfel că roş-albaştrii vor primi 4,5 milioane de euro doar din market pool.
Adunînd şi banii proveniţi din vînzările de bilete, dar şi cei pentru punctele obţinute, Steaua va încasa peste 8 milioane de euro după aventura din grupele Europa League.
200.000 de euro este suma primită pentru o victorie în grupele EL
4,5 milioane de euro a primit în total Steaua sezonul trecut pentru participarea în EL
Care sînt variantele calificării Stelei într-o nouă primăvară Europa League