INTERNATIONAL  »  INEDIT  »  UCRAINA

Viktor Iuşcenko: "Guvernul sabotează Euro 2012"

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00

Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a acuzat, vineri seară, oficialii Guvernului de la Kiev de sabotaj privind reconstrucţia stadionului Olimpic, întârzierea lucrărilor punând în pericol organizarea de către Ucraina, împreună cu Polonia, a EURO 2012, informează Reuters.

"Vă cer să interveniţi personal şi imediat pentru a îndrepta situaţia, a evita un scandal internaţional şi a vă asigura că pregătirile pentru EURO 2012 decurg de o manieră corectă şi în timp", a precizat Iuşcenko, într-o scrisoare adresată primului ministru Iulia Timoşcenko, adăugând că doreşte "demiterea urgentă a oficialilor care au blocat începerea lucrărilor de reconstrucţie a stadionului Olimpic şi care cauzează astfel prejudicii considerabile imaginii ţării".

Site-ul oficial al preşedinţiei prezintă informaţii conform cărora "întârzieri şi încercări de sabotaj ale oficialilor Ministerului Sporturilor pot perturba programul de renovare a celui mai mare stadion al Ucrainei". Explicit, Iuşcenko a acuzat faptul că, până în momentul de faţă, nu au fost întreprinse niciun fel de lucrări de renovare la stadionului Olimpic de 84.000 de locuri din Kiev, care va găzdui finala EURO 2012, în pofida faptului că licitaţia pentru reconstrucţie a fost adjudecată de o firmă din Taiwan, de mai bine de o lună.

Proiectul de reconstrucţie, estimat de oficialii guvernamentali la peste 300 de milioane de dolari, include de asemenea contruirea unui centru comercial, adiacent stadionului. Construcţia acestui centru comercial, ce ar fi avut drept consecinţă încălcarea normelor de control ale spectatorilor prezenţi la partide, a pus în pericol, pentru o perioadă, avizarea stadionului pentru turneul final. În acelaşi timp, patronul echipe de fotbal Arsenal Kiev a declarat că a primit aprobarea oficialilor Ministerului Sporturilor de a utiliza stadionul până în luna octombrie a acestui an, semn că nicio lucrare de renovare nu era prevăzută să înceapă până la acea dată.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, s-a arătat de asemenea îngrijorat de stadiul pregătirilor pentru EURO 2012, precizând că următoarele luni se vor dovedi "decisive" în a determina dacă pot fi întrunite condiţiile de organizare ale turneuluui final. Platini va efectua o vizită în Ucraina în acest sens, în luna iulie a acestui an. De la începutul anului, în Ucraina au existat periodic zvonuri privind planurile UEFA de a schimba locaţia de desfăşurare a EURO 2012, în cazul în care pregătirile nu vor fi terminate la timp.

Atribuirea Ucrainei în rolul de ţară organizatoare a EURO 2012, alături de Polonia, se datorează în mare măsură preşedintele Iuşcenko, care în ultimele stadii ale cursei pentru organizarea competiţiei s-a implicat personal în obţinerea unui verdict favorabil. Ambele ţări se confruntă însă cu mari probleme în vederea pregătirii evenimentului, incluzând măriri şi modernizări ale aeroporturilor, reţelelor de căi ferate, drumurilor şi hotelurilor.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Farul - Dinamo 2-2 » Boateng lovește din nou!
Superliga

„Gata, s-a rezolvat!” » Anunțul lui Gigi Becali, la două zile de când amenința că merge în Parlament

Ce-a fost și ce-a ajuns » Trist ce a pățit Ciprian Deac în UTA - CFR Cluj, după ce Pancu l-a rechemat în lot

Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”

ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (1)
 •  31 Mai 2008, 13:45

A fost o greseala acordarea EURO2012 Ucrainei si Poloniei. Hai sa zicem Polonia mai face progrese in schimb ucrainenii- la cum e natia asa-i si organizarea. p.s. Poate Putin ii dezmembreaza si recuperam si noi Bucovina de Nord si Sudul Basarabiei chiar daca ii o utopie momentan

Vezi toate comentariile (1)
Comentează