INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ATLETICO - BARCELONA

Riscă o suspendare drastică pentru declarațiile făcute după Atletico - Barcelona

Raphinha poate fi suspendat 3 etape în Liga Campionilor // foto: Imago Images
Raphinha poate fi suspendat 3 etape în Liga Campionilor // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 15 aprilie 2026 15:02 / Actualizat miercuri, 15 aprilie 2026 15:18

Extrema Barcelonei, Raphinha, riscă o suspendare de trei meciuri din partea UEFA în Liga Campionilor, din cauza criticilor aduse arbitrajului după meciul cu Atletico Madrid, scor 2-1, 2-3 la general.

Brazilianul susține că „extratereștrii" au fost „jefuiți" în a doua manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, făcând aluzie la anumite decizii controversate ale brigăzii de arbitraj.

Raphinha poate fi suspendat 3 etape în Liga Campionilor

Barcelona a învins-o pe Atletico Madrid în retur (2-1), dar a pierdut cu scorul general de 2-3. Catalanii au terminat meciul în zece oameni, după eliminarea lui Eric Garcia. Arbitrul a anulat și un gol al Barcelonei. Raphinha, deși nu a jucat din cauza unei accidentări, a vorbit după meci și a acuzat arbitrajul de „jaf".

„A fost un jaf, arbitrajul nu a fost bun. Deciziile pe care le-au luat au fost incredibile. Atletico Madrid a făcut nu știu câte faulturi și nu a primit niciun cartonaș galben. Nu înțeleg de ce le este frică ca Barcelona să meargă mai departe”, a spus brazilianul, conform sportal.bg.

Dacă va fi suspendat, Raphinha va trebui să ispășească sancțiunea în următoarea ediție a Ligii Campionilor. Suspendarea poate fi chiar și de 3 etape, conform sursei citate.

Raphinha, gesturi ostentative către fanii madrileni după Atletico - Barcelona: „Vă duceți acasă în faza următoare!”

De asemenea, Raphinha i-a întărâtat pe fanii lui Atletico cu o serie de gesturi după fluierul final.

+7 FOTO

La comentariile brazilianului a răspuns portarul lui Atletico, Juan Musso, care s-a declarat surprins: „Nu poți vorbi despre jaf. Înțeleg ce poate spune Raphinha, ce poate spune oricine, dar să nu prezentăm seria ca un jaf, pentru că nu a fost.

Am câștigat-o pe teren. Am câștigat cu 2-0 în deplasare, iar în fotbal, faultul în poziție de ultim apărător este cartonaș roșu... Cred că a vorbi despre jaf este o nebunie”.

Citește și:
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Superliga
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Superliga
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează