INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ

Când se joacă CFR Cluj - Young Boys, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Când se joacă CFR Cluj - Young Boys, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor
Când se joacă CFR Cluj - Young Boys, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Articol de GSP - Publicat joi, 29 iulie 2021 22:06

CFR Cluj a trecut de Lincoln Red Imps, 2-1, 2-0, în turul doi preliminar din Liga Campionilor. Campioana României va evolua în faza următoare cu Young Boys. Elvețienii i-au eliminat din UCL pe slovacii de la Slovan Bratislava, 3-2 la general.

Prima manșă cu Young Boys din turul 3 preliminar va avea loc în Gruia și se va disputa pe 3 august, de la ora 21:00, returul fiind programat pe 10 august, la 21:30, la Berna. Ambele meciuri vor fi live pe GSP.ro, televizările vor fi anunțate ulterior.

Young Boys, următoarea adversară a lui CFR Cluj din Champions League

Pentru Șumudică urmează primul test cu adevărat dificil în cupele europene pe banca CFR-ului. O va înfrunta pe Young Boys Berna, campioana ultimelor 4 sezoane din Elveția. 

Young Boys are un lot evaluat de Transfermarkt la 61,8 milioane de euro, de două ori mai valoros pe hârtie decât cel al campioanei României. Fotbalistul #1 din punctul de vedere al cotei de piață este atacantul Jean-Pierre Nsame (7m), accidentat însă în prezent. 

Formația lui David Wagner, antrenorul echipei din această vară - liber de contract după despărțirea de Schalke produsă în septembrie 2020 -, a realizat un transfer spectaculos în mercato: implantul „vârfului” Jordan Siebatcheu de la Rennes pentru 2,5 milioane de euro! Americanul în vârstă de 25 de ani evoluase tot în Elveția anul trecut, sub formă de împrumut.

De asemenea, la Young Boys au mai venit liberi de contract în această vară Wilfried Kanga (23 de ani, atacant) de la Kayserispor, fosta echipă a lui Șumudică, și Alexandre Jankewitz (19, mijlocaș central), de la Southampton B. În rest, nicio despărțire notabilă.

Clubul din Berna evoluează pe „Stade de Suisse Wankdorf”, o arenă construită în 2005, cu o capacitate de 31.783 de locuri.

CFR Cluj, eliminată din Europa League după un final de coșmar cu Young Boys

CFR s-a întâlnit în sezonul trecut de Europa League cu Young Boys. „Feroviarii” au obținut doar 1 punct din confruntările cu elvețienii, 1-1 în România, 1-2 la Berna. 

Returul a fost decisiv în privința calificării în „16”-imi. Era ultima etapă a grupelor, CFR avea nevoie de o victorie, a condus până în minutul 90+3, însă finalul avea să-i fie fatal formației pregătite la vremea respectivă de Edi Iordănescu. A încasat două goluri în prelungiri și a terminat pe locul 3 grupa A (5p), din care au mai făcut parte AS Roma și ȚSKA Sofia.

Scuzele găsite de Șumudică pentru problemele din joc: „Să nu le uitați pe astea!”
CFR - LINCOLN
Scuzele găsite de Șumudică pentru problemele din joc: „Să nu le uitați pe astea!”

Young Boys, obișnuită cu grupele europene

În noul format, Young Boys a pătruns o singură dată în grupele UCL, în sezonul 2018/2019, însă e o prezență constantă în grupele Europa League, unde a participat de 4 ori în ultimii 5 ani. 

În actuala ediție de Liga Campionilor, Young Boys a intrat în turul 2. În noul campionat, are o singură partidă disputată: victorie cu 4-3 în deplasarea de la Luzern.

ECHIPA TIP A LUI YOUNG BOYS: Von Ballmoos - Hefti, Camara, Zesiger, Garcia - Moumi Ngamaleu, Aebischer, Sierro, Elia - Mambimbi, Sebatcheu

24,7 anie media de vârstă a jucătorilor de la Young Boys

9 națiunise regăsesc în lotul echipei: Elveția (19), Guinea (1), Franța (2), Luxemburg (1), Camerun (2), Serbia (1), USA (1), Congo (1), Portugalia (1)

Statisticile lui Young Boys în sezonul 2020/2021

PARAMETRUMEDIE/MECI
Goluri2
Ocazii importante8 (26% convertite)
Posesie55%
Șuturi15 (5,8 pe poartă)
Pase522 (82% reușite)

Ce înseamnă pentru CFR Cluj intrarea în grupele Conference League

CFR și-a asigurat 2.940.000€ din accederea în grupele Conference, dar poate ținti mai sus. Clujenii sunt la o „dublă” de grupele Europa League - calificare răsplătită cu 3,63 mil. euro - și la două de jackpot: peste 15.000.000€ vor intra în conturile clubului dacă CFR va participa în grupele Champions League.

Oricum, calificarea în Conference League oferă campioanei o doză de liniște, întrucât competiția dispune de premii consistente:

  • 500.000 de euro pentru fiecare victorie din grupă 
  • 166.000 de euro pentru fiecare rezultat de egalitate din grupă 
  • câștigătoarele grupelor vor primi încă 650.000 de euro, iar ocupantele locurilor secunde câte 325.000 de euro
  • 300.000 de euro pentru calificarea în șaisprezecimile de finală 
  • 600.000 de euro pentru calificarea în optimile de finală 
  • un milion de euro pentru accederea în „sferturi” 
  • două milioane de euro pentru fiecare semifinalistă 
  • 3 milioane de euro pentru finalistă 
  • 5 milioane de euro pentru câștigătoarea competiției

Acestor sume li se va adăuga și un procent din market pool, determinat de valoarea pieței TV din fiecare țară.

Camora nu e mulțumit de jocul lui CFR: „Dacă ne vom apăra ca astăzi, nu vom mai câștiga”
CFR - LINCOLN 2-0
Camora nu e mulțumit de jocul lui CFR: „Dacă ne vom apăra ca astăzi, nu vom mai câștiga”

Premiile pentru calificarea în grupele cupelor europene

COMPETIȚIESUMĂ (MIL. EURO)
Champions League15,64
Europa League3,63
Conference League2,94

10 meciuria jucat CFR de-a lungul istoriei în preliminariile UCL (6 victorii, 2 remize, 2 eșecuri)

Citește mai multe articole de actualitate:

Turcii au anunțat cum vrea să-l ia Galatasaray pe Moruțan: 10 milioane, cu o condiție!

Inspirația lui Zidane! Cum a reușit Real Madrid să facă un profit de 40 de milioane de euro

Citește și:
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Profit.ro
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (3)
3232491160133717
Emil Avram  •  02 August 2021, 19:45
Postat de Emil Avram pe 02 August 2021, 18:25

Cine transmite meciul ?

Prima Tv. Am aflat între timp.

3232491160133717
Emil Avram  •  02 August 2021, 18:25

Cine transmite meciul ?

2631844567044402
Mihai Gabriel Sava  •  29 Iulie 2021, 21:55

Gsp...poate 3-4 august ...nu 6 august(vineri)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează