INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - MANCHESTER CITY 3-3

Carlo Ancelotti, după thriller-ul cu Manchester City: „Avem acest dezavantaj”

Carlo Ancelotti în Real Madrid - Manchester City, foto: Getty Images +10   FOTO
Carlo Ancelotti în Real Madrid - Manchester City, foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 10 aprilie 2024 07:22 / Actualizat miercuri, 10 aprilie 2024 11:55

Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a oferit prima reacție după meciul de 5 stele cu Manchester City, din turul „sferturilor” Ligii Campionilor, încheiat la egalitate, scor 3-3.

City a deschis scorul repede, Real a întors rezultatul în prima repriză, iar „cetățenii” au făcut-o în a doua. Valverde (25 de ani) a stabilit scorul final după un voleu imparabil. La final, Ancelotti a tras primele concluzii după acest rezultat.

Managerul italian a fost în principiu mulțumit, ținând cont de felul în care echipa sa a început partida, cu gol primit în minutul 2 (Bernardo Silva). El a explicat ce și-ar fi dorit să se întâmple marți, dar și dezavantajul pe care îl are echipa lui la returul din Anglia.

Cod roșu la Londra! A plouat cu goluri în Arsenal - Bayern, „sfert” fantastic din Liga Campionilor
ARSENAL - BAYERN
Cod roșu la Londra! A plouat cu goluri în Arsenal - Bayern, „sfert” fantastic din Liga Campionilor

Carlo Ancelotti, după Real Madrid - Manchester City 3-3: „A fost un meci incredibil!”

„A fost un meci extrem de echilibrat, competitiv, de luptă. Nu ne așteptam să marcheze acel gol (n.r. reușita lui Bernardo Silva din lovitură liberă din minutul 2).

Dar am reacționat bine, cele două goluri pe care le-am luat în repriza a doua au fost imposibil de apărat, nu cred că am fost afectați, oricum”, a precizat Ancelotti, citat de Marca.

Tehnicianul a fost întrebat și despre absența lui Aurelien Tchouameni (24 de ani) la returul de pe Etihad. Mijllocașul a fost avertizat încă din primul minut de joc și va rata duelul de pe 17 aprilie. Ancelotti a precizat faptul că și-ar fi dorit să câștige meciul pentru a avea un mic avantaj la retur, dar rezultatul nu l-a deranjat.

„Ar putea juca Nacho acolo, am întotdeauna încredere în el, dar și Militao. Mi-am dorit să avem un mic avantaj pentru retur, dar trebuie să ne mulțumim cu acest rezultat. Suntem încrezători că la retur ne putem califica, avem doar dezavantajul suporterilor.

Vom încerca să jucăm precum am făcut-o în această seară, a fost un meci grozav și suntem mulțumiți de ce am realizat. A fost un meci incredibil pentru ambele echipe, nu ne îndoim de calitatea din teren pe care o au. Sunt două formații extraordinare, iar rezultatul a fost pe măsură”, a adăugat antrenorul lui Real Madrid.

Match Quiz CFR Cluj - FCSB

Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul CFR Cluj - FCSB și câștigă premiile puse în joc!

Citește și alte știri:

De ce a fost rezervă De Bruyne în Real Madrid - Manchester City
REAL MADRID - MANCHESTER CITY
De ce a fost rezervă De Bruyne în Real Madrid - Manchester City
Imagini de impact de la „Santiago Bernabeu” » Amenințare teroristă, înainte de Real Madrid - Manchester City
Real Madrid - Manchester City
Imagini de impact de la „Santiago Bernabeu” » Amenințare teroristă, înainte de Real Madrid - Manchester City

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează