Articol de GSP - Publicat joi, 09 mai 2019 17:02
Dan Udrea și Remus Răureanu, doi dintre cei mai experimentați ziariști ai Gazetei și prezențe constante la televiziunile de sport, dezbat semifinalele Ligii Campionilor, din care s-au calificat în finală Liverpool și Tottenham.
Citiți mai jos opiniile celor doi și votați în sondaj cine are dreptate.
Dan Udrea: „ Liga Campionilor e decisă de liga antrenorilor!"
În Champions League, adică în fotbalul adevărat, antrenorul e totul. La succes, e cel care trebuie să ia toate meritele. La eşec, trebuie să fie primul vinovat.
La noi, adică într-un fotbal relativ, antrenorul nu e totul. La victorii, meritul lui nu e întotdeauna mare, aşa cum nici înfrîngerile nu i se pot atribui sută la sută.
În UCL, cel care e antrenor decide tot. Dar absolut tot. Filosofie de joc, cine vine, cine pleacă, primul 11, schimbările, tot, tot, tot. La noi, unii sunt doar executanţi şi se mulţumesc cu satisfacţia că în CV-ul lor mai apare o formaţie de prima ligă. Aceştia nu pot fi judecaţi pentru rezultate.
În Ligă însă, clubul e oglinda antrenorului. Exact cum spunea Mourinho după remontada uluitoare de pe Anfield: "Această calificare poartă un singur nume, Jurgen. Echipa reflect perfect, dar perfect, personalitatea lui". Perfect adevărat.
La fel şi Barcelona. Lipsa de idei a antrenorului şi modul abstract în care priveşte meciurile de pe margine s-au transpus în jocul echipei. Cum să fii atât de blocat încât să faci fix aceeaşi schimbare, Semedo-Coutinho, şi în tur şi în retur, deşi o dată îți doreai să conservi rezultatul, iar altă dată aveai nevoie să marchezi şi să aduci un plus ofensiv? Pînă şi Messi, la cît de bun şi mega valoros e, are nevoie de sprijin tactic de pe bancă. Fără el, păţeşte şi la Barcelona fix ce i s-a întîmplat şi la naţionala Argentinei.
Probabil că dubla care susţine cel mai mult argumentul că antrenorul e 110% din rezultat e Tottenham - Ajax. La tur, Pochettino a început cu 3 stoperi, eroare pe care şi-a asumat-o la 5 minute după meci, la flash-interviu. La retur, a făcut o schimbare la pauză prin care a întors o repriză, un meci şi o calificare: a apelat la Llorente, care, deşi n-a marcat, a făcut 45 de minute colosale şi a demonstrat încă o dată cît de important e rolul unui atacant central.
Faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Rostiţi în gând numele echipelor mari care au însemnat ceva în Champions League în ultimii 15-20 de ani. Dortmund, Juventus, Milan, Liverpool, United, Real Madrid, Tottenham acum. Care e primul lucru cu care asimilaţi aceste echipe? Oare nu cu Hitzfeld, Lippi, Ancelotti, Benitez şi Klopp, Zidane şi Pochettino? Chiar şi marea echipă a Barcelonei de acum un deceniu are un nume deasupra lui Messi: Guardiola.
La noi, acest exerciţiu, în afara Viitorului, nu produce acelaşi efect. Tocmai pentru că aşa cum spunea şi Hagi, noţiunea de antrenor a cam dispărut în România. Dar pe cât de mult s-a deteriorat această meserie în Liga 1, pe atât de mult contează şi are impact asupra rezultatelor în Liga Campionilor. Care e, de fapt, Liga antrenorilor!
Remus Răureanu: „Liga Campionilor e asemenea cupelor naționale în care formații din ligi inferioare ajung în finale și uneori se mai și aleg cu trofee”
Guardiola, Allegri și Valverde sunt slabi. Buni sunt Pochettino, al cărui CV nu conține nici un trofeu, și Ten Hag, semifinalistul anonim. Asta e concluzia pe care o produce Champions League, competiția pe care toți bogații din fotbal o vânează ca pe un tărâm magnific a cărui existență ar fi doar bănuită. Un loc de căutat cu o hartă secretă, accesibilă doar câtorva inițiați. Fals!
Ediția curentă confirmă hazardul din cea mai mare competiție fotbalistică, Liga Campionilor e asemenea cupelor naționale în care formații din ligi inferioare ajung în finale și uneori se mai și aleg cu trofee. Hermannstadt s-a calificat în ultimul act al Cupei României din stagiunea trecută, pierzând apoi finala cu Craiova. Cu un lot îmbunătățit, Sibiul e acum aproape de retrogradare. Dacă ar fi utilizat formula din sezonul trecut ar fi căzut sigur înapoi în Liga a 2-a!
Pentru că nicio competiție eliminatorie nu constituie un test serios. Iar Champions League n-are cum să fie excepția doar fiindcă e poleită mai mult de "messii" publicității angajați ai UEFA. Bogații implicați în UCL, ziariștii și suporterii echipelor mari eliminate ignoră ingredientele instabile care alcătuiesc spectacolul Champions League și se apucă să condamne antrenori expuși unei loterii obișnuite. Harta care duce la trofeu e de găsit întâmplător, ca un bilet de Loto!
Adevăratele teste, campionatele, nu mai sunt luate în seamă! Valverde e la al doilea titlu la rând în Spania, Allegri s-a plictisit de câștigat în Italia, Guardiola păstrează coroana în Anglia. Campionatele conțin zeci de filtre în 38 de etape, e aproape imposibil să păcălești, să ai noroc, să profiți de un moment favorabil. Liga Campionilor e exact invers, te face să depinzi de o seară, de o eroare a unui arbitru, de forma slabă a lui Messi, de valul pe care s-a urcat Ajax de pare mai bună decât e, în condițiile în care ea nu e în stare să se diferențieze nici măcar de PSV și pierde la Rotterdam și la Alkmaar.
Costin Ștucan a scris despre spiritul Liverpool, fantasma rebeliunii unui grup chinuit destul de-a lungul istoriei. E semnificativ că fantoma agresivă care-i posedă pe Mane și pe Henderson de-i face să-și țină adversarii în terenul lor a mai trecut prin istoria clubului.
Milan Baros și Djimi Traore i-au învins în 2005 pe Șevcenko, pe Crespo și pe Maldini. Liverpool n-a fost mai bună niciodată, doar a putut să invoce fantoma o dată, de două sau de trei ori pe sezon. Suficient în Champions! În campionat nu te ajută atmosfera de derby, dovada e că Dinamo rar pierde cu FCSB și tot se afundă an de an în play-out!
