INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REMEMBER

De la Alfredo di Stefano la Cristiano Rolando » Drumul lui Real Madrid spre La Decima

Articol de - Publicat duminica, 25 mai 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 28 mai 2014 11:43

Drumul lui Real Madrid spre La Decima a început în 1956, o dată cu prima ediţie a Cupei Campionilor, şi s-a încheiat pe 24 mai, la Lisabona.

De la generaţia lui Alfredo di Stefano la cea a lui Cristiano Ronaldo s-au schimbat numeroase echipe în lotul grupării din Madrid. Cu toate acestea, galacticii au reuşit să adune cele mai multe trofee din prestigioasa competiţie pentru cluburile europene.

1956 - Începutul
Prima aventură a lui Real Madrid în Europa a început la Geneva şi s-a terminat la Paris. În primul tur, Real s-a impus cu 7-0 în două tururi cu Servette (scor 2-0 şi 5-0). Au urmat sferturile de foc cu Partizan. În tur, Real s-a impus cu 4-0, însă totul putea fi năruit la Belgrad: Partizan cîştiga meciul cu 3-0 şi era cît pe ce să ducă partida în prelungiri. În semifinale, aceleaşi emoţii. Real s-a impus cu 4-2 pe teren propiu cu Milan, dar în deplasare a pierdut cu 1-2.

Finala de pe Parc des Princes a fost din nou la limită, însă dubla lui Rial şi golurile lui Marquitos şi Di Stefano aduceau prima cupă la Real, învingătoare cu 4-3 în meciul cu Rennes.

Real: Alonso, Atienza, Marquitos, Lesmes, Munoz (c), Zarraga, Iglesias, Marsal, Di Stefano, Rial, Gento
Goluri: Di Stefano (14), Rial (30, 79), Marquitos (67)

1957 - Consolidarea
Cu o echipă foarte puţin schimbată faţă de sezonul precedent în care singura noutate notabilă este apariţia lui Raymond Kopa, Real Madrid a cucerit, nu cu puţine emoţii, şi al doilea trofeu pus la bătaie în Cupa Campionilor.

De această dată, drumul a fost mai poticnit. În primul tur, Real Madrid a dat peste Rapid Viena. Rezultatele au fost 4-2 acasă la Real şi 1-3 la Viena. Deoarece încă nu exista regula golului marcat în deplasare, madrilienii au fost salvaţi de la eliminare cu ajutorul unui meci de play-off în care Real s-a impus cu 2-0 şi a obţinut calificarea în sferturi, graţie golurilor lui Josepito şi Kopa. Acest meci a avut loc pe stadionul din Madrid.

Restul campaniei a fost mult mai uşoară pentru Real. În sferturi au trecut cu 6-2 la general de Nice (3-0 tur, 3-2 retur), iar în semifinale au dispus de Manchester United cu 3-1 şi 2-2. Finala le-a aparţinut lui Di Stefano şi Gento, jucători care au marcat golurile şi au adus la Madrid cea de-a doua cupă.

Real: Alonso, Torres, Marquitos, Lesmes, Munoz (c), Zarraga, Kopa, Mateos, Di Stefano, Rial, Gento
Goluri: Di Stefano, Gento

1958 - Dispare căpitanul
În echipa din acest an apar mai multe schimbări. Cea mai notabilă este dispariţia căpitanului Miguel Munoz, aflat pe final de carieră, deci cu mai puţine apariţii în prima echipă. Rolul lui a fost preluat de portarul Alonso.

În primul tur, Real Madrid s-a distrat cu Rozal Antwerp, echipa belgiană fiind învinsă cu 2-1 pe teren propiu şi 6-0 în deplasare. Cu un Di Stefano în mare formă, Real nu a avut emoţii nici în sferturi. În tur s-a impus cu 8-0 în faţa lui Sevilla, patru goluri fiind marcate de argentinianul care a avut şi cetăţenie spaniolă. Returul s-a terminat 2-2, însă calificarea era deja acontată.

În semifinale, Real a urmat aceiaşi reţetă: s-a impus la scor pe teren propiu (4-0 cu echipa ungară Vasas), iar în retur a cedat cu 2-0 în deplasare. În finală a dat peste Milan, o echipă care avusese nevoie de play-off pentru a trece în primul tur de Rapid Viena. Norocul italienilor nu a mai ţinut şi în finală, iar Real s-a impus cu 3-2 în prelungiri, golul decisiv venind de la Gento. Astfel, Real şi-a trecut numele şi pe cea de-a treia Cupă a Campionilor!

Real: Alonso (c), Atienza, Santamaria, Lesmes, Santisteban, Zarraga, Kopa, Iglesias, Di Stefano, Rial, Gento
Goluri: Di Stefano, Rial, Gento

1959 - Di Stefano, eternul marcator
Campania pentru trofeul din 1959 a început pentru Real Madrid cu o victorie şi un eşec cu Beşiktaş. Scorul general a fost 3-1, suficient pentru madrilieni să avanseze în sferturile competiţiei. Pe atunci se juca în sistem eliminatoriu, fără grupe, iar Real Madrid intra mereu în optimi, evitînd astfel tururile preliminare.

În sferturi, echipa din capitala Spaniei a scos doar o remză albă în turul cu Wiener Sport-Club, însă s-a dezlănţuit pe Santiago Bernabeu: 7-1! În acest meci, Di Stefano a marcat patru goluri!

În semifinale, Real a dat peste rivalii local de la Atletico. După 2-1 în tur, adversarii s-au impus pe teren propiu cu 1-0. A urmat meciul de play-off, partidă în care Real s-a impus cu 2-1 graţie reuşitelor lui Di Stefano şi Puşkaş. Finala cu Rennes a fost doar o formalitate, Mateos şi acelaşi Di Stefano punctînd pentru un nou succes a lui Real.

Real: Dominguez, Marquitos, Santamaria, Zarraga (c), Santisteban, Ruiz, Kopa, Mateos, Di Stefano, Rial, Gento
Goluri: Mateos (1, 16), Di Stefano

1960 - Explozia lui Puşkaş
În 1960, Real îşi continuă supremaţia în Europa şi pare că nu are adversar pe acest continent. Spaniolii au început în forţă, asta şi datorită adversarului faci peste care a dat în optimi: echipa luxemburgheză Jeunesse Esch. În tur, Rel s-a impus cu 7-0, iar în retur a fost "doar" 5-2. A urmat duelul cu Nice. După o înfrîngere în deplasare, scor 2-3, madrilienii au întors rezultatul pe teren propiu: 4-0!

În semifinale a urmat rivala din Barcelona. Turul a fost decis de Di Stefano şi Puşkaş, 3-1, cu o dublă în contul primului atacant. Acelaşi rezultat a fost şi în retur, doar că de această dată golurile au fost marcate de Puşkaş (dublă) şi Gento. În finală au urmat nemţii de la Eintracht Frankfurt, o echipă care fusese, deasemenea, o maşină de goluri în ediţia din '59/'60. Meciul a fost unul din cele mai spectaculoase partide din istoria finalelor Cupei Campionilor. Scor 7-3 pentru Real, marcatori Di Stefano cu o triplă şi Puşkaş cu patru goluri. La adversari: Kreb şi Stein (dublă).

Real: Dominguez, Marquitos, Pachin, Vidal, Santamaria, Zarraga, Canario, Del Sol, Di Stefano, Puskas, Gento
Goluri: Di Stefano (27, 30, 73), Puskas (46, 56, 60, 71)

1966 - Ultima sclipire romantică
Urmează cinci ani în care supremaţia din competiţie e preluată şi de alte echipe. Benfica e primul club european care întrerupe seria de succese a lui Real, iar AC Milan şi Inter Milano îi urmează exemplul.

În 1966, trofeul se întoarce la Madrid, însă echipa este aproape total schimbată. Au dispărut Di Stefano şi Puşkaş, în schimb atacantul Francisco Gento devine "ultimul mohican" din perioada în care madrilienii controlau Europa.

În acest sezon, Real a disputat inclusiv tururile preliminare din care s-a calificat în faţa lui Feyenoord, 1-2 şi 5-0. Au urmat optimi cu scoţienii de la Kilmarnock (2-2 şi 5-1), Anderlecht (0-1 şi 4-2), Inter (1-0 şi 1-1) şi victoria în finală cu Partizan, scor 2-1.

Real: Araquistain, Pachin, Sanchis, Piirri, De Felipe, Zoco, Serena, Amaro, Grosso, Velazquez, Gento (c)
Goluri: Serena, Amaro

1998 - După trei decenii
Pînă la următorul trofeu trec trei decenii în care Real Madrid pierde contactul cu succesele în cea mai prestigioasă competiţie continentală. Turneu se transformă complet: devine Liga Campionilor, apar grupe şi mai multe tururi preliminare.

Real începe competiţia din grupe de unde se califică de pe primul loc după ce a strîns 13 puncte în faţa unor adversari ca Rosenborg, Olympiakos şi Porto. Pe drumul spre victorie, madrilienii mai trec de Bayer Leverkusen şi Borussia Dortmund. Finala se decide graţie unui singur gol, reuşita lui Mijatovici din minutul 66.

Real: Illgner, Roberto Carlos, Hierro, Sanchis (c), Redondo, Raul, Mijatovic, Seedorf, Morientes, Panucci, Karembeu
Goluri: Mijatovic

2000 - Confirmarea lui Raul
Trofeul din 2000 a adus confirmarea unui mare jucător: Raul. Aflat la începutul carierei, atacantul care avea să intre în istoria Realului a fost una dintre stelele din competiţia care a adus cel de-al optulea trofeu continental în visteria lui Real.

Şi de această dată, Real a început competiţia din grupe, avînd ca adversare pe Porto, Olympiakos şi Molde. A terminat tot pe primul loc, cu 13 puncte. A urmat o nouă fază cu doar patru grupe a cîte patru echipe. Real a fost repartizată în grupa C cu Bayern Munchen, Dinamo Kiev şi Rosenborg. S-a clasat pe locul doi, suficient pentru a prinde loc în sferturi, unde a trecut de Manchester United.

În semifinale a urmat un meci încins cu Bayern Munchen, echipa care terminase deasupra ei în a doua grupă. Real s-a calificat cu o victorie, 2-0, şi o înfrîngere, 1-2. În finală a întîlnit pe Valencia, echipa care trecuse în semifinale de Barcelona. Ultimul act a fost decis de Morientes, McManaman şi Raul, scor 3-0.

Real: Casillas, Salgado, Roberto Carlos, Redondo (c), Raul, McManaman, Morientes, Campo, Helguera, Karanka, Anelka
Goluri: Raul, McManaman, Morientes

2002 - Apare era galacticilor
În 2002, Real Madrid devenise deja un brand puternic în Europa, însă fotbalul modern era abia la început şi avea o foame mare de transferuri. Iar la Real începea să se cheltuie sume uriaşe pentru cei mai buni jucători. În primul 11 apar Zidane şi Luis Figo, ultimul luat chiar de la rivala Barcelona.

Real îşi începe aventura în grupe cu Roma, Lokomotiv Moscova şi Anderlecht. Adună lejer 13 puncte, termină pe primul loc şi obţine biletul pentru al doilea rînd de grupe unde dă peste adversari facili: Panathinaikos, Sparta Praga şi Porto. În această grupă, galacticii reuşesc să adune cinci victorii şi un egal.

În faza eliminatorie, Real elimină pe Bayern Munchen (1-2 şi 2-0 în sferturi) şi Barcelona (2-0 şi 1-1 în semifinale), iar în finală dă piept cu Bayer Leverkusen. Trofeul e adjudecat graţie golurile marcate de Raul şi Zidane.

Real: Sanchez, Salgado, Roberto Carlos, Hierro, Zidane, Helguera, Raul, Morientes, Luis Figo, Solari, Makaelele
Goluri: Raul, Zidane

2014 - Generaţia BBC: Benzema, Bale, Cristiano
Urmează ani în care Real aruncă sume colosale pe transferuri, însă nu găseşte drumul spre trofeul suprem dedicat cluburilor. Aflată de multe ori în umbra Barcelonei, echipa din Madrid reuşeşte să se impună la finalul acestui sezon şi să îndeplinească un vis al suporterilor: La Decima, al zecelea trofeu al Ligii pentru Real.

Drumul galacticilor începe cu o grupă cîştigată fără probleme: 16 puncte obţinute cu Galatasaray, Juventus şi FC Copenhaga. În faza eliminatorie, din optimi şi pînă în final, Real are de trecut de trei echipe din Germania. Mai întîi îi surclasează pe cei de la Schalke 04 (9-1 la general), după care trece de Borussia Dortmund (3-2 în sferturi la general) şi Bayern Munchen (1-0 şi 4-0). Finala e sută la sută spaniolă: s-au întîlnit două echipe din Madrid: Real şi Atletico. Marele moment vine la Lisabona, pe Estadio da Luz, loc în care Real se impune în faţa rivalilor de la Atletico în prelungiri. Eroii partidei: Ramos, Bale, Marcelo, Ronaldo; respectiv Godin.

Real: Casillas, Varane, Ramos, Coentrao, Carvajal, Khedira, Bale, Modric, Di Maria, Ronaldo, Benzema. Au mai intrat: Marcelo, Isco, Morata
Goluri: Ramos, Bale, Marcelo, Ronaldo

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează