INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIVERPOOL - BARCELONA 4-0

LIVERPOOL - BARCELONA 4-0 // VIDEO Divock Origi și Georginio Wijnaldum, premieră istorică în dulcea revenire cu Barcelona! Catalanii nu pățiseră niciodată așa ceva + unul dintre ei era supărat pe Klopp

Liverpool - Barcelona 4-0 // FOTO: Guliver/Getty Images
Liverpool - Barcelona 4-0 // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 08 mai 2019 10:43

LIVERPOOL - BARCELONA 4-0 // Divock Origi şi Georginio Wijnaldum au fost eroii lui Liverpool din victoria istorică reușită în fața Barcelonei, 4-0. Niciodată doi colegi de echipă n-au reuşit „duble” în acelaşi meci contra Barcelonei în Ligă. Nici n-ar fi trebuit să joace returul dacă Salah era disponibil, iar Robertson nu ieşea accidentat la pauză. 

Să baţi măr Barcelona într-o semifinală de Ligă era deja de domeniul fantasticului, dar să o faci şi fără Salah şi Firmino părea o glumă. Klopp a luat-o în serios şi s-a luptat şi cu ghinionul, de parcă nu avusese destul pe Camp Nou.

VIDEO cu golurile partidei

Neamţul a fost inspirat în alegerile făcute, cu belgianul Origi vârf preferat lui Sturridge şi Wijnaldum, titular în tur, intrat în repriza secundă în locul lui Robertson, accidentat. Altă pierdere grea, după comoţia lui Salah cu Newcastle. Şi cele două rezerve, care marcaseră împreună un gol în Ligă până marţi!, au făcut diferenţa.

Era supărat pe Klopp

Olandezul Georginio Wijnaldum punctase anul trecut, tot în returul semifinalei!, contra Romei, iar acum a avut nevoie de numai 6 atingeri după pauză pentru a-l bate de două ori pe Ter Stegen.

Fix în minutele 54 şi 56 în care „cormoranii” începeau o altă întoarcere de poveste, la Istanbul, în finala cu Milan. „Eram supărat pe antrenor că m-a ţinut pe bancă. Şi când am intrat trebuia să fac ceva. Am crezut, am ştiut că e posibil şi am făcut-o”, a recunoscut Georginio, care are zece goluri în Premier în trei sezoane.

Capabil să joace pe toate posturile, chiar şi vârf. În 122 de secunde, Wijnaldum a semnat cea mai rapidă „dublă” încasată de Barca în Ligă!

Primul şut, primul gol!

Dar cel ce a deschis şi a închis basmul de pe Anflied a fost belgianul. Origi nu înscrisese niciodată în Ligă şi a reuşit-o la întâiul şut trimis în competiţie, la mingea respinsă de Ter Stegen după şutului lui Henderson!

Şi tot Divock a stat la pândă lângă careul mic pentru schema genial de curtea şcolii, care a decis calificarea. „Ştiam că toţi sunt obosiţi şi antrenorul ne-a zis mereu să jucăm repede”, a explicat fostul atacant al lui Lille. 

„E incredibil. Când vezi ce meci a fost şi să învingi Barcelona cu 4-0... Emoţiile şi tensiunea jocului au fost atât de puternice, imposibil de descris în cuvinte”
Divock Origi, atacant Liverpool

CIFRELE DIN SPATELE MIRACOLULUI

10 aniau trecut de când o echipă engleză a jucat două finale ale Ligii la rând, Man. United (2008 şi 2009)

9 finaleale Ligii/CCE are Liverpool, câştigând 5. E a patra în top după Real (16), Milan (11) şi Bayern (10)

457 de minutefără gol primit pe Anfield a reuşit Liverpool în Ligă. Are 5 "clean sheets" consecutive, prima oară din octombrie 1984

2 goluriale unei rezerve n-a mai avut Liverpool într-un meci de Ligă de la Babel, contra lui Beşiktaş, în 2007

2 reveniri istoricea reuşit Alisson în doar 13 luni. Portarul brazilian a eliminat-o pe Barcelona şi cu Roma, 1-4 şi 3-0

9,5a fost cea mai mare notă acordată în Daily Mail jucătorilor lui Liverpool, Origi. Klopp a primit 9, iar media echipei a fost 8,7

 

CITEȘTE ȘI:

Start la dezbatere: Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu vin cu un verdict tranșant: „E cea mai spectaculaosă ediție a Ligii din istorie” » Ești de acord?

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Ședința s-a încheiat! Cristiano Bergodi a plecat OFICIAL de la Rapid: „Mulțumim pentru momentele frumoase”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează