INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  AS ROMA - CFR CLUJ 2-1

Mandorlini e convins că Sorinaccio nu va reuşi la CFR: "I s-a dat un Ferrari, dar el nu ştie să meargă nici pe bicicletă!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 septembrie 2010 00:00

Antrenorul peninsular îl acuză pe Cîrţu că i-a marginalizat pe jucătorii aduşi de el la gruparea campioană

Andrea Mandorlini nu poate uita că a fost demis cu două zile înainte de debutul în Champions League. Italianul n-a fost aseară pe "Olimpico". "Rănile nu s-au închis încă, e nevoie să mai treacă timp. Meritam să fiu acolo. Demiterea mea a fost un act de laşitate. Aud acum că Arpad Paszkany spune că cea mai mare greşeală a fost că nu m-a schimbat după ce am cîştigat tot. Nu, cea mai mare greşeală e că nu m-a susţinut în momentele grele. Ei nu se bucurau nici cînd cîştigam! Nici atunci nu simţeam susţinere din partea lor", a acuzat Mandorlini. Fostul jucător al lui Inter Milano nu crede că Sorin Cîrţu va reuşi pe banca grupării din Gruia: "I s-a dat un Ferrari, dar el are probleme pînă şi cu mersul pe bicicletă".

Cel care a cucerit 3 trofee cu CFR în 2010 îl acuză şi de favoritisme pe Sorinaccio. "Victoriile mele nu mi le va lua nimeni. E aproape imposibil să faci mai mult decît am reuşit eu la Cluj. Primul lucru pe care l-a făcut noul antrenor a fost să-i dea afară pe italieni. Eu nu am favorizat pe nimeni şi am cîştigat totul. Nu credeam că voi fi concediat", a spus Mandorlini pentru www.forzaroma.info.

3 trofee a cucerit CFR în mandatul lui Mandorlini: titlul, Cupa şi Supercupa

"Lui Cîrţu i s-a dat pe mînă ceva mult mai mare decît el. Trebuie să fie curajos pentru a reuşi să gestioneze totul"
Andrea Mandorlini, ex-antrenor CFR

"Consider că am avut prea multă răbdare cu Mandorlini. Nu vreau să spun nici un cuvînt rău despre el fiindcă eu am principiile mele"
Arpad Paszkany, patron CFR

CE JUCĂTORI A ADUS MANDORLINI LA CFR

Nume    Post
Felice Piccolo    fundaş central
Saşa Bjelanovici    atacant
Ferdinando Sforzini    atacant
Roberto De Zerbi    mijlocaş
Dominique Kivuvu    mijlocaş

Traore lăudat
Atît Andrea Mandorlini, cît şi Walter Zenga l-au indicat pe Traore drept cel mai important jucător al campioanei României. "E un jucător tînăr, de mare perspectivă, urmărit de echipe importante din Europa", a spus Mandorlini, completat de fostul său coechipier de la Inter: "Clujul are un grup de jucători buni, dar cel mai bun este ivorianul Lacina Traore".

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga

Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari

Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”

Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”

EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (23)
barbu_arges
barbu_arges  •  29 Septembrie 2010, 12:04

Saracu, cat sufera!

cm_chivu
cm_chivu  •  29 Septembrie 2010, 12:00

si cu asta am zis tot despre andrea ma(rla)ndorlini

hermesvenus
hermesvenus  •  29 Septembrie 2010, 12:00

cine e mandorlini asta de tot latra prin ziare????? Conceicao nu a comentat atata, chiar daca a fost dat afara de pe locul 1. Deja devine penibil. Echipa nu tragea un sut la poarta si acum el faca poula mare ca a fost demis. SA NE LASE !!!!!!!!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează