INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  U CLUJ

Patimă, eroism și sânge rece! » GSP a asistat la victoria fetelor de la U Olimpia Cluj în preliminariile Ligii Campionilor

Articol de , - Publicat joi, 18 august 2022 21:10 / Actualizat vineri, 19 august 2022 12:01

„U” Olimpia Cluj, multipla campioană a României, a rezistat în fața atacurilor, uneori în valuri, ale nord-irlandezelor de la Glentoran și a învins la penalty-uri, 4-2, după 0-0 în timpul regulamentar, continuând să lupte pentru grupele Champions League. 

Ce nu te doboară te face mai puternic! Motto-ul fetelor de la "U" Olimpia Cluj, care au rezistat aseară cu stoicism în fața atacurilor celor de la Glentoran Belfast și s-au impus la penalty-urile de departajare, scor 4-2. Bara lui McDade, intrată special pentru "loterie", și parada lui Hall în fața lui Andrews au făcut diferența. O victorie frumoasă pentru reprezentantele sexului frumos de la Cluj Napoca, multiple campioane ale României. Multă determinare și intrări "băiețești", fără milă între domnișoarele din iarba pământie pe alocuri.

  • Aproximativ 500 de spectatori au asistat la duelul multiplei campioane a României, aseară, inclusiv un grup de ultrași de la U Cluj, care au ținut să le încurajeze pe fete. Și căpitanul "șepcilor roșii", Romario Pires, a vizionat partida, din tribună. Plus mulți copii, fetițe, rude și prieteni. "Antrenori" și în tribună, ca la băieți. "Hai să dăm gol!", "Hai, fetelor, să nu cedăm, lungă și pe a doua!", "Hai, fuga peste ele!" și "Nu le mai dați mingea și spații, fetelor!" au fost printre încurajări, fără a se folosi un limbaj licențios, dar cu puștoaice de grădiniță și de școala primară care au scandat "Haide U!" cu glasuri cristaline.
  • În minutul 54, Hamilton (Glentoran) a semnat ocazia partidei, a lovit bara după un șut din unghi, spre norocul visătoarelor clujence. Beattie (66) a reluat puțin pe lângă, mare noroc pentru fetele noastre! Echipa lui Daniel Sima au încercat să impresioneze artistic în prima repriză, gen călcâie Marcu ori joc fantezist al lui Bălăceanu (care s-a rupt pentru meciul de duminică), dar nord-irlandezele au fost mai ofensive, iar începând cu partea secundă au dominat autoritar. Bortan a părăsit gazonul în prelungiri, în lacrimi, fractură de piramidă nazală.
  • Maria Stamate ("U" Olimpia) a faultat-o tare pe adversara directă, Beattie, în tușă, iar cele două jucătoare și-au pus mâinile în piept, contrându-se dur! Românca a fost penalizată cu cartonaș galben în minutul 56.

Câțiva porumbei au fost adversari suplimentari pentru fotbaliste, păsările s-au mutat din loc în loc pe durata partidei, doar fluierul arbitrei determinându-le să-și mute "cuibul".

Olimpia Cluj, foto: Ionuț Iordache / GSP
Olimpia Cluj, foto: Ionuț Iordache / GSP
Olimpia Cluj, foto: Ionuț Iordache / GSP
Olimpia Cluj, foto: Ionuț Iordache / GSP
Olimpia Cluj, foto: Ionuț Iordache / GSP
+8 FOTO

Moment uluitor! La finalul timpului regulamentar de joc, unul dintre suporterii lui "U" le-a sustras cele două baxuri de apă plată nord-irlandezelor, pe care acestea tocmai le luaseră din vestiarul băieților de la U Cluj! Ulterior, cei de la organizare și alți fani au făcut semn stewarzilor să le redea oaspetelor sticlele de 2 litri de apă plată, "procurate" pe sub mână.

Logic, ne-am bazat pe penaltyuri, am pregătit așa ceva. Nu suntem mai optimiști acum pentru jocul cu Sarajevo, dar intrăm să câștigăm. Le am spus fetelor să se pregătească pentru două meciuri a câte 120 de minute, dinaintea startului, cred ca simt bine
- Daniel Sima, antrenor U Olimpia

„U” Olimpia Cluj - Glentoran Belfast 4-2 d.pen (0-0)

Au marcat la penalty-uri: Ciolacu, Borodi, Perez, Garcia / Foy, Baillie

Au ratat: Giurgiu / McDade, Andrews

"U" Olimpia Cluj: Hall - Stamate, Botojel, Al Majali, Pînzariu (67 Giurgiu) - Bâtea (67 Garcia), Bortan (100 Borodi), Ciolacu - Țabur, Marcu, Bălăceanu (77 Perez). Antrenor: Daniel Sima

Notă: În primul meci al grupei, SFK Sarajevo (Bosnia-Herțegovina) a învins cu 4-0 pe Birkirkara (Malta) și va juca finala mare duminică împotriva româncelor. Învingătoarea va juca apoi în play-off, ultima fază înaintea grupelor Champions League.

Asistență pe mapamond în fotbalul feminin în 2022   
MeciNumăr spectatoriStadionCompetiție
Barcelona - Wolfsburg (5-1)91.648Nou CampTurul semifinalei Champions League
Barcelona - Real Madrid (5-2)91.553Nou CampReturul "sferturilor" Champions League
Anglia - Germania (2-1)87.192WembleyFinala Euro 2022

6Cupe ale României a câștigat echipa ardeleană în campionatul intern, formația din Cluj cucerind fiecare sezon de competiție internă din 2011 încoace

4calificări au adunat româncele în "16-imile" Women Champions League, plus o participare în "optimi" în 12 ediții ale competiției. De 4 ori au cucerit grupele preliminare

42de meciuri în Liga Campionilor a adunat "U" Olimpia Cluj: 21 de victorii, 4 egaluri și 17 eșecuri

Citește și: 

Gigi Becali a recunoscut în direct » Încă o schemă pe axa FCSB - Botoșani: „Îl testează Iftime, apoi vine GRATIS la mine”

„Amintiri cu care rămâi pe viață” » Mihaela Buzărnescu a povestit în „vestiarul” GSP cum a decurs confruntarea cu idolul Serena Williams

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  18 August 2022, 23:36

Felicitări! Haide U !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează