INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DEZVĂLUIRE

Șoc în cartea lui Cornel Dinu: Crăciunescu, corupt în pădure. Culisele mituirii arbitrului FIFA cu 20.000 de dolari la un meci capital din Liga Campionilor + acuzații de blat la cel mai înalt nivel

Articol de , - Publicat vineri, 31 mai 2019 14:00

Gazeta a intrat în posesia manuscrisului ultimei cărți biografice scrise de Cornel Dinu, “Misterele lui Mister”. Pe parcursul câtorva zeci de pagini, fostul selecționer scrie despre culisele întunecate ale fotbalului european de top. Printre ele, Dinu povestește detaliile mituirii arbitrului Ion Crăciunescu de către Bernard Tapie, patronul lui Marseille

 * Acest articol se bazează pe evenimentele descrise în cartea Misterele lui Mister care va fi lansată, duminică, 2 iunie 2019, ora 13:00, la Bookfest

În aprilie 1993, controversatul patron de la Olympique de Marseille, Bernard Tapie, l-a sunat pe selecționerul de atunci al României, Cornel Dinu. Cei doi se știau din ianuarie 1990, când - imediat după evenimentele sângeroase din România - “tricolorii” au jucat pe Stade Velodrome un meci caritabil contra lui OM. Fondurile ar fi trebuit să ajungă la familiile victimelor din decembrie 1989.

amic 1990 mars roum 1 620x349

Tapie și Papin îi înmânează un tricou lui Gavroche, simbolul evenimentelor tragice din România, din decembrie 1989. Banii strânși la amicalul Marseille - România pentru victimele Revoluției au dispărut

Cornel Dinu fusese șeful delegației la acel meci, în calitatea sa de secretar de stat pe probleme de sport, numit de președintele Ion Iliescu. De atunci, Tapie și Dinu se mai întâlniseră de câteva ori.

“Amiciția de câțiva ani cu Tapie a constituit o experiență foarte interesantă trăită de mine”
Cornel Dinu, în cartea Misterele lui Mister

Când Tapie l-a sunat pe Dinu, în aprilie 1993, cei doi aveau deja o istorie plină de tentative de corupție, așa cum povestește Cornel Dinu în cartea sa biografică.

Favorul: fără cartonașe pentru Boli

“Am nevoie de ajutorul tău. O să vezi că ceea ce îți cer e o nimica toată”, i-ar fi transmis Tapie telefonic selecționerului român care se pregătea de meciul cu Cehoslovacia de la Kosice.

Tapie avea nevoie de Dinu pentru a ajunge la arbitrul FIFA Ion Crăciunescu. Acesta fusese delegat de UEFA să arbitreze ultimul meci din grupă al lui Marseille, la Bruges. Echipa lui Tapie era pe primul loc, calificabil atunci direct în finală, și patronul se gândea deja la meciul cu AC Milan, calificată deja din cealaltă grupă.

Pe 20 aprilie 1993, Dinu a zburat la Bruxelles, iar în aceeași aseară a ajuns la hotelul unde era cazată Marseille, pe malul Mării Nordului.

Dinu povestește: “Când am intrat în hotel, era spre 11 seara, Bernard era singur într-unul dintre saloane, așteptându-ne și cânta la pian. Surprinzător, în holul hotelului ne întâmpinase Raymond Goethals (n.r. - antrenorul belgian al lui Marseille), postat acolo cu menirea de a ne conduce la patron. Cunoscându-mă, bietul de el s-a împărtășit: «Vă așteaptă nebunul, mi-a mâncat zece ani din viață».”

După l-a salutat pe Dinu, Tapie a trecut direct la discuție:

“«Cornel, voi câștiga clar partida cu Bruges de mâine seară. Cred că știi că ramolitul de Goethals este din acest oraș. Prin el am luat toate măsurile ca adversarul să nu-mi pună probleme și să câștig la pas. Când ați intrat în hotel, ați remarcat că l-am pus planton să vă aducă la mine. Dar mă și așteaptă să-mi spună cât trebuie să scot din buzunar. Pe tine te rog să mă ajuți cu românul tău care mă arbitrează mâine - a încercat să-i pronunțe numele, stâlcindu-l, bineînțeles -, să nu-i dea cartonaș galben stoperului meu, Boli. Dacă mai ia unul, stă cu Milan în finală. Pentru asta, omul în negru va avea de la mine 20.000 de dolari»”.

Întâlnire cu Crăciunescu în pădure

Dinu spune că i-a transmis lui Tapie să considere “doleanța rezolvată”. A doua zi, însoțit de omul de afaceri Costel Ciucă, s-a întâlnit cu Crăciunescu în cursul după-amiezii.

ion craciunescu left in bruges marseille 0 1

Ion Crăciunescu (stânga), supraveghează un duel între Rudi Voller și Rudi Cossey, în meciul FC Bruges - Marseille 0-1 din 1993. Sursă: Getty

Scrie Dinu: “Mă aștepta în pădurea de lângă hotelul unde fusese cazat. Îi spusesem în linii mari cam despre ce ar fi vorba și a dorit să mă asculte printre copacii unde alerga făcându-și încălzirea, chipurile, pentru meci. Știam că nu se dă în lături de la nimic când e vorba să-și rotunjească veniturile, dar că, fiind temător și de umbra lui, sufla și în iaurt ca arbitru. Am ajuns, m-am dus singur printre copaci și după ceva timp a venit spre mine alergând în trening. I-am spus despre ce e vorba și ce vrea Tapie de la el, iar răspunsul lui a fost cel la care mă așteptam.

  • Crăciunescu: Cum, îmi ceri doar atât, să nu-i dau cartonaș lui Boli?
  • Dinu: Da, Ioane, doar atât, restul e treaba lor, ce și cum au aranjat ca să câștige. Nu te privește! Dar, așa cum te cunosc, să nu încerci să te dai mare, după cum ai obiceiul, arătându-le tuturor că totul depinde de tine într-un meci. Acum nu e nevoie! Scenariul, regia și desfășurarea jocului e treaba lor, pune-ți în cap să fii doar martor la tot ce se va petrece pe teren. Cu o singură obligație: orice-ar face, pentru Boli nu ai cartonașul galben la tine ca să îl arăți!

dinu and craciunescu detail at the new romanian fa headquarters

Cornel Dinu și Ion Crăciunescu, la sediul FRF, peste ani. Sursă: GSP

La câteva ore după acest dialog, Dinu povestește că a luat loc în tribunele stadionului din Bruges. Marseille avea nevoie de victorie pentru a nu mai depinde de rezultatul lui Glasgow Rangers din partida de acasă cu ȚSKA Moscova.

“Pe parcursul jocului, Tapie, care ne salutase la sosire, ne privea din când în când sugestiv. Avea 1-0 din prima repriză, iar filmul partidei se derula după scenariul scris și povestit nouă cu o seară înainte. Gazdele nu-i supărau cu nimic echipa, lăsând impresia că și dacă mai joacă alte câteva ore nu se-ntâmplă nimic care să pună în pericol victoria Marsiliei.

Iar Boli, mereu nărăvaș pe teren, deși a făcut câteva intrări mai dure, nu s-a ales cu cartonaș. Îngerul Crăciunescu îl veghea de la înălțimea gazonului, parcă pitit printre firele de iarbă, atent să nu se strice ceva din ceea ce știa că trebuie să se petreacă”.
Cornel Dinu

La final, scrie Dinu, Tapie l-a îmbrățișat pe emisarul său și i-a transmis: “Ne auzim peste câteva zile, ca să-ți spun cum rezolvăm treaba”.

PLICUL LUAT DE SELECțIONER

Întors în țară, Dinu povestește că a fost contactat de Crăciunescu, nerăbdător să afle ce se întâmplă cu banii. Dinu i-a explicat:

“M-am pus de acord cu ei ca pe la jumătatea lunii mai, când le-am spus că mă duc în Italia să-mi văd câțiva jucători, să fac un salt și până la Marsilia, ca să-și onoreze promisiunea”.

Crăciunescu ar fi întrebat: “N-au putut mai repede? Mă gândeam că pot rezolva chiar acolo, la Bruges”.

cornel dinu and ion craciunescu referee from bruges

La jumătatea lunii mai, selecționerul Dinu a plecat în Italia să-i vadă pe Sabău, Hagi și Răducioiu care jucau la Brescia. După meciul cu AC Milan, selecționerul a discutat cu cei trei, apoi l-a sunat pe Tapie. Acesta l-a rugat să vină la Marseille “deoarece am aici ceva probleme”.

În Franța, începuse celebrul scandal de corupție OM-Valenciennes. În încercarea de a-și menaja jucătorii pentru finala Ligii Campionilor cu AC Milan, Tapie le-a trimis bani jucătorilor de la Valenciennes prin directorul său sportiv, Jean-Pierre (n.r. - actualul impresar al antrenorului campion mondial, Didier Deschamps), cu rugămintea a nu se omorî cu firea în meciul cu OM.

250.000 franciau găsit procurorii francezi în curtea mătușii lui Robert de la Valenciennes, cel care a și denunțat cazul de corupție. În timpul meciului Valenciennes - Marseille, Robert s-a dat accidentat în minutul 23 și a fost schimbat

Tapie și Bernes aveau să fie condamnați pentru tentativă de corupție, iar Marseille a rămas fără titlul de campioană și a fost retrogradată în 1994. 

A doua zi după ce i-a văzut pe Hagi, Sabău și Răducioiu la lucru, Dinu a condus din nordul Italiei până la Marsilia într-un autoturism Fiat: “Pe la prânz, am sunat la poarta clubului. O vilă impunătoare din apropierea falezei. Mă aștepta finanțistul clubului. Mi-a dat plicul, scuzându-se că, fiind ora prânzului, șefii plecaseră la restaurant”.

Dinu scrie i-a fost înmânat plicul lui Crăciunescu la întoarcerea în țară.

Invitat de Tapie la finala Ligii Campionilor de la Munchen, Dinu s-a întâlnit cu patronul lui OM în seara de dinaintea meciului, într-o reședință aflată pe malul lacului Amersee. Tapie i-a făcut cadou o geantă cu echipamentul lui OM. “Începe să ne porți culorile, ca să te obișnuiești. Nu mi-am schimbat părerea ca din vară să-mi antrenezi echipa. Oricum, cu Goethals am încheiat conturile”.

A doua zi, Marseille a câștigat finala Ligii Campionilor în fața lui AC Milan. Singurul gol al meciului a fost marcat de Basile Boli. “Protejatul contra cost de la Bruges. Se mai scrie și altfel istoria marelui fotbal al cluburilor europene”, spune Dinu în “Misterele lui Mister”.

boli

Nesuspendat pentru finală, Basile Boli reia cu capul de lângă Rijkaard și Baresi și înscrie unicul gol al meciului cu Milan din 1993

Crăciunescu: Dinu să meargă la poligraf

Contactat de Gazeta Sporturilor pentru a comenta acuzațiile din carte, Ion Crăciunescu (68 de ani) s-a rezumat să spună doar că “Dinu poate să latre până-i vine gura la urechi. Nu vreau să-l bag în seamă. Și, dacă vrea să dovedească, să se pună la dispoziția presei și să meargă la detectorul de minciuni. Dar să nu facă vreun blat și pe acolo”.

Fostul patron al lui Marseille a fost contactat de Gazetă prin intermediul partnerilor francezi de la Mediapart. Nervos, Tapie (76 de ani) a întrebat inițial: “Vreți să-mi provocați moartea? Îmi pare rău pentru voi, dar trebuie să mai așteptați”.

tapie

Bernard Tapie, un personaj extrem de controversat din istoria Franței în ultimii 50 de ani

Apoi, vulcanicul om de afaceri francez s-a dezlănțuit:

“E spre binele acestui Mister să vină cu dovezi și mărturii pentru a-și demonstra acuzațiile! Au trecut 30 de ani, i-a luat mult timp să-și împace conștiința. Dar, în fața unui tribunal, nu va fi complicat să demonstrez că aceste lucruri sunt delirante. Marseille și-a câștigat meciurile pentru că, la vremea respectivă, era cea mai bună echipă din Europa, împreună cu Milan. Rahaturile astea nu vor înceta niciodată.

Lumea fotbalului va râde despre asta. Goethals să-i plătească pe Bruges, un arbitru să ia bani ca să nu-i dea cartonaș lui Boli, sunteți ridicoli! Pentru că eu nu-mi aduc aminte să mă fi întâlnit cu acest român!”

Bernard Tapie

 Porumboiu a acuzat primul

În 2012, Adrian Porumboiu a povestit pentru prima dată despre mita de 20.000 de euro luată de la Bernard Tapie de "geamănul" Ion Crăciunescu. Cei doi foști arbitri internaționali erau, ca și azi, certați la cuțite. Dinu a confirmat că el a fost intermediarul, însă nu a dat niciodată detalii. O face acum, în al treilea volum al autobiografiei.

ALTE EPISOADE CONTROVERSATE DESPRE TAPIE DESCRISE DE CORNEL DINU ÎN CARTE

  • De față cu Dinu, Vasile Ianul, președintele lui Dinamo de atunci, a negociat cu mâna dreaptă a lui Tapie, Jean Pierre Bernes (actualul impresar al campionului mondial Deschamps) să vândă meciul din turul 2 al Ligii Campionilor cu Marseille (0-0), din octombrie 1992, pentru 500.000 de dolari. Propunerea a fost făcut pe balcon, la Intercontiental, Tapie a refuzat
  • În camera sa de hotel de la Marseille, unde i-a primit pe Cornel Dinu și Octavian Andronic, Bernard Tapie i-a propus 500.000 de dolari lui Dinu în dimineața meciului retur câștigat de OM (2-0), pentru a aranja partida. Dinu a refuzat
  • Bunăvoința arbitrului italian Arcangelo Pezzella, delegat de UEFA la meciul retur Marseille - Dinamo 2-0, a fost câștigată de Dinamo prin intermediul relațiilor lui Cornel Dinu din sudul Italiei. După ce a ajutat-o pe Dinamo ( care nu a putut profita de erorile italianului), centralul Arcangelo Pezzella a primit din partea mafiei din Napoli un post de primar în comuna sa natală

CONTROVERSELE LUI CRĂCIUNESCU

1993 Ion Crăciunescu a acceptat să devină distribuitor de produse electronice Samsung, importate atunci în România de patronul Rapidului, George Copos
1997 Arbitrul elvețian Kurt Rothlisberger a declarat că Ion Crăciunescu a luat bani pentru a ajuta Elveția în meciul cu Turcia din preliminarii. Crăciunescu l-a dat în judecată pe elvețian, dar procesul a fost rapid întrerupt
2007 Un ziar din Turcia a publicat o mărturie sub protecția anonimatului conform căreia Crăciunescu a fost mituit cu 100.000 de dolari și de partea turcă, la meciul cu Elveția, fiind obligat apoi să dea banii înapoi
2012 Adrian Porumboiu a vorbit despre o anchetă a autorităților referitoare la fonduri trimise de Arpad Paszkany, patronul CFR, în conturi din Cayman deținute de Ion Crăciunescu

 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (70)
ios_ge
ios_ge  •  03 Iunie 2019, 12:25
Postat de steaua1986forever pe 02 Iunie 2019, 15:49

Sfantul Cornelus zis si "Procurorul" datorita cunostiintelor de drept de la Stefan Gheorghiu sau "Intelectualul" pentru ca foloseste cuvinte pe care majoritatea cititorilor GSP nu prea le intelege si nici el, probabil uita ca si el este partas la povestea asta. Si legal dar mai ales MORAL.

"cuvinte pe care majoritatea cititorilor GSP nu prea le intelege" ! Vai steaua ta !

steaua1986forever
steaua1986forever  •  02 Iunie 2019, 15:49

Sfantul Cornelus zis si "Procurorul" datorita cunostiintelor de drept de la Stefan Gheorghiu sau "Intelectualul" pentru ca foloseste cuvinte pe care majoritatea cititorilor GSP nu prea le intelege si nici el, probabil uita ca si el este partas la povestea asta. Si legal dar mai ales MORAL.

cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  01 Iunie 2019, 19:12

Peste tot se faceau-si inca se mai fac- aranjamente!Ultimul exemplu:scandalul din Spania!Prin anii '70,cei de la Inter aveau o metoda infailibila in cupele europene:Il anuntau pe arbitru ca iau deschis un cont bancar cu 10 mii de dolari!Dar nu-i cereau nimic in schimb!Va dati seama ca arbitrul si daca nu-i favoriza,macar nu-i fura!

Vezi toate comentariile (70)
Comentează