INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  PRELIMINARII CM 2010 / EUROPA

Granzii fac legea

Articol de - Publicat vineri, 03 aprilie 2009 00:00

Spania, Anglia şi Olanda sînt ca şi calificate, iar restul marilor puteri se află în grafic

S-au disputat deja 60 la sută dintre meciurile pentru calificarea la Mondialul 2010. În zona Europei, favoritele s-au impus miercuri cam peste tot, cu excepţia Italiei. Şi sînt deja grupe , a 5-a, a 6-a şi a 9-a, de pildă, unde marile puteri, Spania, respectiv Anglia şi Olanda, îşi pot rezerva de pe acum biletele pentru Africa de Sud. Sau altele în care ocupantele locurilor 1 şi 2, gen Italia cu Irlanda şi Germania cu Rusia, s-au desprins de restul plutonului şi vor da lupta pentru calificarea directă între ele. La turneul final ajung cîştigătoarele de grupă, iar cele mai bune opt locuri secunde dau baraj pentru ultimele patru poziţii ce garantează prezenţa în Africa.

Grupa 1 » Portugalia în pericol
Surprinde parcursul slab al suedezilor, dar mai ales al portughezilor. Ambele "naţionale" sînt în pericol de a nu prinde nici măcar barajul. Dacă revenirea în forţă a Danemarcei, după absenţa de la Euro 2008, era de aşteptat, parcursul maghiarilor e chiar remarcabil. Trebuie însă menţionat că Ungaria a punctat în primul rînd în duelurile cu "piticii" grupei.

Grupa a 2-a » Luptă strînsă
Nimeni n-a reuşit să se desprindă decisiv. Grecia şi Elveţia au avantaj de trei puncte în faţa Letoniei şi patru în faţa Israelului, la acelaşi număr de meciuri, dar lupta rămîne în continuare deschisă.

Grupa a 3-a » Cehia se clatină
Cehia pierde tot mai mult teren. Vecina Slovacia a pus-o la colţ şi se anunţă drept o candidată cu şanse mari la calificare. Are un punct mai puţin decît liderul Irlanda de Nord, dar şi două meciuri mai puţin disputate. Lupta pentru calificare e şi aici strînsă, inclusiv Slovenia, locul 5, avînd şanse.

Grupa a 4-a » Germania, favorită
Duelul pentru primele două locuri pare să se dea între nemţi şi ruşi, cu Germania favorită. Dintre urmăritoarele celor două, doar Finlanda ar putea deveni o ameninţare. În Mannschaft există şi tensiuni: în Ţara Galilor, Podolski i-a dat o palmă căpitanului Ballack după o altercaţie pe teren.

Grupa a 5-a » Spania defilează!
Campioana Europei, Spania, calcă tot în picioare. Şase meciuri, şase victorii. Poate face deja rezervările pentru Africa de Sud. În lupta pentru a ajunge la baraj intră Bosnia, Turcia şi Belgia.

Grupa 6 » E Anglia!
Şi englezilor le merge ca pe roate cu Capello pe bancă: victorii pe linie. Croaţia e favorită pentru locul doi în duelul cu Ucraina şi cu Belarus.

Grupa 8 » Probleme cu Trap
Mare favorită la startul grupei, Italia are probleme tocmai cu fostul său selecţioner, Giovanni Trapattoni, aflat pe banca Irlandei. Egale miercuri, cele două "naţionale" îşi dispută primul loc în grupă.

Grupa 9 » Olanda, fără milă
Ca şi Spania sau Anglia în grupele lor, Olanda face legea în seria ei. Doar teoretic mai poate fi detronată. Pentru a prinde barajul, favorită pare Scoţia, dar şanse păstrează şi Islanda, şi Macedonia.

Citește și:
Gigi Becali e convins, după întâlnirea cu fotbalistul: „Vine la noi”
Superliga
Gigi Becali e convins, după întâlnirea cu fotbalistul: „Vine la noi”
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (1)
 •  03 Aprilie 2009, 11:38

grupa 9 a zburat...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează