INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GALATASARAY

Arda Turan: "Hagi e ambiţios, se potriveşte cu Galata!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 noiembrie 2010 00:00

Căpitanul echipei Galatasaray, Arda Turan, a declarat, vineri, că tehnicianul Gheorghe Hagi a fost un mare fotbalist şi este un mare antrenor şi om, căruia speră să îi arate că a crescut faţă de cum era la colaborarea lor precedentă, informează ajansspor.com.

"Hagi a fost un mare fotbalist, este un mare antrenor şi un om mare. A muncit mult cu mine când eram mic. Sper să îi arăt că am crescut puţin. Vreau să îmi revin cât mai rapid după o accidentare pe care am suferit-o şi să îl ajut. Sper că antrenorul nostru va petrece zile foarte bune aici. Cunoaşteţi caracterul şi personalitatea lui Hagi. Este foarte ambiţios, vrea mereu să câştige şi nu renunţă. Se potriveşte cu Galatasaray. Cred că va fi foarte bine", a spus fotbalistul, conform Mediafax.

Arda Turan a fost promovat la prima echipă a clubului Galatasaray de Gheorghe Hagi, în 2004, în timpul primului mandat al tehnicianului român la gruparea din Istanbul.

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează