INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTERVIU

Ciprian Tătărușanu, despre noul sezon de Serie A: „Probabil va fi cel mai echilibrat din ultimii ani” » Ce spune de competiția cu Maignan pentru postul de titular

Ciprian Tătărușanu
Ciprian Tătărușanu

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 august 2021 17:44 / Actualizat sambata, 14 august 2021 22:46

Ciprian Tătărușanu (35 de ani), portar la AC Milan, vorbește despre obiectivele sale în noul sezon de Serie A.

Tătărușanu a discutat într-un interviu despre pregătirea sa înaintea debutului din campionatul Italiei, despre obiectivele pe care le are alături de Milan, dar și despre lupta pentru postul de titular cu francezul Mike Maignan, după plecarea lui Donnarumma la PSG.

„Mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Să știi că, pe parcursul anilor, am început să-mi cunosc tot mai bine organismul și am învățat exact ce trebuie să fac pentru a fi în cea mai bună formă. Spre exemplu, la începutul carierei lucram foarte mult pentru pregătirea fizică. 

Credeam în principiul „cu cât mai mult, cu atât mai bine”. Cu trecerea anilor, mi-am dat seama că e greșită abordarea asta. Dintre toate lucrurile, cel mai important este să adorm seara nu mai târziu de ora 23:00. Pentru că lipsa odihnei prin somn poate avea efecte catastrofale.

Probabil va fi cel mai echilibrat sezon din ultimii ani! Atât noi, AC Milan, cât și Inter, am demonstrat în sezonul precedent că putem să luptăm de la egal la egal cu Juventus. Cât despre mine, vreau să ajut cât mai mult echipa atunci când antrenorul apelează la mine, firește”, a spus Tătărușanu, pentru playsport.ro.

5meciuri a bifat Tătărușanu la AC Milan, doar unul în Serie A

„Tătă” a vorbit despre lupta la titularizare, dar și despre relația cu fostul portar al Milanului, Gigio Donnarumma

„Am o relație bună cu Donnarumma în continuare și poate o relație chiar mai apropiată cu Maignan, pentru că vorbesc franceza și îl ajut să se integreze cât mai repede. 

La antrenamente dau totul întotdeauna, mă pregătesc la nivel maxim, iar de aici încolo rămâne decizia antrenorului”, a mai spus portarul român pentru sursa citată.

Deși Gianluigi Donnarumma a plecat la PSG, gratis, portarul român are șanse mici să fie titular în sezonul viitor. Adus de la Lille, francezul Mike Maignan va fi goalkeeper-ul titular al „diavolilor”, notează presa din Italia. 

Fostul portar al echipei naționale evoluează din septembrie 2020 la AC Milan. Tătărușanu, care a jucat în Serie A și la Fiorentina, din 2014 până în 2017, a ajuns la Lyon în iulie 2019, dar a fost mai mult rezervă, bifând doar 6 partide la echipa din Ligue 1. De-a lungul carierei a mai jucat la Gloria Bistrița, FCSB și Nantes.

Citește alte știri despre fotbalul internațional:

Tătărușanu nu vrea să audă de Liga 1: „Nicio șansă să mă întorc! Poate doar acolo”

Ce post TV va transmite Steaua Roșie Belgrad - CFR Cluj

Playtech: Ce a putut spune Ilie Năstase despre Simona Halep după ce a scăzut în topul WTA: ”Nu este ...


Comentarii (3)
romeverest
romeverest  •  15 August 2021, 11:38

Dupa gafa din ultimul amical al Milanului, Tata poate fi sigur ca va lustrui banca de rezerve a echipei !!

pain89
pain89  •  14 August 2021, 22:26

45 de ani, jesus

raducallin
raducallin  •  14 August 2021, 21:52

45 de ani are Tătarusanu ? Apară excelent pentru varrsta asta ????.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close