Cît e noroc şi cît e ştiinţă la Reghecampf? Andrei Vochin trage concluziile după mandatul antrenorului la Al Hilal

Tehnicianul român a ratat al doilea trofeu cu Al Hilal. Cum se împarte vina?

Viaţa e şi o chestiune de şansă. Fotbalul face parte din viaţă. Pe cale de consecinţă, fotbalul e, printre multe altele, şi o chestiune de şansă.

Laurenţiu Reghecampf traversează o zonă cu turbulenţe profesionale. Nu mă refer nicidecum la partea materială, ci pur şi simplu la cariera profesională. Ajuns la clubul cu care alţi români, ca Balaci, Iordănescu sau Olăroiu, au cîştigat trofee după trofee, el a ratat deja două obiective, iar oamenii locului n-au dat niciodată senzaţia că ştiu să aştepte. Şi nici măcar nu-i interesează să facă mari analize. Aşa că nici nu au mai aşteptat şi nici nu au mai analizat, l-au demis pe antrenorul român.

Dacă, prin absurd, ar fi fost tentaţi să o facă, zilele lui Reghe la Riad nu trebuia să fie numărate. În cele două finale pierdute, cea de Champions League şi cea a Cupei Prinţului, destinul i-a jucat feste. În dubla cu australienii de la Sydney, cea care a contat enorm ca impact al antrenorului în viaţa clubului, şansa a jucat un rol extrem. Dacă am enumera doar cele 10 ocazii uriaşe, majoritatea în situaţie de unu la unu cu portarul, ar fi de ajuns. Dacă am adăuga şi arbitrajul abracadabrant al acelui japonez (care, de altfel, şi-a şi "dat demisia" din meserie după finală), am avea tabloul complet al divorţului urît dintre Laurenţiu şi Fortuna.

Finala Cupei Prinţului a venit în completarea destinului nefericit. Înfrîngerea, 1-2, cu Al Ahli, a avut istoria ei, cu momentul de maxim suspans la 0-1, cînd echipa alor noştri a ratat un penalty. Imediat s-a făcut 0-2, iar la finalul meciului, managerul care l-a înscăunat pe Reghecampf şi-a anunţat demisia. Vă mai amintiţi bara lui Bodin din care s-a născut Generaţia de Aur? Sau ratarea lui Terry, la ceea ce trebuia să fie ultimul penalty al lui Chelsea din finala UCL de la Moscova cu Man Utd? În fotbal, şansa are ponderea ei. Iar Reghecampf nu a mai beneficiat la debutul în Arabia Saudită de ceea ce a avut în începuturile lui la Steaua. Din păcate, pentru imaginea exterioară a fotbalului românesc.

Dincolo de astea mai este însă ceva. Cu Ahli, Hilal-lul n-a avut doar penalty, ci a beneficiat şi de o eliminare. A jucat jumătate de oră cu om în plus, timp în care nu doar că nu a întors meciul, dar a şi primit un gol. Digisport.ro, preluînd reacţiile presei din zonă după acest eşec, notează o frază a jurnaliştilor arabi: "Reghecampf e antrenor, dar nu şi manager, fiind potrivit mai degrabă pentru a asigura o bună pregătire fizică echipei, dar nu şi o strategie şi o tactică adecvate pentru a avea succes". Concluzia seamănă pînă la identificare cu ceea ce remarcau şi alţi specialişti din fotbalul românesc în urmă cu ceva timp. Că Reghe este extem de puternic în ceea ce priveşte pregătirea fizică. Mai mult, aş adăuga, că este un excelent creator de grup. Dar, ca punct slab, în jocul echipei nu se vede o preocupare pentru latura strategică. Un adevăr la care am subscris şi eu şi care l-a supărat pe tehnician la acea vreme.

Fotbalul i-a dat şansa să arate pe alte meleaguri fie că noi ne-am înşelat, fie că el a conştientizat ce-i lipseşte şi s-a concentrat pe îmbunătăţirea acelui minus. Iar asta nu mai este doar o chestiune de noroc. Noroc la viitoarea echipă, Reghe!