INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DOSARUL PROSTITUATELOR DE LUX

Ianis Zicu implicat în dosarul prostituatelor de lux? » Mijlocaşul lui Gangwon a fost audiat astăzi de DIICOT

Articol de GSP - Publicat marti, 04 decembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 04 decembrie 2012 10:28

Ianis Zicu a venit în această dimineaţă la DIICOT pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind reţeaua de prostituţie coordonată de Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar.

Fostul mijlocaş dinamovist Ianis Zicu a ajuns la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în jurul orei 8:30, el refuzând să facă declaraţii.

În acelaşi dosar au fost audiaţi recent deputaţii PNL Ionel Palăr şi Titi Holban, precum şi mijlocaşul Granadei Gabi Torje. În dosar ar mai fi implicaţi şi Florin Costea, Mihai Costea şi Cristi Pulhac.

Surse judicare declarau, în 27 noiembrie, pentru Mediafax, că în acest dosar mai sunt de consemnat declaraţiile ultimilor martori, cazul fiind în fază de finalizare, iar până la sfârşitul anului anchetatorii vor să-l trimisă instanţei, care se va pronunţa asupra vinovăţiei acuzaţilor.

Andreea Marta a fost pusă sub acuzare în acest caz de prostituţie în urma plângerilor unor femei care lucrau pentru ea, acestea fiind nemulţumite de sumele primite după prestarea servicilor sexuale.

Sursă: Mediafax

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
steaua1986forever
steaua1986forever  •  04 Decembrie 2012, 10:47

Stirea mai tare este chiar in interiorul "articolului" cum ca Torje a fost audiat in dosarul respectiv. Sau Zicu are mai mare impact decat marele Torje? In fine, asta da stire sportiva.....cum era aia cu titlurile bombastice sau cu "ne pasa de sport" ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează