INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AS ROMA - FIORENTINA 1-0

Mutu: "Îi mulţumesc lui Frey că mi-a lăsat banderola!"

Adrian Mutu
Adrian Mutu

Articol de GSP - Publicat luni, 01 decembrie 2008 00:00

Internaţionalul român Adrian Mutu i-a multumit portarului francez Sebastien Frey pentru că i-a oferit banderola de căpitan al Fiorentinei în partida de duminică cu AS Roma, deşi acesta din urmă fusese desemnat iniţial de Cesare Prandelli să îndeplinească rolul respectiv, informează Violanews.

"Gestul pe care l-a făcut Frey mi-a făcut o foarte mare plăcere, la fel şi faptul că antrenorul Prandelli a fost de acord în această privinţă. Să fiu căpitanul Fiorentinei este o mare onoare pentru mine", a opinat decarul echipei naţionale.

Mutu (29 de ani) a mai spus că evoluţia sa în partida cu AS Roma nu a fost "suficient de bună", dar a precizat că echipa sa nu merita să piardă: "După părerea mea, un rezultat de egalitate era mai echitabil. Suntem trişti cu toţii pentru că ne întoarcem din această deplasare fără niciun punct, deoarece Fiorentina şi-a creat ocazii din care putea marca şi, per ansamblu, nu a făcut nu joc rău".

Fiorentina, adversara Stelei din Grupa F a Ligii Campionilor, a pierdut duminică în deplasare cu AS Roma, adversara lui CFR Cluj din Grupa A a Ligii Campionilor, scor 0-1, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din campionatul italian. Singurul gol al întâlnirii a fost reuşit în minutul 59 de căpitanul gazdelor, Francesco Totti.

NewsIn

Citește și:
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Special
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala
Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga
Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto
Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (3)
 •  01 Decembrie 2008, 16:02

Ba mai terminati cu criticile stelistii ..... E jucator ce drq nu vedeti ? Numai sa criticati stiti . Ce drq faceam fara el la nationala ? Super jucator Mutu ! Bravo !

 •  01 Decembrie 2008, 14:17

sa vezi ce bashini isi ia asta acumaaaaaaaaaa

 •  01 Decembrie 2008, 13:36

bravo, mutu, esti cel mai bun! ai ajuns capitanul fiorentinei, iti trebuie multa putere sa treci peste tot ce ti s-a intamplat, multa forta de lupta! mai ales ca sunt atatia 'romani' care abia asteapta sa gresesti; le-ai dovedit tuturor ca esti un luptator si un invingator!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează