INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  REFUZ

Nicoliţă nu vrea în Anglia: "Vreau cu Saint-Etienne în Europa"

Articol de GSP - Publicat marti, 14 august 2012 00:00 / Actualizat marti, 14 august 2012 11:33

Bănel Nicoliţă este cel mai curtat jucător al celor de la Saint-Etienne în această vară. Fostul mijlocaş al Stelei nu vrea să audă de un transfer în Anglia şi îşi doreşte să rămînă în Franţa.

Jucătorul lui Saint-Etienne spune că a auzit de ofertele din Premier League, dar vrea să ajungă cu actuala sa echipă în cupele europene, deşi impresarul îi caută alte opţiuni.

"Am citit asta, dar eu vreau să mă lupt şi să joc cu Saint-Etienne în Europa", a afirmat Nicoliţă pentru Le Progres, sursa citată precizînd că impresarul românului îi caută altă echipă. 

Saint-Etienne a debutat cu stîngul în noul sezon, pierzînd pe teren propriu cu Lille, scor 1-2. În acest meci, Nicoliţă nu a bifat nici un minut, fiind lăsat pe banca de rezerve. 

Nicoliţă nu a fost convocat de Victor Piţurcă la echipa naţională pentru meciul cu Slovenia. Selecţionerul şi-a motivat alegerea spunînd că nu contează dacă se transferă sau nu, important este să joace.

"Nicoliţă nu a jucat în ultimul timp. Am înţeles că se discută plecarea lui de la club, dar e foarte important să joace", a explicat Victor Piţurcă renunţarea la Nicoliţă, anunţă Mediafax.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
pinteat
pinteat  •  14 August 2012, 16:45

iar un articol fara nicio documentare; cel mai curtat jucator de la verzi e Kurt Zouma, pe care se stie ca s-au oferit 12 M de la QPR Aubameyang e deasemenea curtat pe vreo 12-15 M Nicolita...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează