INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Ofertă de ultimă oră pentru Dennis Man! Parma, răspuns imediat

Dennis Man, Parma // foto: Guliver/gettyimages
Dennis Man, Parma // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 mai 2021 11:13 / Actualizat miercuri, 12 mai 2021 11:23

Dennis Man (22 de ani) ar fi fost ofertat de Trabzonspor, dar Parma a refuzat propunerea venită de la clubul din Turcia.

După doar o jumătate de an petrecută în Italia, Dennis Man ar fi putut schimba echipa. Jucătorul român de atac a atras atenția mai multor cluburi prin evoluțiile sale din returul sezonului de Serie A, Trabzonspor fiind una dintre echipele interesate de serviciile arădeanului.

Dennis Man, ofertat de Trabzonspor

Potrivit presei din Țara Semilunei, Trabzonspor ar fi înaintat deja o ofertă pentru Dennis Man, care a fost respinsă de clubul din regiunea Emilia-Romagna. „Am aflat că Trabzonspor a încercat transferul lui Dennis Man, dar fotbalistul român va rămâne la echipa italiană”, scriu cei de la Karadeniz Gazete.

Lista de achiziții a lui Trabzonspor în Italia nu este limitată la Dennis Man. Sursa citată anunță că echipa din Trabzon are un acord de principiu cu fundașul dreapta Bruno Peres, în prezent fotbalistul celor de la AS Roma. Pe deasupra, Trabzonspor ar fi interesată de doi coechipieri de-ai lui Man, anume Andreas Cornelius și Gervinho.

Din ianuarie, când Parma l-a cumpărat în schimbul a 11 milioane de euro, Dennis Man a jucat 14 meciuri pentru formația „gialloblu”. Fotbalistul român a înscris două goluri și a oferit o pasă decisivă, insuficient pentru a o ajuta pe Parma să se salveze de la retrogradarea în Serie B.

În acest final de sezon Parma nu se poate baza pe Dennis Man, după ce fotbalistul român a suferit o leziune musculară serioasă.

VIDEO. Ce viitor îi prevede Ionuț Chirilă lui Dennis Man: „Poate ajunge la o echipă de top”

Citește mai multe știri despre stranieri:

Ce ofertă pentru Mircea Lucescu: ar putea antrena până la 78 de ani!

Bogdan Stancu și Alexandru Maxim, spectacol total în Turcia! 17 goluri înscrise în două meciuri, „Motanul” a reușit un hat-trick

Playtech: IREAL! Câți BANI a câștigat Smiley! Este halucinant de bogat, dar a luat o decizie bizară


Comentarii (12)
observator_ipohondru
observator_ipohondru  •  12 Mai 2021, 18:28

De ce nu scrieti cati bani au refuzat italienii? Sigur au fost sub suma data lui Becali, altfel faceau afacerea.

berlusconi
berlusconi  •  12 Mai 2021, 18:13
Postat de magic4ever pe 12 Mai 2021, 18:04

Man o sa prinda radacini prin serie B si o sa lustruiasca banca de rezerve...nu da nimeni pe el nici 5 milioane de euro,Parma si-a luat o teapa de zile mari cu el...

Scuza-ma ca te inoportunez, dar duhnesti a prostie si frustrare..

fairplayromania
fairplayromania  •  12 Mai 2021, 18:09

Voluntari scrie pe el ! Decît să fii curtat de Tractorsport din Turcia, mai bune te-ai lăsa de fotbal. Probabil ca scouterul lui Real Madrid a fost deghizat în turc, altfel nu se explică :):) Bravo gsp, l-aţi facut de rîs pe Man. :):) ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează