Articol de GSP - Publicat vineri, 04 aprilie 2008 00:00
În ziua în care Paul Codrea împlineşte 27 de ani, tricolori.ro vă prezintă povestea fotbalistului, care este o adevarată lecţie de viaţă dură. Asemănătoare cu cea a bunului său prieten Cristi Chivu. Ca şi căpitanul naţionalei, Codrea a rămas orfan de tată de la o vîrstă fragedă. Paul a moştenit de la părintele său pasiunea pentru fotbal, dar şi grija de a le oferi mamei şi surorii lui o viaţă mai bună.
"Mingea de fotbal am descoperit-o de la tatăl meu, care a jucat în ligile inferioare în echipa comunei Giarmata. A fost dorinţa lui, a mea, a mamei mele, să ajung fotbalist. Din păcate, tata s-a stins cînd aveam opt ani", povesteşte Codrea, cu vocea ştrangulată de emoţie.
A renunţat la tenis pentru fotbal
Maria Codrea, mama fotbalistului, a muncit din greu şi a făcut tot posibilul să-şi vadă băiatul realizat. Aceasta derulează filmul vieţii: "Paul suferea foarte mult că rămăsese fără tată şi l-am înscris la tenis de cîmp. S-a dus de vreo două-trei ori şi într-o zi a venit acasă supărat, a aruncat racheta şi mi-a zis: «Eu la tenis nu mă duc, pentru că nu-mi place, vreau la fotbal!» I-am respecat dorinţa şi l-am dus la echipa comunei Giarmata, acolo unde locuiesc bunicii săi din partea tatălui". Puştiul ahtiat după fotbal nu era nici acolo mulţumit: "Trecuseră cîteva săptămîni de antrenamente şi Paul al meu venea trist acasă şi se plîngea că antrenorul nu-l bagă în seamă. M-am dus la teren şi l-am rugat pe domnul Dobîndă, primul său antrenor, să-l lase şi pe Paul să joace. Astfel, copilul a demonstrat că are talent".
A început ca libero
La 10 ani, "tricolorul" a fost legitimat la Liceul cu Profil Sportiv Banatul din Timişoara şi îi este recunoscător tehnicianului care i-a şlefuit calităţile. "Antrenorul Vasile Gaboraş mi-a influenţat cel mai mult cariera. El mi-a insuflat spiritul de disciplină şi de sacrificiu. A fost tot timpul lîngă mine. Dacă n-aveam ghete, el îmi cumpăra. M-a ajutat să cresc fără lipsuri. Mi-ar fi fost mai uşor să-l fi avut pe tata alături! Numai mama ştie cît s-a chinuit cu mine şi cu soră-mea. Pentru că avea salariu mic, mai vindea în piaţă fructe din grădină, să ne descurcăm. Şi eu m-am chinuit să îmi ajut familia". Codrea îşi aminteşte că primul post pe care a jucat a fost cel de libero: "La vîrsta aia eram printre copiii înalţi din grupă. Apoi am fost trecut mijlocaş la închidere".
"Bolnav după fotbal"
Antrenorul Vasile Gaboraş îl are la inimă şi acum pe Codrea. "Am rămas în relaţii foarte bune cu Paul. L-am remarcat deoarece bătea mingea toată ziua pe terenul de lîngă stadionul lui Poli. Era bolnav după fotbal şi avea o îndemînare ieşită din comun. Cînd avea 13 ani l-am promovat la grupa de juniori de 16 ani şi s-a impus ca lider. Am avut jucători şi mai talentaţi decît Codrea, dar el a ajuns sus pentru că a fost un copil ascultător. Tot ce-i spuneam, pentru el era literă de lege. Nu a neglijat şcoala, dovadă că a terminat Facultatea de Educaţie Fizică din Timişoara".
În ziua în care Paul Codrea împlineşte 27 de ani, tricolori.ro vă prezintă povestea fotbalistului, care este o adevarată lecţie de viaţă dură. Asemănătoare cu cea a bunului său prieten Cristi Chivu. Ca şi căpitanul naţionalei, Codrea a rămas orfan de tată de la o vîrstă fragedă. Paul a moştenit de la părintele său pasiunea pentru fotbal, dar şi grija de a le oferi mamei şi surorii lui o viaţă mai bună.
"Mingea de fotbal am descoperit-o de la tatăl meu, care a jucat în ligile inferioare în echipa comunei Giarmata. A fost dorinţa lui, a mea, a mamei mele, să ajung fotbalist. Din păcate, tata s-a stins cînd aveam opt ani", povesteşte Codrea, cu vocea ştrangulată de emoţie.
A renunţat la tenis pentru fotbal
Maria Codrea, mama fotbalistului, a muncit din greu şi a făcut tot posibilul să-şi vadă băiatul realizat. Aceasta derulează filmul vieţii: "Paul suferea foarte mult că rămăsese fără tată şi l-am înscris la tenis de cîmp. S-a dus de vreo două-trei ori şi într-o zi a venit acasă supărat, a aruncat racheta şi mi-a zis: «Eu la tenis nu mă duc, pentru că nu-mi place, vreau la fotbal!» I-am respecat dorinţa şi l-am dus la echipa comunei Giarmata, acolo unde locuiesc bunicii săi din partea tatălui". Puştiul ahtiat după fotbal nu era nici acolo mulţumit: "Trecuseră cîteva săptămîni de antrenamente şi Paul al meu venea trist acasă şi se plîngea că antrenorul nu-l bagă în seamă. M-am dus la teren şi l-am rugat pe domnul Dobîndă, primul său antrenor, să-l lase şi pe Paul să joace. Astfel, copilul a demonstrat că are talent".
A început ca libero
La 10 ani, "tricolorul" a fost legitimat la Liceul cu Profil Sportiv Banatul din Timişoara şi îi este recunoscător tehnicianului care i-a şlefuit calităţile. "Antrenorul Vasile Gaboraş mi-a influenţat cel mai mult cariera. El mi-a insuflat spiritul de disciplină şi de sacrificiu. A fost tot timpul lîngă mine. Dacă n-aveam ghete, el îmi cumpăra. M-a ajutat să cresc fără lipsuri. Mi-ar fi fost mai uşor să-l fi avut pe tata alături! Numai mama ştie cît s-a chinuit cu mine şi cu soră-mea. Pentru că avea salariu mic, mai vindea în piaţă fructe din grădină, să ne descurcăm. Şi eu m-am chinuit să îmi ajut familia". Codrea îşi aminteşte că primul post pe care a jucat a fost cel de libero: "La vîrsta aia eram printre copiii înalţi din grupă. Apoi am fost trecut mijlocaş la închidere".
"Bolnav după fotbal"
Antrenorul Vasile Gaboraş îl are la inimă şi acum pe Codrea. "Am rămas în relaţii foarte bune cu Paul. L-am remarcat deoarece bătea mingea toată ziua pe terenul de lîngă stadionul lui Poli. Era bolnav după fotbal şi avea o îndemînare ieşită din comun. Cînd avea 13 ani l-am promovat la grupa de juniori de 16 ani şi s-a impus ca lider. Am avut jucători şi mai talentaţi decît Codrea, dar el a ajuns sus pentru că a fost un copil ascultător. Tot ce-i spuneam, pentru el era literă de lege. Nu a neglijat şcoala, dovadă că a terminat Facultatea de Educaţie Fizică din Timişoara".
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
