INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

VIDEO Rareș Ilie, decisiv în Cupa Italiei » Meci dramatic cu 7 goluri

Rareș Ilie, pasă de gol pentru Mantova în Cupa Italiei // foto: imago images
Rareș Ilie, pasă de gol pentru Mantova în Cupa Italiei // foto: imago images

Articol de - Publicat vineri, 04 septembrie 2026 11:19 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2026 11:27

Rareș Ilie (23 de ani), mijlocașul transferat în această vară de italienii de la Mantova, a oferit o pasă de gol în înfrângerea echipei sale împotriva lui Palermo, scor 2-5, într-un meci din șaisprezecimile Cupei Italiei.

Pentru prima dată de când s-a transferat la Mantova, Rareș Ilie a fost integralist.

Rareș Ilie, pasă de gol pentru Mantova în Cupa Italiei

Palermo a început mult mai bine meciul, iar în prima repriză au reușit să marcheze două goluri, fără ca Mantova să reacționeze. Lucrurile s-au schimbat după pauză, atunci când echipa lui Rareș Ilie a dat semne de revenire.

În doar trei minute, oaspeții au reușit să egaleze. Ruocco a punctat primul, apoi Rareș Ilie i-a pasat decisiv lui Kouda care, cu un șut puternic la nivelul gazonului, a restabilit egalitatea.

Deși Mantova părea că are puterea să întoarcă soarta partidei, Palermo s-a dezlănțuit. În doar 20 de minute, gazdele au punctat de trei ori, astfel că rezultatul final a fost un categoric 5-2. În urma acestui rezultat, gazdele s-au calificat în optimile Cupei Italiei, acolo unde vor evolua contra echipei Bologna.

Prestația lui Rareș Ilie a fost una solidă, mijlocașul român fiind integralist în duelul disputat pe pe stadionul „Renzo Barbera”.

Rareș Ilie, decisiv în Cupa Italiei » Meci dramatic cu 7 goluri
Rareș Ilie, pasă de gol pentru Mantova în Cupa Italiei // foto: imago images

  • Evoluția lui vine la două săptămâni de când a reușit să marcheze primul gol pentru Mantova. Acesta a punctat în duelul din Serie B contra lui Carrarese.

  • Rareș Ilie a debutat pentru Mantova tot într-un meci din Cupa Italiei, o victorie surprinzătoare în fața lui Lazio, scor 2-0.

Mantova l-a transferat pe Rareș Ilie definitiv în această vară de la Nice, iar românul a semnat un contract valabil până în anul 2029.

Acesta a jucat la Rapid în perioada 2020-2022. A fost vândut la Nice, iar de atunci a mai evoluat pentru Nice, Maccabi Tel Aviv, Lausanne-Sport, Catanzaro, iar în sezonul trecut pentru Empoli, unde a bifat 28 de meciuri, 2 goluri și 4 pase decisive.

Acum, Rareș Ilie se pregătește de un nou duel în campionatul intern. Meciul din etapa a treia din Serie B dintre Mantova și Cesena este programat pe 6 septembrie, de la ora 16:00.

Rezumatul VIDEO al partidei dintre Palermo și Mantova

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează