INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GRECIA

RĂZVAN LUCESCU A PLECAT DE LA PAOK // Mașinațiunea prin care Lucescu Jr. a scăpat de o posibilă rușine în sezonul următor!

Răzvan Lucescu și Savvidis
Răzvan Lucescu și Savvidis

Articol de , - Publicat duminica, 30 iunie 2019 17:48

Răzvan Lucescu a fost prezentat oficial la Al Hilal. Criticat în România din cauza plecării de la PAOK, Răzvan a profitat de oferta saudiților ca să scape de la Salonic, unde conducerea îi subțiase echipa. Sezonul viitor și toată credibilitatea pe care o câștigase românul în Grecia erau, astfel, periclitate.

De ce a devenit brusc din cale-afară de avar un antrenor care a coborât în Divizia B, la Brașov, după ce jucase sfert de finală în Cupa UEFA?

Răzvan Lucescu a rămas trei ani într-un club minuscul, Xanthi, iar acum a părăsit-o pe campioana Greciei doar pentru trei milioane de dolari în plus anual? Nu că n-ar conta trei milioane de dolari! Suma contează și pentru Lucescu, și pentru Becali, și pentru Țiriac!

Doar că situația nu l-a lăsat pe Răzvan să cântărească salariile de la PAOK și de la Al Hilal, problemele adunate la Salonic și banii saudiților au stabilit transferul pe care antrenorul a trebuit să-l accepte. Cu o săptămână în urmă, Lucescu calcula cu cine ar fi convenabil să pice în preliminariile Champions League: „Nu Ajax! Poate Copenhaga sau BATE Borisov”. Ce s-a petrecut de atunci?

A pierdut o jumătate din echipă

Cu căpitanul Vieirinha accidentat grav și cu mijlocașul Mauricio operat la genunchi și indisponibil până în septembrie, Răzvan stabilise cu conducerea că ar trebui păstrați fotbaliștii importanți din sezonul trecut, ca să rămână măcar cu un schelet al echipei.

În ultimele trei zile, ucraineanul Șakov a semnat cu Lecce, unde va fi coleg cu Benzar, iar spaniolul Canas a ajuns la Steaua Roșie. Șakov, Canas și Mauricio erau cei mai buni mijlocași centrali ai lui PAOK și au dispărut toți trei din lot exact înaintea startului pregătirii pentru sezonul următor!

Conducerea nu a împiedicat exodul, ceea ce l-a făcut pe Lucescu să priceapă că planul prevede, de fapt, o reconstrucție a lotului, nu întărirea lui pentru calificarea în grupele Champions League și pentru apărarea titlului.

Dezamăgit și enervat că era tratat fără respect de clubul căruia îi adusese un titlu de campion după trei decenii, Răzvan a hotărât în noaptea de duminică spre luni, cu o săptămână în urmă, că nu mai putea continua la Salonic.

Doar Al Hilal îl putea scăpa

Gândul că trebuia să plece de la PAOK nu era de ajuns pentru despărțire, din moment ce contractul era blindat cu o clauză de două milioane de euro. Atât avea de achitat antrenorul pentru reziliere. Soluția la îndemână pentru stingerea datoriei: Al Hilal.

Vicecampioana Arabiei Saudite îl contactase pe Lucescu de acum o lună. Atunci erau focuri de artificii la Salonic, clubul și suporterii alb-negri se pregăteau pentru celebrarea eventului, nu exista vreun motiv clar de plecare, așa că Răzvan a refuzat oferta din Arabia.

Propunerea a rămas însă valabilă și tehnicianul a activat-o când a realizat că era cheia eliberării din Grecia, unde nu mai voia să stea.

Nu va nimeri tocmai în liga din visul lui, cu tot progresul pe care l-au înregistrat arabii de când au crescut numărul străinilor din echipe de la trei la opt. Lucescu anunțase recent într-un interviu din La Gazzetta dello Sport că ținta lui e să ajungă în Serie A. În loc de "doctori în tactică", le va întâlni pe Al Shabab și pe Al Hazem.

Dar asta a fost ieșirea pe care și-a permis-o de la PAOK. La 50 de ani, Răzvan ar mai avea motive să spere că va reveni la un moment dat în Europa, într-un loc și mai bun decât a fost Salonicul.

Ziariști, foști fotbaliști și simpli pasionați de fotbal din România îl critică fiindcă a plecat de la un salariu de un milion de dolari anual la unul de patru ori mai mare. „Se sinucide profesional” e concluzia lor.

Cealaltă soluție a antrenorului ar fi fost să fi rămas în Grecia și să-și fi tocit, din cauza slăbiciunii clubului, imaginea excelentă pe care și-o crease. 

„În niciun caz nu e un pas în spate al lui Răzvan, fiindcă fotbalul din Arabia Saudită e peste cel din Grecia. Cu Liga 1 din România nici n-ar avea rost să compar campionatul saudit, e diferența prea mare în favoarea arabilor! Sunt străini foarte buni acolo, eu încerc să-l aduc pe Tandia la echipa mea”Daniel Isăilă, antrenor Al Hazem

„Chiar avea nevoie Răzvan Lucescu de banii arabilor? OK, te duci acolo pentru un salariu foarte mare, dar ce performanță poți să-ți mai propui în Arabia Saudită? Eu mă așteptam să plece într-o ligă mai tare după ce a devenit campion în Grecia!”Basarab Panduru, fost internațional

Citește și:

Mircea Lucescu nu e surprins de plecarea lui Răzvan Lucescu de la PAOK la Al Hilal: „E un pas înainte, nu unul înapoi”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (38)
gigelos
gigelos  •  01 Iulie 2019, 16:07
Postat de Pierre Tzutzea pe 01 Iulie 2019, 10:55

1 "Nu exista nasteri far' de dureri" spunea un poet dar nu el inventind sintagma asta ci viata ne-o spunea cu mult inainte. In zilele de azi caracterul si mercantilismul nu prea fac o casa buna. Nu toti cei care fac afaceri au o credinta au o coloana vertebrala. Vreti sa lucrati cu samsari veti vedea cum au crucea la git la fel ca si cei din parlament cu crucea pe zisuri si isi bat joc de oameni senin. Credinta este in suflet. Vor fi oameni care se vor apropia de cer facind mult pentru semenii lor altii ii vor ridiculiza isi vor bate joc de valorile lor. Chiar ieri spunea Baba Yanga " romanii sint un popor special doar ca nu mai cred in valorile lor." Da si nu mai cred pantru ca valorile sint tinute in cimitire uitate si morminte cenzurate. Citi mai stiu azi de Eremia Grigorescu de un Grigore Ureche de un Brancoveanu? Valorile sint altele si incurajate si dusa cultural pina la genunchiul broastei. In cartile de istorie apare Esca uneori si Vanghelie nu Mircea Vulcanescu. Dece asa introducere? Simplu. Pentru ca tot observatorii aia cu aere de destepti uita ca romanul in mare a fost scos afara batut mar si aratat lumii cit de urit este dupa toate astea. SInt multi care nu le mai ajung banii si fac orice pentru ei sau sint bagati obligatoriu dupa legea mafiei sa produca. Oare Badea , Tiriac, Lucescu nu ar fi putut sa isi ajute clubul mama DInamo? CU imprumuturi cel putin daca nu prin donatii? Adica Lucescu spune ca daca DInamo avea stadion o ajuta.

Dinamo e un SRL infiintat intr-o incinta de la Hotel Rin. Cum sa dai banii acestui SRL ? Ai fumat ceva ?

1653786211395343
Cosmin Mihai  •  01 Iulie 2019, 13:47

Articol la comanda sau foarte prost documentat. Toti cei plecati, au plecat liberi de contract toti avans 31,32 de ani. De ce nu scrieti răutăților ca l au adus pe Stoch de la Slavia Praga (cel mai bun jucător al lor). Cred ca 50% dintre noi am scrie articole mult mai bune ca Remus Retard Raureanu si Dan Sclav Udrea

vladutz13
vladutz13  •  01 Iulie 2019, 11:50

Ok, isi stirbea imaginea ramanand in Grecia... probabil rata titlul, poate nu intra in CL, nu trecea de grupele Europa League. Ok. Dar plecarea in Arabia ii dauneaza mult mai mult.

Vezi toate comentariile (38)
Comentează