INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTERVIU

Dezvăluiri uluitoare ale lui Sergiu Radu: „Eu și fata am avut gripa porcină. Eu am luat și citomegalovirus. Poate și coronavirus” » Ce spune despre pandemia din Germania

Articol de - Publicat luni, 23 martie 2020 15:42

Sergiu Radu (42 de ani), fostul atacant al Rapidului, vorbește din Spania despre pandemia de coronavirus și despre virusuri, în general. El, soția și copiii lui au contractat, de-a lungul timpului, boli „din cauza climei din Germania, una care îi și imunizează pe nemți, îi face mai puternici decât sunt spaniolii, italienii”.

Sergiu Radu, atacantul Rapidului din perioada în care pe giuleșteni îi conducea Mircea Lucescu, se află în Marbella acum. A jucat un deceniu în Germania, unde a bifat mai multe cluburi: Cottbus, Wolfsburg, Stuttgart, Aachen, Koln. Se stabilise în Koln, dar s-a mutat în Spania în urmă cu 18 luni, fiindcă el, soția și copiii erau dornici să trăiască într-o climă mai bună, fără frig, fără umezeală.

Din stațiunea de lux iberică povestește despre virusuri din trecut și despre atmosfera pe care a creat-o SARS-CoV-2, virusul care a îmbolnăvit aproape treizeci de mii de spanioli și care afectează toată planeta.
 

- Salut, Sergiu! Ce mai faci? Cum e în Spania în perioada asta?
- Sunt acasă, beau o cafea. Tu? Ai mai ieșit pe undeva? 

- Nu, că nici nu prea am opțiuni, sunt închise mall-urile, restaurantele, cafenelele.
- Aaa, dar ai putea să ieși pe stradă dacă ai vrea! Aici nu se mai poate. Ieșim din case numai cu un permis special, care atestă că mergem la supermarket, la farmacie sau la serviciu, acolo unde nu se poate lucra de acasă. Amenda e de 700 de euro dacă apari pe stradă fără permis. Mai pot ieși oamenii care își plimbă câinii.

- E convenabil să ai un câine în vremurile astea.
- Da, eu am unul și îl plimbăm pe rând eu și nevastă-mea.
 

Sergiu Radu: „Fata a avut H1N1, eu am avut H1N2"

- Lumea e speriată?
- Dacă nu am prea mai ieșit din casă ne e greu să ne dăm seama, dar din ce vedem la televizor oamenii par speriați, da. Sunt anunțate tot mai multe infectări, morți...

- Mi-a atras atenția o statistică, m-am uitat sâmbătă seară și Spania avea peste 20.000 de cazuri, doar cu vreo 3.000 peste Germania. Însă în Spania muriseră 1.300, în Germania numai 84. Tu ai trăit mulți ani în Germania, acum ești în Spania. Cum îți explici? 

- Și eu am sesizat diferența. Explicația la care toți se gândesc prima oară e legată de sistemul medical german, unul de top. Nemții au vreo 28.000 de paturi pentru terapie intensivă, toate dotate complet, a costat câteva zeci de mii de euro fiecare pat. În Spania sunt trei mii și ceva de paturi. Cred că mai contează și clima, oamenii.

- Cum? 

- În Germania sunt toate virusurile gripale, oamenii sunt obișnuiți să le contracteze și și-au antrenat sistemul imunitar în timp. Imunitatea lor e ca o armată gata să răspundă. În zona asta meridională, Spania, Italia, nu e așa. Vremea e excelentă mereu, nu e rece și umedă ca în Germania, și lumea nu se îmbolnăvește. Cunosc aici persoane de șaptezeci de ani sănătoase tun, n-au fost vreodată la medic. În Germania, oamenii iau virusuri și medicii nu prescriu antibiotic decât în cazuri extreme. Își țin copiii câte trei zile cu febră mare, lasă organismul să lupte cu virusul și în felul ăsta își întăresc imunitatea. Și eu, și ai mei am avut cam toate virusurile care circulă.
 

- Serios?? 

- Da! Fetița mea a avut gripa porcină, din clasa ei erau 20 de copii bolnavi. Ceilalți părinți nu au spus nimic, eu m-am speriat când a dormit 24 de ore încontinuu și am dus-o la medicul de la FC Koln. A testat-o și a zis „Are H1N1". Pe urmă am avut eu H1N2. Băiatul meu a avut mononucleoză, boala pe care au avut-o și Kvitova, și Federer. E un virus care provoacă umflarea organelor, e destul de rău. Eu am mai luat și citomegalovirus.

- Nu am mai auzit de virusul ăsta, dar sună înspăimântător.
- Chiar este, nu doar sună! Eram la Wolfsburg, urma să mă transfer la Koln. Și Magath, care o conducea pe Wolfsburg, mi-a zis să mă antrenez cu echipa a doua până se făcea transferul. M-am dus la antrenamente, nu puteam să alerg. Cred că aveam 32 de ani. Mă gândeam "Băi băiatule, ai îmbătrânit, deja nu mai poți să te antrenezi!". Dar cum naiba să fi îmbătrânit brusc? Cu trei luni în urmă făceam fără probleme toate exercițiile, toate testele, nu mi se părea deloc greu!

„Europa a reacționat greu, ni se părea tuturor că era vorba despre un virus cu care nu aveam de-a face, era departe, în China. Am tot citit și am înțeles că nici nu există o schemă de tratament unitară în toate țările. Poate nemții folosesc un tratament mai corect, din moment ce ei au puține decese, raportat la numărul îmbolnăvirilor"
Sergiu Radu, fost fotbalist

„Voi să nu uitați ce a fost în cazul Colectiv!"

- Și cum ai depistat virusul?
- I-am spus medicului de la Wolfsburg că mă simțeam obosit rău de tot, că dormeam câte trei ore după antrenament. Picam "blană", nu mai știam de mine. Doctorul a făcut un test și a zis „Ești în regulă". Pe urmă s-au înțeles cluburile și am făcut examenul medical și la Koln. M-a sunat a doua zi medicul de acolo: „Sergiu, ce faci?". „Intru în antrenament". „Lasă antrenamentul, vino la mine!". M-a întrebat cum mă simțeam, i-am spus că aveam o oboseală, dar parcă îmi mai reveneam. „Tu ai avut citomegalovirus! E un virus extrem de puternic, ai fi putut muri pe fondul efortului! E incredibil că te-ai antrenat în perioada asta!". Organismul dezvoltase anticorpi și doctorul a putut vedea că luasem virusul cu trei săptămâni în urmă.
 

- Dar cum de Wolfsburg nu și-a dat seama?
- Wolfsburg avea interesul să nu pice transferul meu la Koln și cred că a ascuns intenționat. Probabil Magath i-a spus medicului „Lasă-l să se antreneze, nu are nimic!". 

- Spui că nu te miră numărul mare al cazurilor de coronavirus din Germania?
- Pe lângă ce îți spuneam despre virusurile care circulă acolo din cauza climei, nemții nici nu au reacționat să închidă societatea. A apărut Merkel și a zis: „Pregătiți-vă psihic! Probabil 70 la sută dintre germani vor avea coronavirus. Sistemul medical e foarte bun, facem tot ce putem". Lumea nu s-a izolat, abia acum au apărut restricții și acolo, după ce deja se ajunsese la un număr mare de infectări. Diferența e că în Germania bolnavii au locuri în spitale, în Italia deja nu mai au. Și mă tem că se va ajunge și în România la situația asta.

33.089 cazuride infectare cu coronavirus erau contabilizate în Spania ieri la prânz. Muriseră 2.182 oameni. În Germania existau 26.220 de îmbolnăviri și 111 morți. În România erau 576 de cazuri și cinci decese din cauza virusului

- Să nu fie paturi suficiente pentru terapie intensivă?
- Da, amintește-ți ce s-a întâmplat după Colectiv! Cu mulți oameni arși într-un club, spitalele au clacat. Sistemul nu e creat nici pentru mii de persoane de internat cu pneumonie gravă. Sună rău ce spun: în Italia a fost mai convenabil să fi luat coronavirusul mai devreme, că ai fi prins loc la terapie intensivă. S-ar putea întâmpla asta și în România, ca bolnavi grav să nu poată fi tratați!

„S-ar putea să fi avut coronavirus și eu, și nevastă-mea"

- Deocamdată, nu sunt foarte multe cazuri în România.
- Da, dar e foarte posibil să urmeze un vârf, o creștere a numărului. Nu știu cât testează românii, nu cred că fac suficiente teste, deci rezultatul trebuie interpretat și din perspectiva asta.
 

- Crezi că fotbalul va fi reluat curând?
- Nu-mi dau seama, nici nu depinde de oamenii din fotbal... Oricum, fotbalul va avea de suferit, la fel ca toată economia. E și un test, până la urmă, să vedem ce înseamnă Uniunea Europeană.

- Dacă lumea e solidară?
- Exact! Germania a anunțat că va injecta 550 de miliarde de euro ca să repornească economia "la cheie". Ca să pornești mașina "la cheie" trebuie să bagi benzină multă. Dacă ai! Vor fi bani și pentru România? Sau doar statele bogate se vor descurca să-și restarteze economiile? Avem un avantaj, că în România mai sunt companii mari, pe care statele puternice au interesul să le salveze: Ford, Renault, Pirelli. Și mai e un aspect pozitiv: coronavirusul a apărut într-o perioadă bună, în care statele și oamenii aveau bani, nu după o criză economică. Ce s-ar fi întâmplat dacă pandemia s-ar fi instalat în 2009? Atunci ar fi fost dezastru!
 

2.503 paturipentru terapie intensivă există în România, conform Libertatea. Ziarul a calculat și că doar o jumătate dintre acestea sunt echipate ca să susțină funcția respiratorie. Sergiu Radu povestește că în Germania sunt 28.000 de paturi echipate complet

- Ai mai fost în România recent?
- Am fost de Sărbători, în decembrie. Chiar, am mers de curând și la Carnavalul din Koln, după care am revenit în Spania. Mi-a fost rău trei zile, cu temperatură, cu transpirație... Mă întreb dacă nu am avut coronavirus!

- Începi și tu ca Șumudică? El glumise că a fost primul om care a avut coronavirus, fiindcă a fost internat în decembrie cu pneumonie.
- Poate nici Șumi n-a făcut caterincă, poate e și el îngrijorat la fel ca mine. Îți spuneam că în decembrie am fost în România. Exact când Șumudică fusese externat și vorbea la televizor, nevastă-mea era la pat, cu pneumonie. A căzut din picioare, atât de rău i-a fost! Pe urmă i-a transmis boala și lui tata. S-au refăcut până la urmă amândoi. Acum, și eu, și nevastă-mea așteptăm să treacă nebunia și vom merge la medic ca să facem teste și să aflăm dacă nu cumva am avut coronavirus. Am mers din Spania în România cu avionul, poate a luat virusul atunci. Încă nu se vorbea despre coronavirus, nu era etichetat clar virusul acesta.
 

- Ai cunoscuți care s-au îmbolnăvit?

- Da, o familie din Germania cu care suntem prieteni. Fata lor a jucat tenis cu fiică-mea. Au fost la Madrid și s-au întors cu coronavirus. Femeia i-a transmis boala și mamei ei, care a suferit cel mai tare din toată familia, a fost internată. Am vorbit acum și ne-au spus că e bine, se simte bine. E internată într-o clinică din Koln. Să sperăm că vom fi bine cu toții! Măcar să vedem o scădere în statistici, să se împuțineze cazurile!

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Jucătorii lui Liverpool se pregătesc pentru ce-i mai rău! Merg la psiholog pentru a învăța cum să reacționeze dacă nu câștigă Premier League

Inițiativă incredibilă la Barcelona: Messi, Pique și ceilalți doi căpitani, gest extraordinar

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
theplayerrr
theplayerrr  •  24 Martie 2020, 00:14

Acum ies la iveală lacunele mult lăudatelor sisteme medicale din Italia si Spania. Reconfortant interviul şi nu foarte departe de adevăr in ceea ce priveşte comparația între Germania şi Spania.

229965620694864
Paul Cernea  •  23 Martie 2020, 19:38

Spune domnul asta o gramada de prostii, n-am timp sa le enumar pe toate, dar cea care le întrece pe toate este ca medicii nemtii nu prescriu ANTIBIOTICE pentru virusi! Pai, normal, pentru ca sunt medici si nu fotbalisti: antibioticele sunt pentru bacterii, asupra virusilor nu au nici un efect!!

699056577109435
Cornelia Tuplea  •  23 Martie 2020, 18:57

Si eu am avut anul trecut citomegalovirus. A trecut de la sine, nu mi s-a prescris nici un tratament.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează