INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

Silviu Lung forțează revenirea: „Știu că echipa are nevoie de mine”

Articol de - Publicat sambata, 09 ianuarie 2021 11:58 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 14:01

Silviu Lung junior îl așteaptă pe Dan Petrescu să semneze cu Kayseri, dar mai tare își dorește să revină în poarta penultimei clasate din Super Lig.

Lung a suferit o ruptură musculară în etapa a 8-a, în meciul cu Galatasaray (1-1) de-acum o lună și jumătate, în care a apărat nemaipomenit în prima repriză. S-a tratat în Spania și și-a reînceput pregătirile în ajunul Crăciunului. 

„Mi-este dor să îmbrac iar tricoul. Vreau să fiu sănătos și în forma de dinaintea accidentării. Și să mă întorc pe teren cât mai curând posibil. Știu că echipa și colegii au nevoie de mine. Inima mea este alături de ei, dar eu sunt trist pentru că nu pot să-i ajut încă", a declarat goalkeeperul român pentru cotidianul Fotomaç.

Portarul român are 95 de meciuri în campionat la Kayserispor și în sezonul trecut a fost primul la capitolul paradelor reușite. În actualul campionat, a primit zece goluri în opt partide, având două meciuri cu clean-sheet. 

VIDEO Marius Șumudică s-a dezlănțuit pe teren, după ultima victorie din Turcia

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Marius Șumudică a dat-o la întors! Ce spune despre plecarea de la Gaziantep: „Nu numai banii sunt importanți”

Victor Pițurcă revine în fotbal » Unde va antrena: „Am vorbit acum o săptămână”

Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după interdicția la transferuri primită de FCSB
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după interdicția la transferuri primită de FCSB
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia
Nationala
Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează