INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

VIDEO EXCLUSIV Marius Șumudică relatează viața sa din Turcia: „Am slăbit 10 kg, cu greu îmi aduc aminte să mănânc” + la ce i s-a atras atenția

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 decembrie 2019 17:53

Marius Șumudică (48 de ani), tehnicianul lui Gaziantep, a fost invitat recent la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, moderată de Ovidiu Ioanițoaia. 

Colericul tehnician român, recent suspendat de Federația Turcă din cauza unei ieșiri avute la o conferință de presă, a vorbit despre stresul la care e supus în campionatul Turciei.

Am slăbit vreo 10 kilograme. Mi-am reglat un pic stitlul de viață. Mai e și stresul... Îmi aduc aminte greu că trebuie să mănânc. Te trezești dimineață și ai un program de rutină. Începi cu pregătirea antrenamentului, pregătirea adversarului. Este un fotbal foarte mediatizat. Sunt nu știu câte canale de televiziune, nu știu câte ziare. 

Este un campionat greu, în care sunt singurul străin. Încerc să mă ridic la nivelul fotbalului de acolo. Toți ochii sunt ațințiți asupra ta, iar în momentul în care ai greșit imediat te taxează. Oamenii sunt naționaliști. Este incredibil! Înainte fiecărui jos se intonează imnul de stat. Toți stau în poziție de drepți și cântă. Nu mișcă nimeni! Mi s-a atras atenția să nu glumim la intonarea imnului. Să nu rândem sau să facem bășcălie. 

Chiar vizavi de hotelul meu e o școala și îi văd în fiecare zi, indiferent de climă, că la ora 10:00 ies la careu și se intonează imnul de stat. Și-l cântă indiferent de vârstă. În plus, imnul se cântă în toate ligile din Turcia”, a spus Șumudică, în timpul emisiunii lui Ovidiu Ioanițoaia.

Emisiunea integrală cu Marius Șumudică: 

Vezi și: 

Genclerbirligi - Goztepe 3-1 // VIDEO Opriți-l pe Bogdan Stancu! „Dublă” de senzație, cu gol din foarfecă + e pe primul loc în topul marcatorilor din Turcia

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Ianis Hagi a „rupt moda” la Mogoșoaia » Primii fotbaliști sosiți sub comanda lui Lucescu
Nationala
Ianis Hagi a „rupt moda” la Mogoșoaia » Primii fotbaliști sosiți sub comanda lui Lucescu
Mircea Lucescu a decis cine apără în Turcia - România » Cum va arăta echipa la Istanbul
Nationala
Mircea Lucescu a decis cine apără în Turcia - România » Cum va arăta echipa la Istanbul
Nicolescu atacă legenda lui Dinamo: „Nu este o prezență pozitivă la TV!”
Superliga
Nicolescu atacă legenda lui Dinamo: „Nu este o prezență pozitivă la TV!”
Scandalos: selecționerul Buricea NU a știut regulamentul! » Și-a încurcat decisiv jucătorii la ultimul time-out din rușinea cu Turcia
Handbal
Scandalos: selecționerul Buricea NU a știut regulamentul! » Și-a încurcat decisiv jucătorii la ultimul time-out din rușinea cu Turcia
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Profit.ro
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

Alertă: s-a accidentat înainte de Turcia - România! Pe cine a chemat Mircea Lucescu


Comentarii (4)
vasiledumi
vasiledumi  •  15 Decembrie 2019, 08:48

Asta e CLOWN pe bune !!!! Unde ne îndreptam cu astfel de antrenori, nu știu !!!!

720989714936179
Andrei Rusu  •  15 Decembrie 2019, 01:37

E dictatură și acolo.

sasesase
sasesase  •  15 Decembrie 2019, 00:17
Postat de kordell pe 14 Decembrie 2019, 19:01

De ce e asa de negru pe la ochi , a sudat in padure ?

Și la Ovidiu cât și în Pipera se cântă pamporea. Nu se face bascalie

Vezi toate comentariile (4)
Comentează