INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DINAMO KIEV

Vladislav Blănuță a impresionat la debutul pentru Dinamo Kiev

Vladislav Blănuță (numărul 77) a debutat la Dinamo Kiev
Vladislav Blănuță (numărul 77) a debutat la Dinamo Kiev

Articol de - Publicat luni, 08 septembrie 2025 15:56 / Actualizat luni, 08 septembrie 2025 16:10

Vladislav Blănuță (23 de ani) a debutat la Dinamo Kiev și l-a impresionat pe președintele clubului, Igor Surkis. Atacantul achiziționat de la FCU Craiova a jucat în a doua repriză a meciului cu Lesniki, liderul eșalonului secund din Ucraina.

Atacantul a fost cumpărat de Dinamo Kiev de la FCU Craiova pentru 1,8 milioane de euro. Suma poate ajunge la 2,4 milioane de euro, dacă sunt îndeplinite anumite clauze din contractul fotbalistului.

Vladislav Blănuță a impresionat în primul meci de la Dinamo Kiev

Cu ocazia pauzei internaționale, Dinamo Kiev a disputat un meci amical cu Lesniki, liderul eșalonului secund din Ucraina. Vladislav Blănuță a fost introdus la pauză pe teren, iar în minutul 51 a reușit un assist la golul marcat de Kostyantyn Vivcharenko.

Internaționalul de tineret al României l-a servit ideal pe atacantul ucrainean cu o pasă în interiorul careului mic.

Ulterior, peste alte 17 minute, Blănuță a avut o ocazie importantă, însă mingea a lovit bara. Atacantul adus de la FCU Craiova a avut, de asemenea, două șuturi respinse de portarul advers.

Debutul a fost remarcat ca fiind un succes de către Igor Surkis, președintele clubului, care a urmărit meciul din tribune.

Vladislav Blănuță a provocat un adevărat scandal la Dinamo Kiev

La scurt timp după oficializarea transferului la Dinamo Kiev, Vladislav Blănuță a provocat un adevărat scandal în Ucraina.

Atacantul a fost acuzat de către fanii ucraineni că a avut mai multe postări pro-ruse pe care le-a distribuit pe TikTok, în trecut.

Printr-un comunicat consistent, cei de la Dinamo Kiev au explicat că au stat de vorbă cu românul. Internaționalul de tineret și-a recunoscut greșeala, iar apoi s-a poziționat de partea Ucrainei în conflictul cu Rusia.

Vreau să declar că nu susțin Rusia. Și cu siguranță nu am spus niciodată nimic rău despre Ucraina. A fost o greșeală din partea mea să redistribui acele postări. Nu îi cunoșteam pe acești oameni și nu le-am acordat importanță rolului lor în propaganda rusă. Pentru mine, erau niște necunoscuți. Când mi s-a explicat cine sunt, mi-am dat seama de greșeala mea și am înțeles că am intrat într-o situație neplăcută. Sunt o persoană absolut pro-europeană și pro-ucraineană, sunt de partea asta.

- Vladislav Blănuță

Citește și:
Nelu Varga le trântește ușa-n nas celor de la Dinamo: „Mi-au dat bani de țigări! N-au ei cu ce să-l cumpere”
Superliga
Nelu Varga le trântește ușa-n nas celor de la Dinamo: „Mi-au dat bani de țigări! N-au ei cu ce să-l cumpere”
Vladislav Blănuță atinge culmea ghinionului » De ce nu poate juca pentru Dinamo
Superliga
Vladislav Blănuță atinge culmea ghinionului » De ce nu poate juca pentru Dinamo
4 fotbaliști negociază acum rezilierea cu CFR Cluj
Superliga
4 fotbaliști negociază acum rezilierea cu CFR Cluj
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
Stranieri
Marius Șumudică semnează! Tehnicianul român s-a înțeles cu noua echipă
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (2)
superdaniel72
superdaniel72  •  08 Septembrie 2025, 17:59

Nici macar brutaru nu il crede... Ce sa mai zicem de mutu... ptiu! aluat de piine ce esti...

dimco61
dimco61  •  08 Septembrie 2025, 17:31

Bafta bai copile si lasa politica,fiindca nu face casa buna cu sportul.Trebuie sa joci foarte bine in primele meciuri in care vei fi bagat,pentru ca suporterii sa-ti accepte scuzele,fiindca de crezut nu au cum sa le creada.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează