OPINII  »  EDITORIAL

Bilete de favoare

Articol de - Publicat marti, 26 octombrie 2021 15:24 / Actualizat marti, 26 octombrie 2021 19:46

Hotărârea Ligii Profesioniste de a amâna meciul Farul-FCSB din 24 octombrie în 4 noiembrie, pe considerentul că formația bucureșteană n-are 13 jucători disponibili, provoacă alte și alte controverse. Președintele clubului dobrogean, Gică Popescu, continuă să se întrebe la ce articol din ROAF a apelat LPF când a luat decizia cu pricina? Nu-i răspunde nimeni, deși întrebarea e legitimă, logică.

La fel și mirarea fostului căpitan al Barcelonei că, nedispunând de cei 13, numărul minim stipulat în Regulament, FCSB a pierdut la "masa verde", 0-3, "optimea" de Cupă cu Voluntari, ce trebuia jucată pe 27 octombrie, dar nu și partida de campionat cu Farul! A ieșit din competiția KO întrucât în Cupă nu se admit amânări. În L1 însă, iată, da.

Îndreptățit, Gică Popescu a mai reclamat ceva. Că LPF a reprogramat meciul Farul-FCSB pentru 4 noiembrie, punându-l cu numai 3 zile înaintea altei confruntări dificile a echipei de pe Litoral, cu Craiova lui Rotaru. Normal era ca Liga să se fi consultat cu clubul lui Hagi. Să-i fi cerut, fie și formal, părerea. Nu s-a întâmplat așa și constănțenii s-au trezit în fața unui fapt împlinit.

Nu doar aceștia au protestat, ci și clujenii de la CFR, liderul L1. Care au interpretat intervenția LPF ca un bilet de favoare acordat FCSB, ce-ar fi trebuit să piardă, în opinia lor, prin neprezentare. FCSB fiind una dintre rivalele CFR în lupta pentru campionat.

Invocând riscul creării unui precedent periculos, Dan Petrescu a amintit că atunci când evolua în cupele europene, reprezentând întreg fotbalul românesc în fazele superioare ale acestora, CFR n-a beneficiat niciodată de vreo reprogramare spre a-și odihni titularii! "Bursucul" n-a exagerat. De reținut și completarea lui că "Mi se pare aiurea să amâni pentru că sunt jucători accidentați".

Analizând realist, nu-i de tras în FCSB pentru că are atâția indisponibili. Cu Covid-19 ori accidentați. Boala nu alege, poate lovi în oricine. Pe de altă parte, se poate vorbi despre superficialitate, dacă nu și despre inconștiență, în condițiile în care unii dintre elevii lui Edi Iordănescu nu s-au vaccinat. Dar cum s-o fi făcut-o când patronul Gigi Becali a mărturisit public că el preferă vaccinului un glonț în cap! Curat Ev Mediu, nu?!

Bilete de favoare

Ar mai fi și alte aspecte de lămurit. Spre exemplu, de ce FCSB a inclus pe așa-numită Listă A nu 25 de jucători, câți i se permitea, ci doar 22?! Și de ce pe Lista B, rezervată în mod obișnuit eligibililor U21, figurează numai 6?! Ce i-a împiedicat pe oficialii din Berceni să treacă pe ea, ori chiar pe A, câțiva băieți de la FCSB II, care a jucat bine mersi în Seria 4 din Liga 3, surclasând vineri pe FC Argeș II cu 6-1?! Fără supărare, dar FCSB e mai degrabă descoperită la aceste capitole.

Pentru rezolvarea fie și de moment a problemei, ar exista două căi de urmat. Fie extinderea Listei A la 30 de jucători, fie depunerea ei, modificată, cu 24 de ore înaintea fiecărei etape. LPF a respins însă ambele variante, argumentând că nu se schimbă regulile în timpul competiției.

Teoretic da, practic nu. În august 2020, când titlul de campioană s-a tranșat între Universitatea Craiova și CFR ca o finală de Cupă, cu prelungiri și penalty-uri de departajare, ba și pe terenul uneia dintre pretendente, nu era tot în timpul competiției?! Și nu tot în pandemie, atât că atunci apăreau zilnic 1.000 de infectări, iar acum sunt pe puțin 10.000! În ciuda maratonului de vaccinări.

În loc să stea cu brațele încrucișate și să înmâneze discret bilete de favoare, LPF și FRF ar trebui să caute soluții pentru depășirea impasului. Și, mai important, să le găsească. 


Comentarii (56)
2177161549205487
Daniel Buriu  •  27 Octombrie 2021, 12:57

In concluzie, alt sut in fund pt echipa lui Becali! Normal ar fi ca nasul,sa nu se prezinte pe 4 -11. Dar nu cred ca a uitat"omenia" de acum cativa ani, cand finul la ajutat sa ramana in liga 1.

birdibel
birdibel  •  27 Octombrie 2021, 01:13

Stimati fecesebisti, nu stiti sa cititi? Articolul e pus la 15:24, deci scris mai devreme, iar raspunsul ligii la ora 21. Ce nu este clar?

dodo001
dodo001  •  26 Octombrie 2021, 22:29

Nu stiu de ce nu se fac niste regulamente care sa prevada ce se intampla, inclusiv acum in pandemie. Daca avem regulament de ce nu se aplica? Asa au stabilit ca nu fac nici o favoare la nimeni, nici CFR-ul nu a beneficiat cand se batea de una singura in Europa, nici acum nu trebuia sa se stea la discutii. Vrei sa joci, ok, nu vrei ca nu ai chef, masa verde. Fara discuții, fara interpretari.

Vezi toate comentariile (56)
Comentează