Bergodi, cuore di rigore

Probabil că în istoria fotbalului au mai existat antrenori și echipe cu lovituri de departajare la câteva zile distanță. Dar, de regulă, consecuția avea loc în aceeași competiție eliminatorie. Acolo unde n-ai cum să ajungi la punctul cu var pentru a doua oară consecutiv dacă prima dată n-ai ieșit învingător. În două competiții distincte însă, e un fenomen mai rar decât nămeții la Ecuator....

Groaza de „punctul cu var”

Bergodi face egal cu campioana în Bănie și pierde la „rigori”, așa cum se exprimă chiar el. Mai face un dublu egal muncit cu Dinamo Kiev și iarăși pierde. Asta după ce în mai pierduse și Cupa la penaltyuri, tot în fața oltenilor, când cu ratarea lui Cristea.

Înseamă că punctul cu VAR nu face parte din bagajul său genetic, deși una dintre Cupele României dobândite, a fost tot la ”rigori”. Culmea, tocmai în fața lui ”U” Cluj, unde antrena în acel moment Neluțu Sabău.

Borcănelul cu nitroglicerină

Suferă Bergodi de acest blestem al penaltyurilor de departajare? Când piezi în urma lor la patru zile distanță, înseamnă că nu există medicație să combată sindromul. Nu știe pe cine să trimită la locul execuției? Nu știe să aleagă portarul potrivit?

Acuzele pot curge la nervi, pentru că registrul sufletesc al fotbalului acceptă mai degrabă un eșec cu 3-0 după 90 de minute, când n-ai existat pe teren, decât frustrarea unor asemenea înfrângeri. Acestea dor cu adevărat, te apasă, te trimit la borcănelul cu nitrogicerină, încerci să bagi câte una sub limbă înainte de fiecare execuție, mai ales când ai trecut de șaizeci de ani, precum italianul.

Ce se reține și ce se uită

Din păcate, lumea asta va reține, că Bergodi e un antrenor ghinionist, care atunci când se ajunge la loviturile de departajare ar trebui să plece de la stadion, pentru că e piază rea.

E un verdict sentențios, dar e și nedrept! Ar trebui (lâsând la o parte Supercupa din Bănie) reținut că Bergodi și U Cluj au făcut un meci perfect în fața unui adversar, Dinamo Kiev, de vreo patru ori mai valoros, cu resurse nelimitate. De expemplu, când la tine intră Chinteș ex-Ungheni (altfel un băiat de mare viitor), la ei intră Yarmolenko-ex Dortmund.

O echipă românească a ținut piept timp de 210 minute, fără să primească gol, unui Dinamo Kiev, care chiar dacă nu mai înseamnă Blohin și Belanov, nico măcar Shevcenko sau Rebrov, însemna până nu demult Tsykankov și Dovbyk, „invențiile” lui Mircea Lucescu, vândute pe bani mulți.

Iar acum înseamnă Voloshyn și Redushko (născut 2007), pe care dacă-i vedem, înțelegem imediat de ce nu joacă Blănuță. Plus bani, foarte mulți bani, indiferent pe unde trece linia frontului. Frații Surkis s-au orientat mereu, au știut întotdeauna să fie războinici pe timp de pace și pașnici la vreme de război.

Amintiri cu „rigoriștii” lui Cristiano

Revenim de unde plecaserăm. Aplauze petru U Cluj, „un abbraccio” tactic și sufletesc pentru Bergodi, pentru ce a organizat timp de 120 de minute cu Kievul.

La „rigori” mai are o singură șansă. Să-i legitimeze la ”U” pe Beppe Signori sau pe Gascoigne, vechii săi coechipieri de la Lazio. Sau să legitimeze amintirea lui Sinisa Mihailovic, că nici el nu prea avea obiceiul să rateze...